…CIP… CIRIP…

Mar 10

…CIP… CIRIP…

sparrows

Domnul le-a creat pe păsări

Fără grijă-n astă lume

Nici să sape, nici să are,

Nici recolte să adune.

 

Le-a lăsat să zboare-n voie

Între cer și-ntre pământ,

Să înalțe către slavă

Mulțumiri prin al lor cânt.

***

Două păsări, două vrăbii

Fără griji, fără nevoi

Ciripeau sub bolta largă –

Vrabia și-un vrăbioi.

 

În picaj perechea-ajunse

Pe un stâlp de telegraf.

El, pe ciocul ei, depuse

Un sărut autograf.

 

Și i-a zis: “Hei, vrăbiuță,

Nu e bine cum trăim.

Hai în zbor la primărie

Și să ne căsătorim.”

 

“Da”, răspunse vrăbiuța,

“Și-om avea o nuntă mare…!

Deci să alergăm să strângem

Toate cele necesare”.

 

***

Cu aceste planuri bune,

Despărțindu-se în pripă,

Ei s-au apucat s-adune

Tot ce cade… sub aripă.

 

Ciuguleau de dimineață

La o moară lângă sat

Apoi se opreau în lanul

Cu grâu bun de secerat.

 

Trilul lor din zorii zilei

S-a schimbat într-un căscat

Ciripitul lor de slavă

Într-un nesfârșit oftat.

 

Aripioare zdrențuite,

Ciocul plin de julituri,

Ochișorii plini de lacrimi,

La lăbuțe bătături.

 

Se-odihneau puțin pe-o cracă

Și-o luau iar de la-început.

Dumnezeu privi spre păsări:

“Asta Eu nu v-am cerut!”

 

În sfârșit, au strâns atâta

Cât ei și-au planificat

Și zburând spre primărie

Pupăza i-a cununat.

 

Și-au întins o nuntă mare

Cum n-a mai fost în zăvoi

Iar întreaga adunare

A zis: “Halal vrăbioi!”

 

După nuntă, vrăbiuța,

La ureche, suspinând,

Ciripind, i-a spus în șoaptă:

“Iarna vine în curând.

 

Ploaia ne-o uda la pene

Și-o să ne îmbolnăvim.

Hai să ne-apucăm în grabă

Și un cuib să ne clădim.”

 

El i-a spus: “Da, ai dreptate!”

Și pe dat’ s-au apucat

Din crenguțe și surcele

Un cuib mic și-au ridicat.

 

***

După-o vreme, vrăbiuța,

Printre lacrimi i-a șoptit:

“Dragul meu, cuibarul nostru

E așa de prăpădit…

 

 

pelican

Uite-o pe cumătra Barză

Are-o casă cât un han

Și ce casă cu piscină

Are domnul Pelican.

 

Să zburăm din zori în seară

Cu voință și curaj

Să clădim pe-o creangă groasă

Cuib cu spa și cu etaj!”

 

***

Și din nou, din zori în seară

Când mai mult, și când un pic

Împreună adunară

Bob cu bob și spic cu spic.

 

Ciugulind de pretutindeni

Unde-un bob era rămas

Se-întâlneau doar câte-o dată

În cuibarul lor de-acas’.

 

Cuibul cu etaj e gata,

Un palat nemaivăzut.

Dumnezeu privi spre vrăbii:

“Asta Eu nu v-am cerut.”

 

***

Într-o seară, de prin lanuri,

Vrăbioiul se-întorcea

Bucuros, cu gușa plină.

Vrăbiuța-l aștepta.

 

Și-i arată vrăbiuța

Un ou alb și mititel

“Bănuiesc că-n scurtă vreme

V-om avea un prichindel.

 

O s-avem de-acum nevoie

Să zburăm mai cu folos,

Să ne creștem copilașul

Educat și sănătos”.

 

Deci s-au pus din nou pe  treabă

Și cloceau oul pe rând.

Zburau schimburi diferite,

Se-întâlneau din când în când.

 

De dormit dormeau în fugă

Până-n zori la ora trei

Când lucrau în schimb de noapte

Și luau oul cu ei.

 

Într-o zi, din coaja mică,

Fără pene și desculț,

Tremurând de frig și frică

A ieșit… un vrăbiuț.

 

Iar și iar porniră zborul

Agitat și plin de zel

Multe boabe să adune,

Să-l crească pe prichindel.

