Apr 02
| Murind, spre nemurire…
Lucica Boltasu Îmi geme sufletul sub ploi Privește-mă cum m-ofilesc, Mi-e pasul greu și dureros, De n-aș avea un ideal Pe pleoapa vremilor, un bob Dar înțeles-am din Cuvânt, Și toate-și au un rost precis, Am înțeles că rostul meu, Și dacă plâng Isuse drag, M-oi agăța cu tot ce sunt, |
Read More
May 08
Ne vom întâlni la-acele țărmuri
STELA ȚUȚUIAN
Ne vom întâlni la-cele țărmuri
Acolo unde nu mai sunt dureri,
Unde sunt șterse lacrimile-amare
Acolo unde sunt doar mângâieri.
Ne vom întâlni la-acele țărmuri
Unde zburdă-n iarbă copilașii,
Unde apa-i rece, cristalină.
Sub un cer senin ne-or purta pașii.
Ne vom întâlni la-acele țărmuri,
Pe străzile de aur vom umbla
Și ne vom bucura o veșnicie
Cu Domnul în Împărăția Sa.
Ne vom întâlni la-acele țărmuri
Unde este poarta dimineților,
Cântece străbat din noi tărâmuri,
Este corul minunat al sfinților.
De vrei să fii și tu acolo
Omule, pregătește-ți viața.
Lasă ura, lasă vorba rea,
Privește-L pe Domnul în față.
Vei fi în locul unde nu-s dureri,
În țara cu eterne mângâieri.
Ne vom întâlni la-acele țărmuri,
Acolo, în Împărăția Sa
Cu toți acei care-au plecat în Domnul.
Cu toții veșnic ne vom bucura.
Atunci când Tu ne vei chema
Vom părăsi acest pământ.
Vom fi-n Împărăția Ta
Un loc curat, un loc prea sfânt.
Ne-om întâlni la-acele țărmuri…
17/10/2014, 12.15pm
Eu n-am fost atunci în Gabata
Petru Dugulescu
Eu n-am fost atunci în Gabata
Când greaua sentinţă s-a dat,
Dar știu că și eu, ca și tata,
Îl am ca strămoș pe Pilat.
Eu nu L-am lovit nebunește,
Cu pumn noduros, grosolan;
Dar simt că și-n mine zvâcnește
Prin vremi, acel sânge roman.
Noi n-am fost când gloata nebună
Strigând, pa Baraba-a ales;
Dar suntem citaţi împreună,
În marele lumii proces.
Români suntem astăzi sub soare,
Născuţi din ai Romei soldaţi
Și zic: decât alte popoare,
Noi suntem mai mult vinovaţi.
O limbă latină și dulce
Ne-a dat Dumnezeu să vorbim;
Ca scrisul de-atunci de pe cruce,
Ușor să putem să-l citim.
Romanii, pieiră din lume,
Cu scurgerea vremii s-au dus…
Dar noi le-am luat mândrul nume
Și sfânta credinţă-n Isus.
Istoria bimilenară
Un nume și-un crez ne-a păstrat;
Iar soarta când le-a fost amară,
Acestea tărie ne-au dat.
Și dacă martirii-n arene,
Plătiră al lor sânge ca preţ,
Să nu inventăm alte scene
Urmând strămoșescul dispreţ!
Să nu îi mai fim iar vrăjmașul
Ce cuiele-n mâini I-a bătut!
Ci să-L proclamăm ca sutașul,
Ca primul roman ce-a crezut!
Români, de pe glia străbună,
Vă-ntoarceţi sub cruce-napoi!
Primiţi, răspândiţi Vestea Bună-
Fiţi bravi, Dumnezeu e cu noi!
Mar 25
Pilda privighetoarei
Era o seară, ca de vise,
Cu stele sclipind, tremurânde…
Căsuțele cu porți închise
Primeau alinul lunii blânde.
În lunca din apropiere
Totul părea încremenit.
Prin ramuri, nici o adiere,
Credeai că totu-i adormit.
De-odată, dintr-un pom înalt,
O păsărică-și luă zborul.
Părea că va lua cu-asalt
Având ca țintă fixă, cerul…
Un sunet, ca a unei lire,
Străpunge liniștea-nserării,
Un cântec dulce și subțire,
Fermecător, ca briza mării.
Și-n cântul ei, privighetoarea,
Cântând cu-atâta măiestrie,
Parcă-și spunea când întristarea,
Când nesfârșita bucurie.
Părea natura-ncremenită
De trilul cel fermecător
Iar pasărea dezlănțuită
Cânta mai tare, mai cu dor.
