Jurnal de Australia (1)

Păstor Teofil Ciortuz

„Dan va fi un şarpe pe drum, O năpârcă pe cărare, Muşcând călcâiele calului, Făcând să cadă călăreţul pe spate.” (Genesa 49:17)

Mă plimbam printr-o pădure imensă în apropierea casei pastorale. La intrarea în pădurea străbătută de cărări și trasee pentru biciclete englezii au pus o pancartă mare cu un anunț prin care, în cuvinte curtenitoare, se recunoaște faptul că acea bucată de pământ, ca și întreaga Australie, a aparținut cândva proprietarilor inițiali, aborigenii. De câte ori văd o pancartă asemănătoare, mă gândesc că simpla recunoaștere a dreptului de proprietate al altcuiva este un lucru lăudabil.

După câteva zeci de minute de mers pe cărările pădurii, preocupat fiind cu gândurile mele, l-am văzut întins în mijlocul drumului. Nu se pitise vreundeva prin iarbă sau sub pietre, ci ieșise cutezător în văzul tuturor. Era un șarpe lung de vreo trei sferturi de metru, ieșit să-și încălzească solzii în soarele amiezii. Mi-am amintit că, așa se spune, în Australia trăiesc unii dintre cei mai periculoși șerpi de pe planetă. Să nu ai de-a face cu ei!

Nu sunt destul de curajos să risc confruntarea cu un șarpe. Cum nu pot face deosebirea dintre un șarpe de grădină sau unul de apă și un șarpe otrăvitor, m-am gândit în grabă că dacă mă țin departe de șarpe nu voi avea motive să mă tem. Așa că am făcut cale întoarsă și am luat-o la tălpășița. Târziu mi-a trecut prin minte gândul că trebuia să fi făcut o fotografie târâtoarei, dar era tardiv. Instinctul meu de conservare mi-a dat sfatul cel bun.

Zilele trecute am aflat despre cineva care a căzut mușcat de Șarpe. Căderea i-a survenit după ani de zile de joacă cu păcatul. Poate a crezut că nu se va afla. Poate s-a gândit că târâtoarea cu care se confruntă nu este un șarpe boa, ci doar o mult mai mică năpârcă. Poate a crezut că se ține bine în șa și nu va cădea niciodată. Poate s-a crezut pisică, întotdeauna în stare să cadă în picioare, când de fapt victima Șarpelui cade pe spate, și veninul șarpelui poate ucide în câteva clipe. Poate a crezut că a fi în spatele calului îi dă avantajul călărețului – doar calul este unul dintre cele mai mărețe dobitoace, nu? S-o fi gândit că una este să fii în șa ca păstor, și alta ca simplu enoriaș, pedestru! Fatală gândire.

Uneori ascultarea de primul impuls te scapă de nenorocire; raționalizarea și joaca cu pericolul te poate costa viața. Fuga este rușinoasă, dar sănătoasă. „Fugi de poftele tinereții!” (2 Tim. 2:22) „Fugiți de curvie!” (1 Cor. 6:18) „Fugiți de închinarea la idoli!” (1 Cor. 10:14) „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri!” (1 Tim. 6:11 – apostolul Pavel se referă la iubirea de bani și fuga după îmbogățire.)

Glorie Domnului pentru soluția fugii. (Nu are vreo legătură, dar un motiv pentru care îmi place Bach este „Arta fugii”.) Nu trebuie să fii mare atlet, ci doar să te îndepărtezi cât poți de repede de Șarpe.

EFECTUL PROTESTULUI DE LA  16 APRILIE

Poziţia Comisarului European pentru Drepturile Omului privind cazul Bodnariu la APCE

Drama familiei Bodnariu rămâne un subiect pe agenda Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (ACPE). În cadrul dezbaterilor din sesiunea de primăvară a APCE ce se desfăşoară în perioada, 18-23 aprilie la Strasbourg, deputatul moldovean, Valeriu Ghileţchi a solicitat opinia Comisarului European pentru Drepturile Omului, Nils Muiznieks cu privire la familia Bodnariu şi practica luării copiilor din familii de către Barnevernet.

„Domnule comisar, îndepărtarea copiilor, pe baza unui ordin administrativ provizoriu în locul unei hotărâri judecătorești contravine Rezoluției 2049, adoptată anul trecut de această Adunare. Care este opinia dumneavoastră cu privire la această practică în unele dintre statele noastre membre? Mai specific, în Norvegia, serviciile sociale au luat cinci copii dintr-o familie mixtă formată dintr-un cetăţean român şi o cetăţeancă norvegiană, ceea ce a dus la un val de proteste la nivel internațional, care sâmbăta trecută s-a desfăşurat în 22 de țări”.

