intre-cer-si-pamantdraft

ZARURILE

„Isus zicea: «Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!» Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți”. (Luca, capitol 23, versetul 34)

Cazino! Marea aventură. Dacă câștig, om m-am făcut. Dacă pierd?! Ce-am avut și ce-am pierdut?! În chiloți am trecut Dunărea! Este păcat să joci jocuri de noroc? Nu este păcat? Cine știe… Dumnezeu știe, și eu știu, și tu știi…

Să vă spun o întâmplare adevărată.

A venit un prieten din lumea veche, de păcat, pe care Dumnezeu a lăsat-o în urma mea. El mi-a spus:

– Îmi ajunge, nu mai vreau să trăiesc ca până acum. Mi-am predat viața Domnului Isus. Găzduiește-mă pentru o vreme, pe mine, pe soția mea și copilașii mei. O să fim mulți, o să ne rugăm împreună Domnului și poate o să-mi ierte păcatele și o să mă primească.

Lacrimi de bucurie, lacrimi scumpe, lacrimi neînțelese de nimeni, doar de noi amândoi. Am pornit împreună încet, încet, încă un pas, și încă unul, am început urcușul pe dealul Golgotei, pe poteca îngustă, umăr la umăr. Cântări, rugăciuni și chemări sfinte ne însoțeau. Săgețile arzătoare ale celui rău ne sângerau ființele. Urcușul la Golgota nu este ușor dar frunțile noastre se ridicau către Tine, Doamne. Cântam împreună o cântare nouă:

„Curățit ești de păcat și înnoit?

Prin sfânt sângele lui Isus?”

Casa Domnului ne așteaptă. Este Duminică dimineață. Prietenul și fratele meu și-a pus un costum pe care nu-l mai îmbrăcase de multă vreme. Stăteam în picioare, față în față și vorbeam fără grijă, nepăsători și liniștiți. Prietenul meu bagă mâna în buzunarul hainei nepurtată de multă vreme. Când o scoate afară, în palmă-i lucesc două zaruri albe ca două cranii uitate de timp în ascunzișul întunericului.

Două zaruri albe, cu puncte negre săpate pe toate fețele. A privit lung, tăcut la zarurile din palma lui. Am privit și eu și am întins mâna dreaptă. El le-a lăsat să alunece din palma lui într-a mea. S-au rostogolit cu un zornăit surd, cunoscut, ascuns într-un ungher al minții. Cunosc de mult atingerea lor în palmă e o atingere veche, pierdută… Le amestec în pumn și le arunc pe masă. Un zar cade pe covor. În tăcere, prietenul meu îl ridică, le împreună pe amândouă în palma stângă și le privește. Și eu le privesc cum lucesc. Atunci, în acel moment, se hotăra veșnicia pentru noi. Eu aveam bani în buzunar, și el avea banii lui. Dacă i-am fi scos și i-am fi pus pe masă, în următoarele secunde, am fi devenit vrășmași unul altuia. Pleoapele mi se zbăteau, ca o amețeală îmi era răsuflarea și am simțit o șoaptă atingându-mi fruntea: „Ferește-te de șarpele cel vechi…”

Pe ușă, în tăcere, a intrat mama. În tăcere a privit la mine, la prietenul și fratele meu, a luat zarurile din palma lui și a ieșit în tăcere. Prietenul meu și-a ascuns palma în buzunar, eu m-am așezat pe scaun. Priveam afară, la palmierii din grădină și în minte mi-a răsărit o întrebare, ca o melodie: „Ești născut din nou? Curat prin sângele lui Isus?”

Asta s-a întâmplat într-o duminică dimineața, înainte să ne suim la Casa Domnului, când eu și prietenul meu stăteam față în față și vorbeam fără griji, liniștiți, nepăsători.

Tu, care citești aceste rânduri, tânăr sau bătrân, om liber sau rob, să nu uiți că undeva, în întuneric, stă și așteaptă el, șarpele cel vechi, înșelătorul. Poate ești la mii de kilometrii de mama ta, și glasul ei nu poate străbate până la tine să te prevină, sau poate glasul ei s-a stins de mult.

Ascultă, dar, cu atenție glasul Domnului care te cheamă:

,,Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n’are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase”. (Isaia, capitol 55, versetele 1 și 2)

Costică Oprănescu