ABIGAIL

Sep 11

MĂRTURIE –  ADRIAN  BURGHELEA

NELU

Abigail – „Dumnezeu, izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”

 Fiind acolo încătuşat, mi-a venit în minte scena răstignirii Mântuitorului. Atunci am fost îngrozit de faptul că Dumnezeu va scoate într-o zi la iveală tot ceea ce am făcut.

Chiar acolo, legat cu cătuşe de un calorifer, în sediul poliţiei, acolo mi-am mărturisit viaţa păcătoasă înaintea lui Dumnezeu şi L-am rugat pe Domnul Isus Cristos să vină în viaţa mea şi să-mi conducă El viaţa. Mi-am încredinţat viaţa în mâna Lui şi am recunoscut că pentru faptele pe care le-am făcut merit să mor, aşa cum au murit tâlharii răstigniţi pe cruce.

L-am rugat pe Domnul ca, dacă a avut milă şi S-a îndurat de un tâlhar care s-a recunoscut păcătos înaintea Lui, şi l-a iertat, să-mi dea şi mie iertarea de păcate pentru povara pe care o aveam pe suflet.

Imediat am simţit că sunt iertat, că am o viaţa nouă, şi aceasta numai pentru că Dumnezeu a avut milă de mine.

 

religious-freedoms

…………………………………………………………………………………………………

Am avut această ocazie deosebită să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Spun „să mă întâlnesc cu Dumnezeu” pentru că eu nu L-am cunoscut pe El şi, ca urmare, am trăit în păcat, în nelegiuire şi le-am făcut ruşine părinţilor. Când am plecat de acasă, o parte dintre prieteni m-au primit, atâta timp cât puteam să produc bani. Banii aceştia veneau din furt, din spargeri de apartamente, din tâlhării. Tâlhăream oameni pe stradă, la întuneric, şi-i deposedam de tot ce aveau.

Când nu mai aveam bani, chiar şi acei prieteni mă respingeau. Astfel am ajuns să dorm în subsoluri de blocuri sau pe faleza Dunării, în Galaţi, sub cerul liber.

Într-o zi, fiind singur în garsoniera unui prieten, am avut şansa să mă întâlnesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. Era o broşură cu Evanghelia după Luca şi cu imagini din filmul despre viaţa Domnului Isus Cristos.

Aveam planificată o spargere pentru ziua respectivă, însă când am luat broşura aceea în mână, am fost captivat de ea şi când am terminat de citit, nu m-am mai dus.

O imagine a rămas în inima mea şi de atunci sunt profund marcat: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit între doi tâlhari. Eu m-am identificat foarte bine cu acei doi tâlhari. N-am fost cu nimic mai presus decât ei – am făcut rău şi am adus nenorocire, amar şi suferinţă familiei mele şi celor care m-au cunoscut.

Unul dintre tâlhari s-a unit cu norodul şi a început şi el să-L batjocorească pe Isus, spunând: „Nu eşti Tu Cristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi”.

Însă celălalt tâlhar, deşi sfâşiat de chinurile de pe cruce, a avut putere să recunoască cine era el, de fapt. Ba chiar l-a mustrat pe colegul lui şi i-a spus: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut niciun rău”.

Pentru ceea ce am făcut în trecut, şi eu meritam să fiu pedepsit de Dumnezeu. Însă Dumnezeu S-a atins de viaţa mea în locul acela. Eu, tâlharul pocăit, am spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!”.

………………………………………………………

În timp ce eram arestat, mi-am dat seama că pe poliţişti puteam să-i mint, puteam să ascund de ei ceea ce am făcut, dar de Dumnezeu nu voi putea fugi la nesfârşit. Ştiam că viaţa mea, prin mila lui Dumnezeu, nu va mai fi aceeaşi.

Au urmat anii de închisoare. Am primit 8 ani şi 4 luni pentru furt şi tâlhărie, dar perioada mi s-a redus la 5 ani, pe care i-am executat zi la zi.

Eram într-o cameră cu 100 de deţinuţi când grefierul a venit să-mi anunţe sentinţa. Atunci eu I-am mulţumit lui Dumnezeu cu glas tare. Cei din cameră au zis: „Tu eşti nebun! Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti la puşcărie!”. Dar eu ştiam că perioada care urma avea să fie o perioadă deosebită în viaţa mea.

Am întâlnit, în acești ani grei, oameni care veneau şi ne aduceau Vestea Bună a Evangheliei, pentru ca şi noi, cei care eram închişi, să auzim despre dragostea lui Dumnezeu, despre Isus Cristos care a venit să ne mântuiască chiar şi pe noi, care eram la închisoare.

Cuvântul lui Dumnezeu spune în Evanghelia după Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Mi-am dat seama că şi noi, cei care am comis acele fapte, facem parte din „lumea” aceasta iubită de Dumnezeu, şi noi avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, şi pentru noi a murit Isus Cristos.

Salvarea din viaţa de păcat i-o datorez numai Lui.