 

Să-l hrănească, să-l învețe

Să-l crească pe copilaș

“Adu-i pentru piciorușe

O pereche de-adidași!”

 

Strică, sparge un perete,

Fă-i un loc cum se cuvine

Adu-n graur să-l învețe

Vreo trei – patru limbi străine.

 

Zboară iar și-adună paie

Și-un alt cuib din nou ridică

Pentru pui când v-a fi mare

Și pentru-a lui păsărică.

 

Când își admirau succesul

Ce în viață l-au avut,

Dumnezeu privi spre păsări:

“Asta Eu nu v-am cerut!”

 

***

Într-o seară, vrăbiuța,

Gânditoare, i-a șoptit:

“Vezi tu dragul meu, se pare

Că ai cam îmbătrânit.

 

Aripile-ți sunt slăbite,

Nu mai țopăi ca-n trecut.

O furtună de te prinde

Te aruncă la pământ.

 

Uite cum pe lângă tine

Zboară toți în sus, spre cer.

Fii bărbat cum se cuvine,

Cumpără-ți elicopter!”

 

Au făcut apoi din frunze,

Din scaieți și păpuriș

O rampă de-aterizare

Tocmai sus, pe-acoperiș.

 

Au adus elicopterul

Și l-au pus la locul lui

Pe platforma de surcele

De de-asupra cuibului.

 

Greutatea e prea mare…

Vai!!! Cu toți s-au prăbușit.

Dumnezeu privea la păsări:

“Asta Eu nu v-am dorit!”

 

Morala:  …Cip… cirip…

Cip… cip…!

 

vrabii

Epilog:

Oricât omul o s-adune

Cât trăiește pe pământ

Totul e deșertăciune,

Totu-i goană după vânt.

C. Oprănescu. Perth WA, 2005

Read More

Eficiența în misiune de Păstorul Cornel Ghiță

Mar 10

 

COR

Este lucrarea de misiune o chemare specială numai pentru slujitori ? Nu ! Domnul Isus a poruncit tuturor celor ce L-au primit pe El și sunt dispuși să umble în căile Lui să fie misionari. Așadar și eu și tu suntem chemați prin puterea Duhului Sfânt să câștigăm suflete pentru Hristos. Eficiența noastră în misiune depinde de mai multe aspecte. Sigur, misiunea se poate face intenționat, urmând o dorință constantă de a sluji și un program anume ; dar poate să fie făcută și accidental și ocazional, profitând de oportunitățile pe care le creează Dumnezeu într-un anume moment. În orice caz, trebuie să tindem la eficiență și credincioșie în lucrare.

 Eficiența noastră misionară depinde de ascultarea noastră față de Dumnezeu.

Suntem chemați să păzim toate lucrurile pe care El ni le-a poruncit. „A păzi” înseamnă a asculta toate poruncile date de Domnul ucenicilor la început și care sunt general valabile pentru noi astăzi. Urmându-L pe El, vom avea parte de aceiași promisiune făcută lui Petru și Andrei : „Vă voi face pescari de oameni.” (Mt.4:19)

Eficiența noastră misionară va fi în măsura în care ne bazăm pe puterea Lui, nu pe puterea noastră.

Prin dependență de Hristos pentru putere și înțelepciune ajungem să spunem și noi ca și ap. Pavel : „pot totul în Hristos care mă întărește.” (Fil.4:13). Nu există câștigători mari de suflete, ci doar un Salvator măreț. Atunci când nădăjduim în Domnul și suntem conștienți de prezența și însoțirea Lui permanentă, vom putea fi folosiți de Domnul în câștigarea de suflete.

Eficiența noastră în misiune vine și în urma acumulării de experiență.

Câștigăm încredere mărturisind cu regularitate. Numai așa putem experimenta ajutorul lui Dumnezeu în depășirea multor dificultăți. „Ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 4:3-5). Experiența ta poate fi împărtășită cu alții, ca sursă de ajutor, îmbărbătare sau model. Suntem capabili să învățăm lucruri noi, să ne adaptăm situațiilor sau să reușim în anumite împrejurări. Așa este și în misiune. Cuvântul este plin de exemple pozitive în acest sens, iar familiile multor misionari stau ca mărturie extraordinară a resurselor lui Dumnezeu.