Dar într-o zi, o cursă-ntinsă
Prin luncă, de un păsărar…
Privighetoarea-n laț fu prinsă
Și oferită ca bun dar
Unui copil bogat din sat…
Băiatul, plin de bucurie,
Pe gânduri nici că a mai stat
Și-o puse într-o colivie:
”-Te rog, iubită păsărică,
Să-mi cânți așa cum doar tu știi!”
”- Îmi pare rău, să nu-mi porți pică,
Nu pot cânta în colivii.
Eu cânt numai în înălțime.
Te rog, lasă-mă ca să zbor
Și voi cânta doar pentru tine
De sus, de-asupra norilor.”
”- Nu, nu te las” – zise băiatul –
”Vreau să te țin, să fii a mea.
Și-apoi, aș vrea să știe satul
Că ești aici când vei cânta.”
Și fără să mai scoat-o vorbă
Copilu-n casă a intrat,
Cu gândul la a sa captură
În patu-i moale s-a culcat…
Iar dimineața se trezește.
Prietenii, îi bat la poartă…
Ieșind afară-ncremenește;
Privighetoarea era moartă.
S-au dus atâtea seri senine,
Natura-ncremenită pare.
Privighetoarea nu mai vine
Să curme lunga așteptare…
****
Prin tainice cămări ascunse,
De prin adâncul inimii,
Atâtea suflete străpunse
Mai gem și azi in colivii…
Din spasmele dureri a morții
Ne strigă sufletele noastre
Cerând, prin pâlpâirea vieții
Să le lăsăm în zbor spre astre:
”-Nu-i locul nostru-n colivie,
Nu ne legați de-acest pământ
Nu găsim nici o bucurie
Stând separați de Cerul Sfânt.”
Nu-nchide sufletul, amice,
Să-ți cânte după voia ta
Căci mâine, cu amar vei zice:
”- Ah! M-am jucat cu viața mea!”
MIRCEA ILAȘ
Read MoreMar 10
Domnul le-a creat pe păsări
Fără grijă-n astă lume
Nici să sape, nici să are,
Nici recolte să adune.
Le-a lăsat să zboare-n voie
Între cer și-ntre pământ,
Să înalțe către slavă
Mulțumiri prin al lor cânt.
***
Două păsări, două vrăbii
Fără griji, fără nevoi
Ciripeau sub bolta largă –
Vrabia și-un vrăbioi.
În picaj perechea-ajunse
Pe un stâlp de telegraf.
El, pe ciocul ei, depuse
Un sărut autograf.
Și i-a zis: “Hei, vrăbiuță,
Nu e bine cum trăim.
Hai în zbor la primărie
Și să ne căsătorim.”
“Da”, răspunse vrăbiuța,
“Și-om avea o nuntă mare…!
Deci să alergăm să strângem
Toate cele necesare”.
***
Cu aceste planuri bune,
Despărțindu-se în pripă,
Ei s-au apucat s-adune
Tot ce cade… sub aripă.
Ciuguleau de dimineață
La o moară lângă sat
Apoi se opreau în lanul
Cu grâu bun de secerat.
Trilul lor din zorii zilei
S-a schimbat într-un căscat
Ciripitul lor de slavă
Într-un nesfârșit oftat.
Aripioare zdrențuite,
Ciocul plin de julituri,
Ochișorii plini de lacrimi,
La lăbuțe bătături.
Se-odihneau puțin pe-o cracă
Și-o luau iar de la-început.
Dumnezeu privi spre păsări:
“Asta Eu nu v-am cerut!”
În sfârșit, au strâns atâta
Cât ei și-au planificat
Și zburând spre primărie
Pupăza i-a cununat.
Și-au întins o nuntă mare
Cum n-a mai fost în zăvoi
Iar întreaga adunare
A zis: “Halal vrăbioi!”
După nuntă, vrăbiuța,
La ureche, suspinând,
Ciripind, i-a spus în șoaptă:
“Iarna vine în curând.
Ploaia ne-o uda la pene
Și-o să ne îmbolnăvim.
Hai să ne-apucăm în grabă
Și un cuib să ne clădim.”
El i-a spus: “Da, ai dreptate!”
Și pe dat’ s-au apucat
Din crenguțe și surcele
Un cuib mic și-au ridicat.
***
După-o vreme, vrăbiuța,
Printre lacrimi i-a șoptit:
“Dragul meu, cuibarul nostru
E așa de prăpădit…
Uite-o pe cumătra Barză
Are-o casă cât un han
Și ce casă cu piscină
Are domnul Pelican.
Să zburăm din zori în seară
Cu voință și curaj
Să clădim pe-o creangă groasă
Cuib cu spa și cu etaj!”
