Pagubele unui temperament rău

Temperamentul rău a fost numit „defectul celor vârtoşi”. Femeia care nu joacă la jocuri de noroc, nici nu frecventează locuri de distracţii lumeşti, poate totuşi să dea dovadă de un temperament îndărătnic şi să-şi tiranizeze familia cu limba ei veninoasă. Un om care luptă pentru credinţa dată sfinţilor poate fi aşa de impasibil, că familia sufere pre puţin sau deloc prin lipsa lui.

Obiceiul rafinat de-a da vina pe diavol pentru starea dintr-o biserică este prea bătător la ochi, pentru a nu trezi suspiciuni. Nu subestimăm iscusinţa diavolului în a cauza probleme, nici nu credem că şi-a îmblânzit atitudinea faţă de urmasşii lui Hristos. Dar puterea lui este limitată în mod concret. Este îndoielnic că el are vre-o putere reală dacă noi nu i-o dăm. Diavolul nu are nici o putere asupra sufletului smerit şi ascultător. Nu poate face rău numai atunci când noi, umblând pe căi nespirituale şi necreştineşti, îi dăm voie să intervină în viaţa noastră.

Păcatele de temperament sunt la fel de dăunătoare cauzei creştine ca şi acţiunile făţişe de ticăloşie. Ca să nu existe riscul unei interpretări greşite, voi enumera câteva dintre ele: sensibilitatea, iritabilitatea, bădărănia, vânarea greşelilor altora, supărarea, nervozitatea, ranchiuna, cruzimea şi altele. Acestea ucid duhul bisericii şi încetinesc orice progres pe care l-ar putea avea în lucrare.

Se pare că una din necesităţile spirituale, este eliberarea de păcatele lăuntrice. Sfinţii nesfinţi sunt tragedia creştinismului. Temperamentele nesfinte printre cei care mărturisesc a fi creincioşi constituie o plagă, o ciumă. Starea joasă a religiei din zilele noastre se datorează în bună parte lipsei de încredere a oamenilor în cei care mărturisesc că sunt credincioşi.

Este timpul ca noi creştinii, să încetăm să ne mai scuzăm atitudinile necreştineşti şi să recunoaştem deschis eşecul nostru de a trăi aşa cum trebuie. Există un remediu pentru răul lăuntric? Există în Hristos o putere care ne poate face în stare, chiar şi pe cei mai răi dintre noi, să trăim vieţi curate şi pline de dragoste. Trebuie doar să o căutăm şi să ne-o însuşim prin credinţă. Dumnezeu nu ne va dezamăgi.

SPERANTA-APRILIE 2016

SPERANTA – REVISTA FEMEILOR CRESTITE, ED.

CRISTOS A INVIAT

Alexandru Vlahuță

Au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet,
Și-un dușman au văzut în Fiul
Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui.
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma Lui.

Și mulți cu pietre Îl alungă
Și râd de el ca de-un smintit.
Isus zâmbește tuturora,
Atotputernic și smerit!

El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.

Și tuturor, deopotrivă
Împarte darul Lui ceresc,
Și celor care cred într-Însul,
Și celor ce-L batjocoresc.

Urască-L cei fără de lege,
Ce-I pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.

Din toată lumea, asupriții
În jurul Lui s-au grămădit,
Și-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuțit:

„Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”…

Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au pus.

Au râs și Te-au scuipat în față,
Din spini cunună Ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni deasupra-Ți s-au crezut…

Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-I acoperiți,
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți…

S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar.

Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.

Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculați… Cristos a Înviat!