Cred că noi toți dorim să fim folosiți de Dumnezeu în mântuirea oamenilor pierduți din jurul nostru ! Haideți să ne pregătim temeinic trăind o viață curată, o viață de renunțare, iubind pe Domnul și pe oameni, rugându-ne pentru ei și mărturisind cu încredere calea prin care orice om poate ajunge în Cer.

 

Read More

Câteva întrebări, Câteva răspunsuri… cu păstorul Nati Costea.

Mar 10

Câteva întrebări, Câteva răspunsuri… cu păstorul Nati Costea.

ini_s1_15_inchinare_prin_misiune_natanael_costea_2011

Speranța: Dragă Nati, dacă ai putea să fii altcineva,  cine ai vrea să fii?

Păstorul Natanael: Un Reînnoit Natanael Costea.

Speranța: Care este cea mai frumoasă Biserică pe care ai văzut-o?

Păstorul Natanael: Biserica din Ineu unde am crescut pentru ca am văzut-o cu cei mai sinceri ochi, ochii copilăriei.

Speranța: Cum ți-a plăcut Israelul?

Păstorul Natanael: Israelul e fascinant.  Mi-aduce dorul de cer – Ierusalimul adevărat.

Speranța: Cum vezi Ierusalimul Ceresc?

Păstorul Natanael: Nu mi-l pot imagina.  Gândesc prea structurat, pământește, în dimensiunile limitate și nu pot pătrunde acolo fără preconcepții.

Speranța: Care ți s-a părut cel mai interesant, ciudat, mijloc de transport pe care l-ai folosit?

Păstorul Natanael: O canoe în Delta Mekongului unde am intrat 12 persoane, unul în spatele celuilalt și am călătorit nemișcați mai bine de doua ore noaptea la o comunitate de frați băștinași.  Călătoria a devenit faimoasă sub sloganul, “NumBum in VietNam”.

Speranța: Care este cartea preferata?

Păstorul Natanael: New Testament Church, by Kevin Connor

Speranța: Încălțămintea preferată?

Păstorul Natanael: Șlapii.

Speranța: Cum vezi cerul?

Păstorul Natanael: De când m-am mutat la Perth îl văd; înainte nu prea (în Melbourne).  În clipa morții, Ștefan cu ochii pironiți spre cer a reușit să pătrundă cu

privirea acolo.  În Engleză spune că “he gazed intently into heaven”.  Cred că atunci când reușim să penetrăm cu ochii inimii colo, suntem transformați și ajungem ca și Ștefan, la punctul de neîntoarcere.

Speranța:  Iți place pâinea?

Păstorul Natanael: Da. Are gust de viață.

Speranța: Iubești pe mama ta?

Păstorul Natanael: Foarte mult.  E cea mai puternică ființă în credință, pe care o știu.

Speranța: Iubești pe soția ta?

Păstorul Natanael: Sunt topit în dragostea față de soția mea.

Speranța: Ai avea un loc preferat în cer?

Păstorul Natanael: Oriunde doar să pot să văd fața lui Dumnezeu și ochii Lui.

Speranța: Ce mai faci?

Păstorul Natanael: Nu ce vreau.  Înainte am făcut ce-am vrut, acum m-a câștigat Domnul și parcă nici nu mai știu să fac ceea ce făceam înainte.  M-a constrâns într-un colț cu dragostea Lui, m-a topit, m-a câștigat și acum nu pot decât să răspund dragostei Lui; să-L iubesc și să Îi slujesc.

Speranța: Ce ai de gând să faci în următoarele 2 ore?

Păstorul Natanael: Am să-mi duc fetița la Toddler Fest, să se joace cu animalele, iar în drum spre casă ne oprim să o surprindem pe mama cu un buchet de crini.

Speranța: Dacă ai mai avea 2 ore de trăit, ce ai face cu ele?

Păstorul Natanael: Aș râde, aș plânge și

mi-aș îmbrățișa soția și copila.

Speranța: Care o să fie primul tău cuvânt cânt Ȋl vei vedea pe Domnul Isus?

Păstorul Natanael: Aș înghiți în gol.

Speranța: Ai pace în inimă?

Păstorul Natanael: Tot mai multă.

Speranța: Te gândești vreo dată la Marius Gorcea?

Păstorul Natanael: Da, chiar deseori.  E o inspirație în călătoria vieții mele.