Potrivit deputatului, Valeriu Ghileţchi, răspunsul Comisarului European pentru Drepturile Omului la surprins plăcut:

„Separarea copiilor de părinți este o chestiune mai largă şi aici se cere maximă prudență, pentru că noi trebuie să ne întrebăm care este cel mai bun interes pentru copil? Cel mai bun interes pentru copil este aproape întotdeauna să fie cu părinții săi. Doar în cazuri extreme şi excepționale, când copilul poate suferi daune serioase din cauza comportamentului părinților, copilul ar trebui separat temporar de părinți. Noi trebuie să intervenim pentru a susține familiile ca ele să rămână împreună şi copiii să fie cu familiile lor. Separarea copiilor de părinți trebuie să fie doar în ultima instanță şi doar pentru o perioadă foarte scurtă”, a răspuns Comisarul European, deputatului moldovean, Valeriu Ghileţchi.

Amintim că familia Bodnariu a rămasă fără cei cinci micuţi luni, 16 noiembrie 2015, când Protecţia Copilului din Barnevernet au răpit cele două fete ale familie de la şcoală, fără avizarea părinţilor. Câteva ore mai târziu, cei de la Protecţia Copilului au venit la domiciliul familiei Bodnariu şi, în lipsa tatălui care se afla la serviciu, au luat cu forţa şi cei doi băieţi ai familiei lăsând-o pe mama devastată cu mezinul de trei luni. Miercuri, 17 noiembrie familia a mai primit o lovitură. Reprezentanţii Protecţiei Civile au bătut din nou la uşă, însoţiţi de patru poliţişti, fără nici o hârtie sau ordin judecătoresc şi au luat din braţele mamei şi pruncul de trei luni, declarând că mama este periculoasă.

În scurt timp, cazul Bodnariu s-a transformat într-o mişcare internaţională, iar protestele de susţinere a familiei stabilită de 10 ani în Norvegia au luat amploare în toată lumea. Continuaţi să vă rugaţi pentru reîntregirea familiei Bondariu şi pentru protecţia familiilor care se află în acest pericol. Rugaţi-vă şi pentru promotorii valorilor moral-spirituale la nivel politic, pentru ca să aibă trecere şi pricepere atunci când pledează pentru această cauză. Rugaţi-vă pentru toate familiile din vremea noastră, pentru că familia este cea mai atacată instituţie în orice colţ al lumii.

Doina Bejenaru /Știri Creștine

16 Aprilie 2016 – Demonstrație globală

La data de 16 Aprilie 2016, în fața Parlamentului din Melbourne, peste 300 de români, și nu numai români, au participat la un protest pașnic împotriva abuzurilor comise de Serviciu de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet. În luna noiembrie anul trecut, această organizație inumană a răpit cei cinci copii ai familiei Bodnariu, care trăiește în Norvegia. Marius Bodnariu este român iar soția lui, Ruth, este norvegiană. Și nu este vorba doar de această familie, mii de copii au fost despărțiți de părinții lor pe motive derizorii, pretinzând că este spre protecția copiilor. Oare cine poate să protejeze un copil mai bine decât părinții lui?!

La 16 Aprilie toate comunitățile de români din lume au fost mobilizați la o demonstrație globală, demascând activitatea inumană și totuși „legală” a acestei organizații – Barnevernet. În această zi de protest s-au unit într-un glas cam la 300. 000 de oameni din 70 de orașe, din 29 de țări, dintre care cinci orașe din Norvegia. Dagebladet, al doilea ziar ca importanță din Norvegia, menționează despre protestul din 16 Aprilie!

Melbourne a fost primul oraș de unde a început acest protest, la ora 10am, ora locală. După o oră, timp în care păstori și organizatori s-au adresat adunării, a urmat un marș de la Parliament House până la Flinders Train Station.

Este o minune a Domnului nostru care a făcut ca această tragedie să unească așa o mare mulțime de creștini din toată lumea. Să stăm uniți în jurul Domnului nostru Isus Cristos, noi, copiii noștri și tot ce ține de noi, să fim una. Și facă Domnul ca noi și toți ai noștri să slujim doar Domnului.

Mulțumiri organizatorilor acestui act de unitate și dragoste frățească. Dumnezeu a binecuvântat Bisericile din Melbourne cu o singură inimă, ca toți să fim una în El. Tot meritul este al Aceluia care ne va răspunde rugăciunilor și îi va elibera pe toți cei captivi. Ne rugăm Domnului ca Familia Bodnariu sa fie împreună cât mai curând. De asemene ne rugăm ca Domnul să elibereze Norvegia, Barnevernet, conducătorii acestei țări; prin îndurarea Lui să aducă Lumină în acest loc de întuneric. Este iertare și pentru ei. Domnul ne iubește.

Speranța

Melbourne International Peace Concert

Last week I attended the first Melbourne International Peace Concert, where I presented the MelbPeace Award of Appreciation and Recognition with Mr. John Bellavance, Chairman of the Victoria Peace Council and Vice-President of the Universal Peace Federation Australia, to Rev John Izvernariu for his work for peace building work in the community. Many thanks to Ambassador for Peace, Mr Adeniyi Ekine (L), for a fantastic event!

