SPERANȚA. AUGUST 2015

RUGĂCIUNE PENTRU FRAȚII NOȘTRI DIN AMERICA

Păstor Viorel Iuga

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos

Probabil cei mai mulţi dintre noi deja am aflat de decizia pe care a luat-o vineri, 26 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiţie din SUA. Din nefericire, cu un vot de 5 la 4 Curtea a decis legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Decizia aceasta trebuie respectată în toate cele 50 de state ale Americii.

În acest context dificil, când se legiferează tot mai multe practici care contravin învăţăturii clare a Sfintelor Scripturi, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toţi fraţii noştri de credinţă care şi-au exprimat deschis şi clar dezacordul faţă de această decizie. Ne bucurăm de toţi cei care au spus răspicat că din punct de vedere al Scripturilor, familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie care au intrat în legământ pe viaţă. Apreciem vocile care au reafirmat fără echivoc că familia, respectiv căsătoria, nu a fost legiferată de niciun for, tribunal sau guvern pământesc, ci de Domnul, Creatorul nostru. În consecinţă, noi nu avem voie să redefinim ceea ce Îi aparţine lui Dumnezeu.

Prevăzând care vor fi consecințele acestei decizii istorice, vă chem cu insistenţă să ne rugăm în particular, în familie şi în adunările noastre, pentru fraţii şi surorile de credinţă din SUA. Vă chem să cerem Domnului putere, înţelepciune şi statornicie lângă învăţăturile clare şi curate ale Sfintelor Scripturi. Vă chem să cerem protecţie pentru copii, discernământ pentru tineri, înţelepciune pentru familii şi curaj pentru predicatori. Să ne rugăm şi pentru cetăţenii Americii! Naţiunea aceasta a fost mult timp o binecuvântare pentru multe țări, pentru mulţi români şi pentru România. Să ne rugăm Domnului ca naţiunea aceasta să se întoarcă din nou cu faţa spre Domnul şi să nu uite principiile biblice pe care a fost clădită şi întărită. Chiar dacă vremurile sunt tulburi, vă reamintesc tuturor că avem un Dumnezeu atotputernic, care conduce mersul istoriei.

Suntem plini de pace știind că Isus Cristos, Domnul nostru, este viu şi ţine Biserica în mâinile Lui puternice. Haideți încă o dată să Îi mulţumim, să ne liniştim inimile în El şi să ne dedicăm mai mult slujirii Lui. Scriptura ne asigură că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său (Romani 8:28). Cu pacea Domnului în suflet, cu decizia pentru o viaţă personală mai sfântă în minte, cu rugăciuni pentru statornicia fraţilor de credinţă pe buze şi cu iubire biblică faţă de toţi oamenii în inimă, să ne pregătim temeinic pentru slujire şi pentru revenirea Domnului Isus Cristos.

SPERANȚA. IULIE

AMINTIRI CU SFINȚII

Sabina Wurmbrand, din cartea Noblețea suferinței

O deţinută germană, femeie între doua vârste, care – după cum se vedea – trebuie să fi avut altădată o faţă plăcută, cânta acum pe platformă cu gesturi patetice, şi vocea ei suna mai degrabă cu un croncănit. Ofiţerii aşezaţi în rândurile din faţă, izbucneau în hohote de râs. Căci ce putea fii mai ridicol decât o „fraulein” trecută, care se făcea acum de râs în public? Obrazul ei era brăzdat de lacrimi… Apoi veni la rând o tânără care citi câteva versuri, exprimând recunoştinţa pentru sovieticii care ne-au eliberat ţara de nazişti… Versurile serbede au fost ovaţionate lung şi zgomotos de toţi cei prezenţi, tonul fiind dat de şeful barăcii. Oricine ar fi arătat lipsă de entuziasm, se putea aştepta la sancţiuni mai târziu, căci informatorii pândeau cu atenţie expresia feţei şi reacţia „elementelor antisociale”. Nu le puteam osândi în mintea mea pe cele care participau la aceste glume de prost gust, deoarece suferinţa prelungită le frânsese orice rezistenţă. Ceea ce unele dintre noi percepeam ca o batjocură, pentru altele era un ceas simplu de uitare. Toţi făceau asta acum. Până şi anumiţi poeţi creştini scriau acum versuri prin care proslăveau comunismul, deşi unii dintre ei erau închişi în temniţe sau la Canal, la munca forţată. Numai puţini au putut rezista, dar nici ei nu rămâneau până la urmă neafectaţi de otrava îndoctrinărilor, care îi influenţa pe mulţi chiar împotriva voinței lor.