Speranța: Te rog să-mi dai un sfat.

Păstorul Natanael: Învață să primești.

Frate Natanael, mulțumesc din inimă

C.Opranescu

Read More

MĂRTURIA „SUTAȘULUI” OCTAVIAN LUNCAN Domnule, vă rog frumos să mă pocăiți și pe mine (urmare)

Mar 10

(urmare)

…dar eu de astăzi m-am hotărât să mă pocăiesc și să îmi schimb viața”.

Ea m-a lovit peste frunte și a zis: “Ai drac. Ai înnebunit?”  

 P1091294

A fost un șoc pentru ea.

A fost un șoc pentru ea. Niciodată nu m-a cunoscut. Pe mine nu m-a cunoscut decât Dumnezeu! Numai El m-a cunoscut. În rest am fost o mască, cum sunt toți oamenii fără Dumnezeu.

În starea aceasta, soția a spus: “Ești nebun. Nu te gândești la copilașii noștri. Vor fi marginalizați; te vor da afară din armată. Nu-i destul că am căzut eu cu scaunul cu tot?” Ea fusese Secretară de Partid pe Județ. Era șefă peste tot comerțul în județ. I-a fost greu când imediat a căzut din funcție și a ajuns vânzătoare la Alimentara. A fost un șoc. Dar că ne pocăim, că eu mă pocăiesc, asta a fost prea de tot. M-a înjurat, ce n-a făcut în viața ei până atunci și a spus: “Pleacă unde vrei. Du-te, să ne despărțim”. Încheiasem mascarada. Am ieșit din casă și plângeam. Altădată i-aș fi tras două palme și așa s-ar fi liniștit. Dar acuma, n-am mai putut. Mi-era rușine. Am plecat.

 Fanatica cu baticul fluturând

Unde să mă duc? Am stat pe bancă în fața blocului o vreme și dintr-o dată mi-am adus aminte că la scara următoare a blocului meu era o femeie foarte frumoasă care purta un batic atâta de lung și tot timpul era cu o trupă de copii pe lângă ea. Trăgea de copii toată ziua. Nu știu unde se ducea. Odată, în urmă cu 2 ani, mă enerva baticul acela. Ce tot flutura ea steagul acela? Și într-o zi, ca nebunul , i-am zis ceva … niște porcării …  Când i-am zis lucrurile acestea  a izbucnit în plâns și a zis: “Vai Tavi, Dumnezeu să te ierte pentru ce mi-ai spus. Să știi că de astăzi înainte am să mă rog pentru tine și pentru sufletul tău. Să știi că pentru asemenea păcate, Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe cruce. Dumnezeu să te ierte. “   De atunci, am ocolit pe femeia aceia și am zis: fanatica, nebuna.  Și-acum stând pe bancă în drum, după cearta cu soția, mi-am zis: “Unde să mă duc?” Parcă Dumnezeu îmi zicea: “Du-te la sora Doina. Bate-i la ușă.”  Și nu știu ce-am făcut. M-am trezit bătând la ușa ei. Când m-a văzut s-a speriat. A crezut că sunt beat, că vin iar… Dar eu am izbucnit în plâns și am zis: “ Doina te rog să mă ierți pentru ce ți-am spus atunci, pentru că eram beat și astăzi vreau să mă duci unde mergi tu și unde se adună pocăiții, că eu astăzi mă pocăiesc.” A văzut că nu mint pentru că eu eram cercetat de Duhul Sfânt, eram plin de lacrimi. Dintr-o dată i s-a luminat fața și a zis: “Slavă Ție Doamne. Tavi, tu știi că, de atunci, de câte ori te văd prin fața blocului, mă rog pentru tine și casa ta”. M-a dus așa cum duce mama copilul.

 Așa am ajuns în adunare.

