VESTEA BUNA

Aug 22

August 2015

CERE ȘI ȚI SE VA DA

Cu 200 de ani în urmă, Domnul Isus umbla prin Israel învățând pe popor, vindecând pe cei bolnavi și vestind mântuirea prin credință. În același timp, trăia și un om bolnav, cu trupul plin de răni, acoperit de lepră. Cumva, acest om bolnav, auzise de Domnul, de dragoste Lui pentru oameni, de dragostea lui pentru păcătoși și chiar pentru vrășmași. Auzise de promisiunea Lui  Isus: „Cereți și vi se va da”. Promisiunea aceasta îl obseda.

Dar iată că, într-o zi, Domnul Isus și leprosul își încrucișară drumurile. „Cereți și vi se va da”, răsună în mintea omului bolnav.

„Acum este momentul”, gândește el și, închinându-se, cere: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești”. Răspunsul vine direct, neașteptat de simplu: „Da, vreau, fii curățit!” Domnul nu l-a întrebat nimic. Nu i-a zis: „Omule, mărturisește, mai întâi, păcatele, pocăiește-te, și apoi te curățesc”. Nu i-a spus decât: „Da, voiesc, fii curățit”.

Și azi, promisiunea Domnului Isus este aceeași: „Cere și ți se va da!”

Dragă cititorule, dragă cititoare, dacă te privești în oglindă, poate o să-ți placă ceea ce vezi. Tinerețea, frumusețea, sănătatea poate îți vor răspunde din oglindă. Dar sufletul nu-l poți oglindi. Un suflet fără Isus este plin de răni, însângerat, bolnav. Poate ai încercat să-l bandajezi. Ai acoperit răni deschise, nevindecate și poate încă le mai acoperi. Degeaba, este incurabil… Doar puțin curaj îți trebuie. Acolo unde ești, ieși înaintea Domnului. Închină-te lui și îndrăznește, cere: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești…”

Apoi așteaptă în tăcere. Vei fi martor la miracolul vindecării tale, a transformării tale, a înnoirii tale.

Doar cere și ți se va da!

Constantin Oprănescu

 

DIAGNOSTIC

 

 

UNDEVA

Umblam tăcut de multă vreme

Printre străini, cu capu-n jos.

Un doctor ce-a privit spre mine

M-a diagnosticat: „lepros!”

 

Privirea să-mi ridic, cu teamă,

De multe ori am încercat,

Dar orice om m-a luat în seamă

„Lepros!” m-a identificat.

 

Eu am strigat în gura mare:

„Sunt doar un om nevinovat!”

Ecoul mi-a răspuns din noapte:

„Ești un lepros, ești un spurcat!”

 

M-am oglindit în apa lină

Privind atent la fața mea.

Dar iată, fața-mi e senină,

Nici urmă nu-i de rana grea.

 

Am înțeles că-această rană

Ascunsă-i înăuntrul meu,

În sufletul ce plânge-n taină

Că-i despărțit de Dumnezeu.

 

Și s-a-ntâmplat că-n acea clipă

Pe strada mea trecea Hristos.

M-a diagnosticat în pripă:

„Nu ești lepros, ești păcătos.”

 

Eu I-am șoptit cu voce stinsă:

„De vrei, poți să mă curățești…”

„Da, vreau”, cu dragoste-mi răspunse,

„Fii curățit, ai să trăiești!”

 

CREAȚIE SAU EVOLUȚIE?

Păstor Gavrilă Crișan

„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El” (Romani 1:20).

Este o mare deosebire între a vedea ce este în jur și a privi la ceva în particular, ori a cerceta ceva cu atenție.

Datorită cercetărilor atente, costisitoare și migăloase, în secolul al XX-lea s-au făcut salturi în știință. De la mersul pe jos s-a ajuns la zborurile cosmice, omul a pășit pe lună. În toate domeniile sunt realizări uimitoare ale geniului omenesc. În tot acest timp, însă nici un animal nu a excelat în a descoperi ceva, sau să învețe să scrie, să citească sau să vorbească. Însă tot ce descopere omul, sau realizează, a fost mai întâi, creat sau realizat în natură. Cineva a pus niște legi în astronomie și-n chimie, și-n alte domenii, legi care nu pot fi modificate. Iată câteva:

Zborul. Ca omenirea să ajungă la aparate de zbor, la sateliți și la rachete interplanetare, ce sunt cu miile în jurul pământului, au trebuit mii de minți omenești, să cerceteze, să încerce, să realizeze ceea ce avem azi. Dar, privind în jur, la o gâză, la o muscă, la o vrabie sau la un vultur, ne minunăm cu câtă ușurință și ce uimitor zboară ele… Oare cum?