Eu însă nu puteam aplauda cu aceste ocazii. Unele vecine mă sfătuiau: „De ce nu te faci şi tu că aplauzi, doar aşa, de formă, ca să nu te alegi din nou cu o bătaie?”  Dar nu puteam s-o fac atunci când auzeam cum este călcat în picioare Numele lui Dumnezeu şi al patriei, precum şi tot ce era sacru… îmi alegeam întotdeauna un locşor în fundul sălii şi mă amestecam cu celelalte ca să nu fiu observată. Dar odată am fost zărită de o informatoare. În acea seară am fost adusă în faţa comandantei lagărului de femei.

„Wrumbrand!  tună ea. Mi s-a adus informaţia că nu ai aplaudat nici la lecţia de după masă şi nici la spectacol. Întreaga dumitale purtare te trădează, dovedindu-te ca o contrarevoluţionară incorigibilă”. Apoi, adăugă, lingându-şi buzele: „Am fost prea buni cu dumneata. De-acum înainte îţi vom aplica şi alte metode”.

În acea noapte nu am fost lăsată să mă întorc la baraca mea.

…………………………………………

Câte ore mă vor ţine oare în locul acesta? Această carceră e drumul cel mai sigur spre nebunie. Întâlnisem pe unii care trecuseră pe aici şi au ieşit după ce  şi-au pierdut minţile, pentru că au fost biruiţi de ororile ei, care continuau să le obsedeze memoria chiar şi după eliberarea lor. Mi-am amintit de călugării de pe Muntele Athos, care obişnuiesc să repete cu fiecare bătaie a inimii, cuvintele numite de ei rugăciunea inimii: „Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de mine”. Apoi am încercat să-mi reamintesc tainele numerice ale Bibliei. Atât în ebraică cât şi în greaca veche nu există cifre şi în locul lor se folosesc literele alfabetului, fiecare literă având o valoare simbolică: UNU – Dumnezeu, DOI – cele două table ale Legii, TREI – Sfânta Treime, PATRU – cei 4 evanghelişti, CINCI – cele cinci cărţi ale lui Moise, ŞASE – numărul fiarei din Apocalipsă e de trei ori şase, ŞAPTE – numărul sacru. În tot acest timp se auzea de undeva apa picurând, pic, pic, pic... Până am ajuns la numărul 15. Uitasem totul şi am început să număr de la început… După un timp cuvintele mi-au devenit nearticulate şi nu mai ştiam ce rostesc. Se părea că gândul şi mintea mea trecuseră la o stare de odihnă. Nu mai aveam controlul asupra lor. Dar în subconştient, spiritul meu continua să se roage. Cred azi că aceasta e cheia de a supravieţui în închisoare. Mulţi dintre noi, în mijlocul mizeriei în care trăiam, ne-am fi dorit o amnezie, măcar una temporară, pentru a nu mai fi conştienţi de ororile din jur. Când doream să scăpăm de acele gânduri disperate, ele continuau să ne urmărească, obsedându-ne cu temeri şi spaime care ar fi putut cu uşurinţă să ne arunce în negura nebuniei. Şi atunci, aşa cum o mână sau un picior scrântit sunt puse în ghips, la odihnă, tot astfel o minte bolnavă şi împovărată de regrete are trebuinţă de odihnă pentru a rămâne sănătoasă.

CURIOZITATEA

Dina, fata pe care o născuse lui Iacob Lea, a ieșit să vadă pe fetele țării.