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

Acum sunt căsătorit. Soţia mea se numeşte Aurora, este o soţie minunată şi un ajutor deosebit pentru mine. Ea mi-a spus: „Dacă Dumnezeu a şters trecutul tău, cine sunt eu ca să privesc în urmă?”.

Avem şi o fetiţă, care se numeşte Abigail. Acest nume înseamnă: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”. Dumnezeu este, cu adevărat, izvorul oricăror bucurii şi fericiri pentru viaţa mea de familie şi pentru mine – un păcătos care am cunoscut harul lui Dumnezeu. Ori de câte ori îmi strig fetiţa, eu fac afirmaţia: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”.

Din „Vieți transformate”, Radio Vocea Evangheliei Timișoara


 

Read More

VESTEA BUNĂ

Sep 11

ZARURILE

zar

 

„Isus zicea: «Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!» Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți”. (Luca, capitol 23, versetul 34)

Cazino! Marea aventură. Dacă câștig, om m-am făcut. Dacă pierd?! Ce-am avut și ce-am pierdut?! În chiloți am trecut Dunărea! Este păcat să joci jocuri de noroc? Nu este păcat? Cine știe… Dumnezeu știe, și eu știu, și tu știi…

Să vă spun o întâmplare adevărată.

A venit un prieten din lumea veche, de păcat, pe care Dumnezeu a lăsat-o în urma mea. El mi-a spus:

– Îmi ajunge, nu mai vreau să trăiesc ca până acum. Mi-am predat viața Domnului Isus. Găzduiește-mă pentru o vreme, pe mine, pe soția mea și copilașii mei. O să fim mulți, o să ne rugăm împreună Domnului și poate o să-mi ierte păcatele și o să mă primească.

Lacrimi de bucurie, lacrimi scumpe, lacrimi neînțelese de nimeni, doar de noi amândoi. Am pornit împreună încet, încet, încă un pas, și încă unul, am început urcușul pe dealul Golgotei, pe poteca îngustă, umăr la umăr. Cântări, rugăciuni și chemări sfinte ne însoțeau. Săgețile arzătoare ale celui rău ne sângerau ființele. Urcușul la Golgota nu este ușor dar frunțile noastre se ridicau către Tine, Doamne. Cântam împreună o cântare nouă:

„Curățit ești de păcat și înnoit?

Prin sfânt sângele lui Isus?”

Casa Domnului ne așteaptă. Este Duminică dimineață. Prietenul și fratele meu și-a pus un costum pe care nu-l mai îmbrăcase de multă vreme. Stăteam în picioare, față în față și vorbeam fără grijă, nepăsători și liniștiți. Prietenul meu bagă mâna în buzunarul hainei nepurtată de multă vreme. Când o scoate afară, în palmă-i lucesc două zaruri albe ca două cranii uitate de timp în ascunzișul întunericului.

Două zaruri albe, cu puncte negre săpate pe toate fețele. A privit lung, tăcut la zarurile din palma lui. Am privit și eu și am întins mâna dreaptă. El le-a lăsat să alunece din palma lui într-a mea. S-au rostogolit cu un zornăit surd, cunoscut, ascuns într-un ungher al minții. Cunosc de mult atingerea lor în palmă e o atingere veche, pierdută… Le amestec în pumn și le arunc pe masă. Un zar cade pe covor. În tăcere, prietenul meu îl ridică, le împreună pe amândouă în palma stângă și le privește. Și eu le privesc cum lucesc. Atunci, în acel moment, se hotăra veșnicia pentru noi. Eu aveam bani în buzunar, și el avea banii lui. Dacă i-am fi scos și i-am fi pus pe masă, în următoarele secunde, am fi devenit vrășmași unul altuia. Pleoapele mi se zbăteau, ca o amețeală îmi era răsuflarea și am simțit o șoaptă atingându-mi fruntea: „Ferește-te de șarpele cel vechi…”

Pe ușă, în tăcere, a intrat mama. În tăcere a privit la mine, la prietenul și fratele meu, a luat zarurile din palma lui și a ieșit în tăcere. Prietenul meu și-a ascuns palma în buzunar, eu m-am așezat pe scaun. Priveam afară, la palmierii din grădină și în minte mi-a răsărit o întrebare, ca o melodie: „Ești născut din nou? Curat prin sângele lui Isus?”

Asta s-a întâmplat într-o duminică dimineața, înainte să ne suim la Casa Domnului, când eu și prietenul meu stăteam față în față și vorbeam fără griji, liniștiți, nepăsători.

Tu, care citești aceste rânduri, tânăr sau bătrân, om liber sau rob, să nu uiți că undeva, în întuneric, stă și așteaptă el, șarpele cel vechi, înșelătorul. Poate ești la mii de kilometrii de mama ta, și glasul ei nu poate străbate până la tine să te prevină, sau poate glasul ei s-a stins de mult.

Ascultă, dar, cu atenție glasul Domnului care te cheamă:

,,Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n’are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase”. (Isaia, capitol 55, versetele 1 și 2)

Costică Oprănescu

 

Read More