 

avion2

Aer condiționat. Cine le-a învățat pe albine să-l facă? Albinele au sângele rece, și totuși, iarna produc căldură în stup, iar vara răcoare. Ce laborator are albina să producă mierea din polen? Dar cine a pus polenul în floare? Cine a făcut florile?

Radarul sau sistemele de orientare sunt doar replici rudimentare a ceea ce au păsările migratoare sau unele specii de pești, în instinctul lor special de orientare.

Televiziunea, fotografia, sunt și ele ceva asemănător cu ochiul omenesc. Dar cine a făcut optica ochiului?

Oare se poate compara orice pompă mecanică cu inima omului? Ea pompează de 100.000 de ori pe zi, fără întrerupere și fără reparații, 60, 70, sau chiar peste 100 de ani.

Computerele sau creierele electronice se pot asemăna cu creierul omenesc dar nu se pot, nicidecum, compara cu el. Computerele sunt programate de către creier. Dar cine a creat creierul, care este doar o mică parte a sistemului minune pe care-l numim om?

Dacă aceste „paralele”, copiate cu ingeniozitate de mintea omenească, nu au apărut la întâmplare, dacă alfabetul nu

s-a făcut singur, nu s-a aranjat în cuvinte și nu s-a organizat singur într-un manual de clasa întâi, cum, atunci, tot ce ne înconjoară, tot ceea ce are omul, a putut să apară la întâmplare? Dacă nu ne putem permite să ne imaginăm că un ceas a apărut la întâmplare, fără un făcător, cum de îndrăznim să ne gândim că universul, că omul, au apărut fără un Creator?

 

MĂGARUL ȘI ARCA LUI NOE – PREOT IOSIF TRIFA (1888-1938)

Într-o strânsură de oameni se vorbea ceva în legătură cu potopul și corabia lui Noe.

Un tânăr ce umblase prin școli și se ținea „învățat mare”, lua în zeflemea cele spuse în Sfânta Scriptură despre corabia lui Noe.
– Eu, zicea tânărul, ca om de școală, nu mai pot crede astăzi în astfel de basme! Cum oare ar fi putut încăpea toate dobitoacele într-o barcă lungă de 300 de coți și lată de 50 de coți? Și pe deasupra să aibă și mâncare pentru ele!… Să creadă cine poate astfel de basme!…”

Atunci, ridicându-se un bătrân credincios, grăi astfel:

– Dragii mei, eu am auzit o istorie pe care o povestea moșul meu, și pe care spunea că a auzit-o și el din ceilalți bătrâni.
Cică atunci, când începuseră ploile potopului, Noe a poruncit dobitoacelor să intre în corabie. A strigat cămila de la sud:

– Cămilă, intră în corabie ! Și cămila îndată a intrat. A strigat ursul de la nord:

– Ursule, intră în corabie! Și ursul îndată a intrat. A strigat elefantul și elefantul îndată a intrat.

Într-o vreme, iată, vine și măgarul. Noe îl strigă:

 

magar1

– Măgarule, intră în corabie ! Dar măgarul s-a oprit cu mirare în ușa corabiei, zicând:

– Ce înseamnă această barcă ? Uite, e numai de 300 de pași lungă și de 50 lată, și Noe vrea să ne strângă în ea pe toate dobitoacele; ba încă și mâncare să ne pună ! Cămila, ursul, elefantul și celelalte animale au intrat pentru că sunt dobitoace proaste și nu-și dau seama ce fac… Eu însă, care am studiat prin școli și am învățătură multă, nu pot crede într-un astfel de lucru imposibil… Așa judecându-se măgarul, zăbovea să intre în corabie. Noe, îi strigă:
– Măgarule ! Aici nu-i vreme de ocoșelile tale ! Marș înăuntru !… Și apucându-l Noe de urechi, îi trase una bună măgarului, mai omenindu-l și peste spate cu un băț. Și a intrat măgarul în corabie și a aflat și el loc împreună cu toate dobitoacele. De atunci are măgarul urechile lungi ca și chip al îndărătniciei!
– Te rog să nu mă vatemi ! Grăi atunci tânărul cel „învățat”, între râsetele oamenilor. Și de atunci nu s-a mai apucat să combată cele spuse în Sfânta Scriptură.

Trăim vremurile când credința s-a înlocuit cu mintea și iată rezultatul se vede din plin !
Lungește, Doamne, urechile noastre, numai să fim în Corabia Ta cea bună ce ne poartă la veșnica bucurie !

 

 

 

Încă o povestire a Preotului Iosif Trifa

Creştini cu numele

Un ofiţer povestea:

„Eram la un regiment cu recruţi ce veniseră numai de câteva zile.

Într-o dimineaţă, mă gândesc să aleg pe cei care cunosc ceva meserie.