Geneza 34:1

Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor…

Geneza 34: 2

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Richard Wurmbrand

Sabina m-a însoțit din ce în ce mai des la biserică. Totuși, încă mai tânjea după distracții. Într-o seară ne-am dus la un chef. Aerul era plin de fum. Perechile dansau și se drăgosteau în văzul lumii. Deodată soția mea s-a simțit dezgustată de toate și a zis: „Hai să plecăm! Imediat!” Am spus: ,,De ce să plecăm? De-abia am venit!” Am rămas până la miezul nopții. Din nou mi-a cerut să plecăm acasă și din nou am refuzat. La fel și la unu și la două noaptea. Numai când am văzut că era total scârbită de toate acestea, am fost de acord să plecăm. Am ieșit afară. Sabina a zis: „Richard, mă duc chiar acum la păstor acasă să-i cer să mă boteze. Va fi ca și cum aș face baie după toată murdăria asta!” Am râs și am spus: „Ai așteptat atâta timp, poți să mai aștepți și până mâine dimineață. Lasă-l pe bietul om să doarmă.”

Dina era fata lui Iacob și a Leei. Copilă curată și nevinovată, din poporul ales al Domnului. Într-o zi a vrut să meargă puțin mai departe de casă, să cunoască fetele din afară. Dar iată că dorința Dinei de a le vedea pe fetele țării nu a fost bună… Oare nu erau destule fete în tabăra lor?! Erau și băieți chipeși și voinici în poporul lui Israel. Totuși, ea a fost curioasă să vadă fetele țării. Dar iată că și ea a fost văzută și nu numai de fete ci… Sihem a văzut-o… a pus mâna pe ea, și…

 Așa a fost în vechime și așa este și acum. Fetelor, tinerelor, aveți grijă pe cine vreți să vedeți în țară, în lume. Nu sunt oare destule fete în Biserică? Sau băieți? Apoi când ieșiți să vedeți, bineînțeles că doriți să fiți văzute. Atenție cum vă îmbrăcați. Dina a fost văzută de Sihem; între fetele țării sunt și băieții țării care vă așteaptă.

Dragi părinți, dacă Dumnezeu a spus: „Du-te la Betel și fă acolo un altar al familiei, nu vă opriți în fața cetății Sihem. Prieteniile rele strică obiceiurile bune.”

 ———————————————————-

Amintiri…

 Îmi aduc aminte, cu ceva ani în urmă conduceam un taxi în Perth, în schimbul de noapte. Într-o seară, pe la ora zece, am luat trei fete. Părinții lor le-au adus până la mașină, le-au urat… să fie cuminți și, „La Post office, șofer!” Asta nu are nimic comun cu Poșta, este un club de noapte din Northbridge. Mi-a fost milă de ele, (mi-a fost milă și de părinți). Una din fete îmi spune: „Taxi, nu-i așa că ne faci o reducere la preț?” Eu răspund fără să gândesc: „Doar dacă-mi cântați un cântec.” „Îți cântăm.” Și au început să cânte, ce credeți? Amazing grace – Mărețul har m-a mântuit, pe mine din păcat… Și iar mi-a venit să plâng de mila lor. Păreau ca un cor cântând în Biserică. „Unde ați învățat acest cântec?” Răspunsul: „La școala duminicală.”

 Am ajuns la Post office, am parcat; hărmălaie mare. M-am uitat la ele. Frumoase ca fetele noastre din Biserică. Înainte să coboare le-am spus: „Mai stați un minut, să mă rog pentru voi.” Le-am încredințat în mâna Domnului care, doar El, putea să le păzească în acel loc unde domnește diavolul. Am chemat sângele Domnului peste ele și… au dispărut în mulțimea pestriță și „fericită”.

 Dragi părinți, acestea sunt fetele noastre, fetele Bisericii, care au trecut strada din curiozitate să vadă fetele țării, fetele nopții, fetele străzii. Părinții lor le-au adus de mână până la taxi și le-au sărutat urându-le… „Să fiți cuminți…”

Cât de cuminți?! Cât au fost și ei, cât am fost și noi…

Constantin Oprănescu

ÎNVIEREA ȘI VIAȚA

Păstor Daniel Petru Nicolici

„…dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

Această poruncă dată omului în Grădina Edenului a auzit-o și diavolul, care imediat și-a făcut un scop: „să mănânci și vei muri, nu datorită mie, ci datorită lui Dumnezeu.” Băgați de seamă – datorită lui Dumnezeu! Domnul Isus aduce altceva, El declară:

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”

Acesta este reversul din Eden: reabilitarea prin puterea aceluiași Dumnezeu.

