CU FARURILE APRINSE… de Despina Bulmer

CU FARURILE APRINSE…

Îmi aduc aminte când m-am dus la studiul biblic prima dată, am ajuns acolo pe lumină dar când am plecat era noapte și la primul stop, un om a venit la geamul mașinii mele și a bătut în el. Eu m-am speriat, n-am știut ce vrea, dar el mi-a spus, ‘aprinde, doamnă, farurile’, că mergeam cu ele stinse în noapte.

La studiul biblic ținut de Lidia Crișan am învățat că Domnul Isus e Cuvântul, că eu habar nu aveam, și am învățat multe lucruri din Biblie.

Am început să învăț să mă rog, și Dumnezeu a lucrat la inima mea ca să mă schimbe, așa cum știe El, cu multă iubire și mare răbdare, iar în timpul slujbelor, de câte ori vorbea Fratele Crișan, parcă îmi vorbea Dumnezeu mie personal.

Nu după mult timp i-am zis soțului meu că eu mă botez, pentru că dacă Domnul Isus, care este Dumnezeu, s-a botezat, cine sunt eu să nu fac la fel?

John a zis, ‘dacă te botezi tu, mă botez și eu cu tine’ și uite așa, ne-am botezat amândoi. Dumnezeu să o binecuvânteze pe Lidia și pe Fratele Crișan și pe toți membrii bisericii care ne-au primit cu brațele deschise, ca pe niște rude dragi, dar rătăcite.

De la Gabi, Lidia și Măicuța am învățat să mă rog, de la fratele Crișan am învățat că Domnul Isus mă iubește, și să nu plec cu mașina până  nu mă rog, de la fratele Costică am învățat să nu vorbesc despre alții dacă, vorba dânsului, ‘aceia nu sunt de față, că e păcat’ și uite-așa am învățat de la fiecare câte ceva.

Sigur că sunt tot o păcătoasă, dar cu păcatele iertate, care este mare lucru pentru  mine, pentru că până atuncea făcusem numai păcate și nici măcar nu-mi dădusem seama și ce e mai rău e că nici nu-mi păsase, pentru că aveam alt stăpân, pe cel rău.

Nu mult timp după ce m-am botezat, a venit la școala unde eu predam matematica, un African-American comedian, și directorul școlii ne adunase pe toți, pe profesori și pe elevi, în sala de gimnastică să-l ascultăm.

Profesorii stăteau pe scaune în mijlocul sălii iar elevii stăteau pe jos, pe rânduri și clase.

Eu eram distrată și mă gândeam la ale mele dar l-am auzit pe comedian întrebând audiența: ’Care credeți voi că este frica cea mai mare a omului?’, și apoi a zis că cine va răspunde corect la întrebarea lui va primi de la el cinci dolari

Eu tocmai mă gândeam ce întrebare aiuristică, și regretam timpul irosit. În timp ce a-și putea să le fac capul tobă de matematică elevilor mei, trebuie să stau acolo și să-l ascult pe el. Unul dintre elevi a răspuns că este frica de a vorbi in public, altul a zis că este frica de moarte, și au mai răspuns și ceva profesori, dare eu pierdusem interesul și nici nu-i mai urmăream. Americanul a zis că niciun răspuns nu este bun. Atunci am auzit o voce, în engleză, zicându-mi: ‘To be separated from the love of God’, (să fii separat de iubirea lui Dumnezeu), și imediat pe românește, tot aceiași  voce mi-a zis: ‘Spune’.

Eu m-am uitat imediat la colegul meu să văd, el a auzit vocea, dar acela stătea liniștit pe scaun ca și cum nimic nu se întâmplase cu el.

Am știut imediat că este vocea lui Dumnezeu pentru că învățasem cu Lidia la studiul biblic, dar mi-am zis în gând că nu mă apuc eu să zic asta acolo și să îi fac pe toți, să se uite la mine ca la felul trei; dar atunci vocea iar a zis: ‘To be separated from the love of God’ după care mi-a zis ‘Spune!’

M-am gândit imediat că nu mă pot împotrivi dorinței lui Dumnezeu, mă gândeam că un pumn de țărână ca mine nu poate face asta și… am ridicat mâna, timidă, sperând că Americanul nu o să mă vadă, că stăteam mai prin spatele sălii.

Dar el m-a văzut imediat și zice: „Ia stați că o profesoară a ridicat mâna, și mă întreabă direct: „ce doriți să zice-ți?’, la care eu am mormăit încet că vreau să-i răspund la întrebare. El nu m-a auzit și mi-a zis să vorbesc mai tare și atunci am zis și eu cât de tare am putut, că vreau să-i dau răspunsul la întrebare.  ‘Foarte bine’ zice el, ‘care e răspunsul? Am repetat tare, exact ce mi-a spus Dumnezeu:

‘TO BE SEPARATED FROM THE LOVE OF GOD’.

Imediat americanul a zis că ăsta e răspunsul corect, aceasta este cea mai mare frică a omului, să fie separat de iubirea lui Dumnezeu, și mi-a trimis cinci dolari din mâna în mâna. Toți elevii au aplaudat că i-am luat banii dar de fapt ei nu au înțeles mai nimic.

Apoi multe zile după aceea elevii m-au întrebat ce am vrut să zic, iar eu le-am explicat. Acum știam. O colegă, care era soție de păstor, mi-a zis: ‘Dar nu ți-a fost frică să zici ce ai zis și să explici elevilor? Mie mi-e frică să le vorbesc de Dumnezeu.’

Nu mai știu ce i-am răspuns, dar îmi aduc aminte că citisem în Biblie că, dacă nu vorbim noi, vor vorbi pietrele și, cinstită să fiu, frică nu mi-a fost niciodată, nu aveam nimic de pierdut. Știam că Isus mă iubește.

V-am povestit cele de mai sus ca o mărturie că Dumnezeu vorbește și azi oamenilor când crede El de cuviință, ca să-și împlinească planul Lui cel sfânt.

În altă ordine de idei, mărturisesc că am auzit și vocea celui rău, după un timp. Eram în mașină, conduceam pe autostradă cu 100km pe oră și plângeam în hohote pentru că fata mea trecea printr-un mare necaz și este fără credință. Dintr-odată am auzit o voce zicându-mi: ’acum apasă pe accelerator, și intră în camionul din stânga și o să scapi de toate necazurile’.

Imediat mi-a trecut automat plânsul și mi-am adus aminte ce mi-a zis Lidia, și am strigat cât am putut: ‘Înapoia mea satano!’ iar vocea a amuțit și n-am mai auzit-o niciodată.

Acestea sunt experiențele mele, poate or să vă ajute și pe dumneavoastră cu ceva, dragi cititori și cititoare. Când veți fi intr-o situație asemănătoare vă îndemn din toata inima mea de pocăită să  nu umblați în întuneric. Așa cum am fost atenționată eu de acel necunoscut, vă îndemn acum: Nu umblați pe întuneric. Aprindeți farurile. Umblați în Lumina Domnului Isus. El va veni curând. Vino, Doamne Isuse!

Domnul să fie cu dumneavoastră în anul acesta și întotdeauna. Amin.

Despina Bulmer, Perth