Îmi aşez soldaţii şi încep cu cei ce se pricep la rotărit.

– Rotarii să păşească înainte! – strig eu.

Câţiva feciori păşesc înainte.

Îl întreb pe cel dintâi:

– Dar tu, băiete, unde ai învăţat rotăritul?

– Să trăiţi, domnule căpitan, eu nu-s rotar… mă cheamă numai Ion Rotariu, dar de când sunt n-am lucrat la roţi.

Ofiţerul făcea haz de această întâmplare.

Eu însă văd în ea un tâlc creştinesc.

Şi pe cei mai mulţi oameni de azi îi cheamă numai „creştini”, dar pentru Hristos şi sufletul lor lucrează tot atât de mult cât spunea „Rotariul” din militărie că a lucrat la roţi.

 

AȘA… ȘI-AȘA…

 

Se-ntorcea un om pe cale

De la crâșmă, pe-nserat,

Clipocind în ploaia mare

Mort de frig și mort de beat.

 

S-a împiedecat de-o piatră

Și-a căzut cu susu-n jos.

Să se scoale nu mai poate

Nici n-ar fi de vreun folos.

 

 

betiv4

 

Deci, a sforăit în voie

Două ore și jumate

Tăvălindu-se-n mocirlă

Când pe burtă, când pe spate.

 

S-a trezit în miez de noapte

Mort de foame și-nghețat

Și, șontâc, șontâc, spre casă

Îngrozit, s-a îndreptat.

Căci nevasta îl așteaptă,

Pocăită de curând,

Cu un sucitor în mână

Și scântei pe nări scoțând.

 

Nici n-a apucat, săracul,

Să-și atârne șapca-n cui

Că o sută de ibrice

Au zburat în capul lui.

Îmbrâncit pe ușă-afară

Iar în ploaie, iar în frig…

„Dacă asta-i pocăință…(hâc!)

Nu e bună de nimic…”

S-a culcat pe pragul ușii

Bucuros că e ateu

Iar nevasta, la căldură,

Se ruga lui Dumnezeu.

 

Asta le era viața,

Omul blestemându-și soarta,

Ea cu Biblia-ntr-o mână

Și cu sucitoru-n alta.

Până într-o zi, femeia

Neputând să mai trăiască,

S-a apropiat de pastor

Rugându-l s-o sfătuiască.

El i-a ascultat pricina

Clătinându-și fruntea sa.

I-a șoptit apoi în taină:

„Tu să faci așa… și-așa…”

 

Alergând acas’, femeia

Domnului s-a închinat.

Iată, vine și bărbatul

Pe furiș și mort de beat.

Ea întinde mana-n grabă

Sucitorul să îl ia

Dar păstoru-i vine-n minte:

„Tu să faci așa… și-așa…”

 

„Dragul meu bărbat, poftește,

Apă caldă am să-ți pun

Iată, baia te așteaptă

Cu șampon și cu săpun.

Iar apoi îți fac o ciorbă

Cum n-am făcut niciodat’

Și cearșafuri moi și albe

Am să îți aștern pe pat.”

 

Și n-au fost doar vorbe goale,

Ea la lucru s-a încins.

El credea că-i somn de noapte

Și că totul e un vis.

Dar în zori deschide ochii…

E-îmbrăcat în pijama!!!

Iar alături, pe măsuță

O ceșcuță de cafea!!!

 

A plecat de-acas’ cu gândul

C-a avut un vis ciudat,

Ori nevasta, din greșeală,

Cu-n alt om l-a confundat.

„Am s-o încerc în seara asta!”

Zise omul curios

Și-și turnă în cap o sticlă

Cu vin roșu și spumos.

 

Și… împleticindu-și pașii

Printre crengi și bolovani

Intră treaz, întâia dată,

După douăzeci de ani.

Ea, văzându-l de departe

Și simțind duhoarea rea

Și-a reamintit de pastor,

„Tu să faci așa… și-așa…”

 

„Intră dragul meu în casă

Tare mult azi te-am dorit,

Haine calde și curate

Pentru tine-am pregătit.

Și ți-am pregătit cuvinte

Vechi de două mii de ani

Mărturia pocăinței

Sufletului meu sărman.”

 

La luat apoi de mână

Și cu drag la sărutat.

El, uimit, i-a spus  în șoaptă:

„Vreau să știi că nu sunt beat.

Îți promit că de acuma

Nu mai beau pe cât trăiesc

Am o singură dorință,

Și eu să mă pocăiesc.”

 

 

Și-apoi, unul lângă altul

Ei luară Biblia

Și-au citit acolo unde

Domnul spune „așa… și-așa…”

Costică Oprănescu

Perth 1995

 

Read More

AUGUST – SPERANTA

Aug 16

SPERANȚA. AUGUST 2015

Read More