Mărturie, Sora Vitoria S.

A fost odată ca niciodată…

…Și iată că toate lucrurile s-au făcut noi…

Niciodată nu e prea târziu să începem o nouă pagină a vieţii.

Viaţa mea din trecut, pusă într-un pachet, arată cam aşa:

Am venit în Australia în anul 2000 cu soţul meu. La început am trăit pe străzi, aveam datorii mari, apoi probleme în familie (soţul mă înşela), am început să lucrez să plătesc datoriile. Soţul meu a devenit alcoolic, au apărut certurile și violența în familia noastră. Apoi divorţ, depresie, insomnie, am început să consum şi eu alcool tot mai mult. Consumul de ţigări a devenit o obișnuință, ceva normal. Deşi am fost botezată în biserica baptistă în 2012, nu am putut să mă las de fumat. Am încercat de multe ori, am redus tot mai mult în fiecare zi. Pentru mine renunţarea la alcool a fost mai ușoară, mai ales văzând ce a făcut alcoolul din fostul meu soţ. Totuși, când eram descurajată, din când în când în viaţă, am recurs, cu părere de rău spun, la alcool.

Încă înainte de botez, rugăciunea era parte din viaţa mea de fiecare zi fiind creştină ortodoxă, dar nu practicam postul pentru viaţa personală. Acest aspect din viaţa creştină îmi era necunoscut deşi citisem în Biblie despre post. Ştiam că postul este întoarcerea înspre Dumnezeu cu toată inima, dar eu eram satisfăcută cu viaţa mea de credinţă, mergeam la biserică şi citeam Biblia. Eram conștientă de păcatele din viaţa mea, dar m-am gândit că prin rugăciune şi trecerea timpului voi scăpa de ele. Da… de unele am putut să mă las singură. Am fost pozitivă şi mă încredeam în priceperea şi puterea mea. Alte lucruri negative ce erau în viaţa mea credeam că fac parte din caracterul meu.

La începutul lui 2015 am trecut printr-o încercare, operaţie la spate. Mi-a fost greu dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a unei prietene, din punct de vedere fizic m-am recuperat destul de bine. În aprilie 2015 un grup mic de surori au sărit în ajutor cu rugăciune şi post, pentru o problemă care mă consuma mult. Am avut dorinţa să fac şi eu parte din grup. Dumnezeu a răspuns la rugăciune şi am avut o bucurie mare. A fost o încurajare pentru mine şi am avut dorinţa să continui cu postul împreună cu grupul pentru mulţi alţi oameni.

Totul părea că merge bine dar Satana nu doarme şi plănuia un atac în punctele mele slabe. Singură acasă, fără prea multă activitate, fără mult contact cu oamenii, am căzut într-o stare emoţională, mintală, imposibil de suportat. Am căzut din nou în depresie. Încercam să citesc Biblia dar nu înţelegeam nimic, nu mă puteam concentra şi nu mă puteam ruga. Simţeam că mintea nu mă ajută. Nu am vrut să spun la nimeni, nu eram obişnuită să spun problemele mele emoţionale sau trecutul meu la vreo persoană. Am crezut că am înnebunit şi am vrut să îmi iau viaţa; am recurs iarăși la alcool. O prietenă, şi soră în Cristos, a observat că ceva mă macină şi nu am pace. A zis că ţine post şi rugăciune pentru mine. Prin multe conversaţii şi rugăciune mi-a ajutat să îmi recunosc problemele mele nerezolvate din trecut. Am învăţat că nu îmi pierdeam minţile ci acesta era un nou atac al celui rău, era o luptă spirituală pentru viaţa mea. Am învăţat cum să îmi aduc fiecare problemă nerezolvată înaintea Domnului.

Atunci a început şcoala creştină pentru mine, a fost o trezire spirituală. Îmi era ruşine de mine, m-am văzut păcătoasă şi ştiam că nu pot să trăiesc aşa. Am vrut să mă pocăiesc cu adevărat şi am realizat că nu pot singură. Am cerut grupului să mă pună şi pe mine pe lista noastră de rugăciune şi post. De atunci m-am simţit eliberată şi credinţa mea în Domnul a crescut. Știu că satan va mai încerca să mă atace dar trebuie să fiu tare şi să cer ajutor în rugăciune. În urmă cu două luni am trecut din nou printr-o încercare mare dar slavă Domnului că El a biruit firea mea. Nu m-am întors la vechile mele obiceiuri de-a birui încercarea – alcoolul, ci, din contră, m-am rugat mai mult şi am aşteptat ca Domnul să mă ridice. Mai am multe de învăţat şi doresc să fiu mereu biruitoare în lupta spirituală.

Aş vrea să încurajez pe orişicine care are probleme de depresie, diferite adicţii sau alte stări emoţionale nerezolvate, că este doar Unul singur care le poate lua, Domnul Isus Cristos.