***
Și din nou, din zori în seară
Când mai mult, și când un pic
Împreună adunară
Bob cu bob și spic cu spic.
Ciugulind de pretutindeni
Unde-un bob era rămas
Se-întâlneau doar câte-o dată
În cuibarul lor de-acas’.
Cuibul cu etaj e gata,
Un palat nemaivăzut.
Dumnezeu privi spre vrăbii:
“Asta Eu nu v-am cerut.”
***
Într-o seară, de prin lanuri,
Vrăbioiul se-întorcea
Bucuros, cu gușa plină.
Vrăbiuța-l aștepta.
Și-i arată vrăbiuța
Un ou alb și mititel
“Bănuiesc că-n scurtă vreme
V-om avea un prichindel.
O s-avem de-acum nevoie
Să zburăm mai cu folos,
Să ne creștem copilașul
Educat și sănătos”.
Deci s-au pus din nou pe treabă
Și cloceau oul pe rând.
Zburau schimburi diferite,
Se-întâlneau din când în când.
De dormit dormeau în fugă
Până-n zori la ora trei
Când lucrau în schimb de noapte
Și luau oul cu ei.
Într-o zi, din coaja mică,
Fără pene și desculț,
Tremurând de frig și frică
A ieșit… un vrăbiuț.
Iar și iar porniră zborul
Agitat și plin de zel
Multe boabe să adune,
Să-l crească pe prichindel.
Să-l hrănească, să-l învețe
Să-l crească pe copilaș
“Adu-i pentru piciorușe
O pereche de-adidași!”
Strică, sparge un perete,
Fă-i un loc cum se cuvine
Adu-n graur să-l învețe
Vreo trei – patru limbi străine.
Zboară iar și-adună paie
Și-un alt cuib din nou ridică
Pentru pui când v-a fi mare
Și pentru-a lui păsărică.
Când își admirau succesul
Ce în viață l-au avut,
Dumnezeu privi spre păsări:
“Asta Eu nu v-am cerut!”
***
Într-o seară, vrăbiuța,
Gânditoare, i-a șoptit:
“Vezi tu dragul meu, se pare
Că ai cam îmbătrânit.
Aripile-ți sunt slăbite,
Nu mai țopăi ca-n trecut.
O furtună de te prinde
Te aruncă la pământ.
Uite cum pe lângă tine
Zboară toți în sus, spre cer.
Fii bărbat cum se cuvine,
Cumpără-ți elicopter!”
Au făcut apoi din frunze,
Din scaieți și păpuriș
O rampă de-aterizare
Tocmai sus, pe-acoperiș.
Au adus elicopterul
Și l-au pus la locul lui
Pe platforma de surcele
De de-asupra cuibului.
Greutatea e prea mare…
Vai!!! Cu toți s-au prăbușit.
Dumnezeu privea la păsări:
“Asta Eu nu v-am dorit!”
Morala: …Cip… cirip…
Cip… cip…!
Epilog:
Oricât omul o s-adune
Cât trăiește pe pământ
Totul e deșertăciune,
Totu-i goană după vânt.
C. Oprănescu. Perth WA, 2005
Read MoreNov 20
Fulgi de nea încep să cadă
Peste satul liniștit
Dinspre deal, peste livadă
Viscol mare de zăpadă
S-a pornit
Ici si col’ mai latră-un câine
Iar prin fumul de la casă
Un miros plăcut de pâine,
Și colaci făcuți pe mine
Se tot lasă
Bucuros e fiecare
În întregul nostru sat
Fiindcă noaptea asta-i mare,
E Ajun de sărbătoare
Așteptat.
E curat în orice casă,
Lemnele-s acuma jar,
Bunătăți pe orice masă,
Și-un plăcut Crăciun în casă,
Este iar.
Iar de jos din vadul morii
Atmosfera-i tot mai plină
Parcă ne cuprind fiorii
Așteptând colindătorii
Ce-or să vină.
Și-au ajuns în curte’n dată,
Dar cu pasul monoton.
Și în noaptea minunată
La chitară-ncepe-o fată
Și dă ton.
S-a născut Isus Mesia
Din fecioară preacurată”.
Brusc, ne umple bucuria
Și răsună melodia
Valea toată.
“Ca și Îngerii-n câmpie
Slavă Domnului Î-i dăm
Bună pace și-armonie
Între cei plăcuți să fie
Colindăm”.
“C-a venit din Strălucire
Leru-i ler și flori de măr
Fiul Celui din Mărire
Sa ne-aducă Mântuire
Și-adevăr”.
…………………………………….
O cât e de minunată
Vestea c-a venit Mesia
Doamne fă ca-n viața toată
Să-mi rămână neschimbată
Bucuria.
Read More
Comentarii Recente