Diavolul din nou aude și își zice: „am și aici o lucrare.” Dacă în Geneza, scopul celui rău a fost să-l facă pe om să mănânce, acum scopul lui este să-l facă să nu creadă. Lupta lui este ca, dacă este cu putință, să-i îndepărteze de credință pe cei aleși, nu pe cei din afară. Să-mi fie cu iertare, dar văd că uneori cei din afară, dacă intră, sunt mai atenți decât noi. Diavolul își dă silința să facă neamurile și popoarele să nu creadă căci „cine crede, chiar dacă ar muri, va trăi.” Aici este bătălia învierii. Credința este punctul principal, mecanismul  purtător spre punctul final: VIAȚA.

CREATORUL ȘI IDOLII

Dragii mei, în drum spre Biserică, în mașină, am vorbit cu Michael, băiatul meu, despre imaginea lumii, despre legătura dintre creație și Creator. Am spus că noi trăim în creația lui Dumnezeu, care este singurul Creator. Imperfect noi spunem că am creat ceva. Noi nu am creat nimic. Am descoperit, am inventat niște lucruri în măsura în care Dumnezeu ne-a îngăduit să vedem legile scrise de El în creație. Mergem pe o autostradă bună și frumoasă pentru că am descoperit în legile lui Dumnezeu din creație posibilitatea să inventăm, nu să creăm, asfaltul, mașini și așa mai departe.

Este adevărat că, intrând în legile creației, în măsura în care Dumnezeu a pus limitele, descoperirile oamenilor avansează mult. Dar totul este parte din creație. Îmi trebuie puțină matematică, puțină fizică, chimie, le înțeleg, și… ce dacă le înțeleg?! Stăm în limitele pe care Creatorul ni le-a pus.

Diavolul are alt scop cu noi. Vrea să ne facă să credem că ajungem dumnezei. Mai ales că acum știința poate să transfere, să repare trupuri, să transplanteze organe de la un om la altul, într-un fel, să ne repare. Și ce mare realizare că ne repară, dacă tot trebuie să murim.

În dimensiunea spirituală, noi, umanitatea, noi cei din creație, de sub soare, mai că am „tolera” ideea divinității. Eugen Ionescu, ilustru om de arte, spune: „Călătoresc în istorie și nicăieri nu găsesc un om care să nu aibă gândul la divinitate.”

Proorocul Isaia este mai înainte de Ionescu și mai ilustru decât el. Iată cum îl prezintă el pe omul care acceptă divinitatea:

„Copacii aceștia slujesc omului pentru ars, el îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, și tot din ei face și un dumnezeu căruia i se închină, își face din ei un idol și îngenunchează înaintea lui!”

Și oamenii au adus jertfe acestui dumnezeu de lemn, cu timpul au adus chiar jertfe umane unui idol făcut de mâna lor. Absurd! Am accepta repede, noi, creația, noțiunea de dumnezeu creat de noi.

Eu nu am pretenția să fi înțeles total planul lui Dumnezeu. Dar totuși, iată că Dumnezeu, la împlinirea veacurilor, a intrat în creație. A luat chip de om, ca al nostru, S-a făcut ca noi. S-a smerit, S-a dus la moarte și încă moarte de cruce. Dar a biruit moartea – El este învierea și viața.

Dragii mei, conceptele acestea biblice nu trebuie doar vorbite în Biserică, iar când am plecat de aici să facem ce vrem – „la corturile tale Israele!” Aceste învățături Domnul vrea să le imprime în mintea noastră, a tuturor, celor din vremea umblării Lui pe Pământ cât și a celor din zilele noastre. Trebuie să lăsăm Cuvântul Domnului să pătrundă în noi. Doar venirea la Biserică nu ne mântuie. Este un obicei bun, ne dă șansa să intre în noi Cuvântul lui Isus, care este Capul Bisericii.

Ceea ce am spus până acum este doar o introducere; vom continua să vorbim despre aceste învățături. Harul și pacea Domnului să fie cu noi toți.