Când am văzut Biserica din Deva, prima dată când am intrat in Casa Domnului, poate că erau 20, 30 de ani de când am intrat în vreo Biserică; când am văzut oamenii în adunarea veche din Deva, erau sute de oameni, mi-am zis: ”Acuma, dar dacă mă cunoaște cineva?” M-am dus pe ultima bancă și m-am băgat între niște bătrâni, mi-am băgat capul între umeri și am stat să văd ce se întâmplă. Nu a durat mult, minunea s-a întâmplat. S-au ridicat toți în picioare și au început să se roage. Ce rugăciune mai era… Pentru mine a fost ceva înfricoșător. Când am auzit pe bătrânul din stânga: “Doamne, te rog să ai milă de conducerea țării, de Securitate și de armată, să-i pocăiești pe toți.” Când a zis așa, m-am gândit rapid: Ăsta mă cunoaște. M-am tras către cel din dreapta. Ăla zicea: “Doamne te rog să ai milă de toți prietenii care au venit astăzi pentru prima dată în Casa Ta, și să-i pocăiești pe toți.” Și ăsta mă cunoaște. Așa m-am speriat; numai că s-a terminat rugăciunea și dintr-o dată s-a făcut liniște și tocmai din față, a rămas un glas vorbind. Parcă era o trâmbiță. Un glas de om bătrân; nu-l vedeam din pricina mulțimii. Glasul acela mi-a rămas pentru totdeauna întipărit în inimă zicând:  “Ascultă bărbatule, care astăzi ai intrat pentru prima dată în Casa în care se cheamă Numele Meu”. Am simțit că din creștet până în tălpi încep să îmi fugă săgeți. M-am înfrigurat tot și m-a luat un tremurat.  Iar el: “Să știi că Eu, Domnul, ți-am dat darul cântatului dar tu ce ai făcut cu darul Meu? Ai ajuns să cânți destrăbălării și urâciunii, oamenilor veacului acestuia. Eu te-am pus deoparte din pântecele mamei tale pentru o mare lucrare. Eu ți-am fost mama și tata când erai printre străini”.

Dintr-o dată am văzut școala militară de la 15 ani. Părinții mei, la 15 ani ai mei, au divorțat. Singur copil la părinți. Tata, din cauza alcoolului, ne-a părăsit. La câțiva ani a și murit. Dumnezeu mi-a purtat de grijă. Eu am crezut că îmi poartă de grija armata și Ceaușescu și acum îmi spune glasul acela: “Eu ți-am fost mama și tata când erai printre străini”. Mi-am dat seama că așa era și m-a luat un plâns de cred că deranjam pe cei din jurul meu, așa zgomotos plângeam. Și parcă bătrânul m-ar fi văzut, continua: „Nu mai plânge că toate lucrurile au vremea lor. Astăzi te-am adus în Casa Mea căci voiesc să fac din tine un stâlp al Bisericii, ca prin gura ta să Îmi proslăvesc Numele prin cântări de laude și osanale. Amin”.

 Domnule, vă rog să mă pocăiți și pe mine.

Așa mi-a vorbit mie Dumnezeu atunci. Până la sfârșitul adunării nu am mai auzit cântări, nu am mai auzit nimic. Am tot plâns și am tot plâns. Îmi vedeam viața depărtată de Dumnezeu în destrăbălare și urâciune și la sfârșit, când deja frații ieșeau pe ușă, am venit în față și am văzut la cor niște bărbați mai în vârstă. Am întrebat sincer: “Care este șeful aici?” Unul cu părul alb, cred că i-a fost milă de mine, zice: “Da, poftiți, ce doriți?” “Domnule, vă rog frumos să mă pocăiți și pe mine.” Eu eram căpitan, om cu facultate. Om care am citit cărți multe și mă credeam cât de cât cult. Nimic nu știam. Era vai de mine. Omul acela se uită cu milă la mine și spune: “Domnule, noi nu putem pocăi pe nimeni. Pocăința este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor. Și cine aude chemarea pocăinței nu mai are liniște în viața lui și în așternutul lui până ce nu împlinește ceea ce trebuie împlinit. Noi oamenii, doar te putem boteza. Cum n-am lega noi cu lanțuri și cătușe pe copii noștri, uite așa am târî noi orașul întreg și i-am pocăi pe toți, dac-am putea. Dar nu putem. Lucrul acesta este chemarea lui Dumnezeu. Este chemarea care nu vine în urechi, ci în inima omului.”

 …am auzit soldatul.

Așa mă evangheliză în câteva cuvinte bătrânul acela și dintr-o dată… am auzit soldatul. Telefonul, din inima omului. Duhul Sfânt pe care Dumnezeu L-a așezat aici (în inimă) și prin care El cheamă oamenii la mântuire. Extraordinar. Soldatul avea dreptate. Iată că Dumnezeu stă de vorbă și cu mine.

va urma.

Read More