Pilda privighetoarei de Mircea Ilas

Pilda privighetoarei

 

Era o seară, ca de vise,

Cu stele sclipind, tremurânde…

Căsuțele cu porți închise

Primeau alinul lunii blânde.

 

În lunca din apropiere

Totul părea încremenit.

Prin ramuri, nici o adiere,

Credeai că totu-i adormit.

 

De-odată, dintr-un pom înalt,

O păsărică-și luă zborul.

Părea că va lua cu-asalt

Având ca țintă fixă, cerul…

 

Un sunet, ca a unei lire,

Străpunge liniștea-nserării,

Un cântec dulce și subțire,

Fermecător, ca briza mării.

 

Și-n cântul ei, privighetoarea,

Cântând cu-atâta măiestrie,

Parcă-și spunea când întristarea,

Când nesfârșita bucurie.

 

Părea natura-ncremenită

De trilul cel fermecător

Iar pasărea dezlănțuită

Cânta mai tare, mai cu dor.

 

Dar într-o zi, o cursă-ntinsă

Prin luncă, de un păsărar…

Privighetoarea-n laț fu prinsă

Și oferită ca bun dar

 

Unui copil bogat din sat…

Băiatul, plin de bucurie,

Pe gânduri nici că a mai stat

Și-o puse într-o colivie:

 

”-Te rog, iubită păsărică,

Să-mi cânți așa cum doar tu știi!”

”- Îmi pare rău, să nu-mi porți pică,

Nu pot cânta în colivii.

 

Eu cânt numai în înălțime.

Te rog, lasă-mă ca să zbor

Și voi cânta doar pentru tine

De sus, de-asupra norilor.”

 

”- Nu, nu te las” – zise băiatul –

”Vreau să te țin, să fii a mea.

Și-apoi, aș vrea să știe satul

Că ești aici când vei cânta.”

 

Și fără să mai scoat-o vorbă

Copilu-n casă a intrat,

Cu gândul la a sa captură

În patu-i moale s-a culcat…

 

Iar dimineața se trezește.

Prietenii, îi bat la poartă…

Ieșind afară-ncremenește;

Privighetoarea era moartă.

 

S-au dus atâtea seri senine,

Natura-ncremenită pare.

Privighetoarea nu mai vine

Să curme lunga așteptare…

****

Prin tainice cămări ascunse,

De prin adâncul inimii,

Atâtea suflete străpunse

Mai gem și azi in colivii…

 

Din spasmele dureri a morții

Ne strigă sufletele noastre

Cerând, prin pâlpâirea  vieții

Să le lăsăm în zbor spre astre:

 

”-Nu-i locul nostru-n colivie,

Nu ne legați de-acest pământ

Nu găsim nici o bucurie

Stând separați de Cerul Sfânt.”

 

Nu-nchide sufletul, amice,

Să-ți cânte după voia ta

Căci mâine, cu amar vei zice:

”- Ah! M-am jucat cu viața mea!”

 

MIRCEA ILAȘ