Jurnal de Australia (1)

Jurnal de Australia (1)

Păstor Teofil Ciortuz

„Dan va fi un şarpe pe drum, O năpârcă pe cărare, Muşcând călcâiele calului, Făcând să cadă călăreţul pe spate.” (Genesa 49:17)

Mă plimbam printr-o pădure imensă în apropierea casei pastorale. La intrarea în pădurea străbătută de cărări și trasee pentru biciclete englezii au pus o pancartă mare cu un anunț prin care, în cuvinte curtenitoare, se recunoaște faptul că acea bucată de pământ, ca și întreaga Australie, a aparținut cândva proprietarilor inițiali, aborigenii. De câte ori văd o pancartă asemănătoare, mă gândesc că simpla recunoaștere a dreptului de proprietate al altcuiva este un lucru lăudabil.

După câteva zeci de minute de mers pe cărările pădurii, preocupat fiind cu gândurile mele, l-am văzut întins în mijlocul drumului. Nu se pitise vreundeva prin iarbă sau sub pietre, ci ieșise cutezător în văzul tuturor. Era un șarpe lung de vreo trei sferturi de metru, ieșit să-și încălzească solzii în soarele amiezii. Mi-am amintit că, așa se spune, în Australia trăiesc unii dintre cei mai periculoși șerpi de pe planetă. Să nu ai de-a face cu ei!

Nu sunt destul de curajos să risc confruntarea cu un șarpe. Cum nu pot face deosebirea dintre un șarpe de grădină sau unul de apă și un șarpe otrăvitor, m-am gândit în grabă că dacă mă țin departe de șarpe nu voi avea motive să mă tem. Așa că am făcut cale întoarsă și am luat-o la tălpășița. Târziu mi-a trecut prin minte gândul că trebuia să fi făcut o fotografie târâtoarei, dar era tardiv. Instinctul meu de conservare mi-a dat sfatul cel bun.

Zilele trecute am aflat despre cineva care a căzut mușcat de Șarpe. Căderea i-a survenit după ani de zile de joacă cu păcatul. Poate a crezut că nu se va afla. Poate s-a gândit că târâtoarea cu care se confruntă nu este un șarpe boa, ci doar o mult mai mică năpârcă. Poate a crezut că se ține bine în șa și nu va cădea niciodată. Poate s-a crezut pisică, întotdeauna în stare să cadă în picioare, când de fapt victima Șarpelui cade pe spate, și veninul șarpelui poate ucide în câteva clipe. Poate a crezut că a fi în spatele calului îi dă avantajul călărețului – doar calul este unul dintre cele mai mărețe dobitoace, nu? S-o fi gândit că una este să fii în șa ca păstor, și alta ca simplu enoriaș, pedestru! Fatală gândire.

Uneori ascultarea de primul impuls te scapă de nenorocire; raționalizarea și joaca cu pericolul te poate costa viața. Fuga este rușinoasă, dar sănătoasă. „Fugi de poftele tinereții!” (2 Tim. 2:22) „Fugiți de curvie!” (1 Cor. 6:18) „Fugiți de închinarea la idoli!” (1 Cor. 10:14) „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri!” (1 Tim. 6:11 – apostolul Pavel se referă la iubirea de bani și fuga după îmbogățire.)

Glorie Domnului pentru soluția fugii. (Nu are vreo legătură, dar un motiv pentru care îmi place Bach este „Arta fugii”.) Nu trebuie să fii mare atlet, ci doar să te îndepărtezi cât poți de repede de Șarpe.