INDIA – OCTOBER 01: Mother Teresa and the poor in Calcutta, India in October, 1979. (Photo by Jean-Claude FRANCOLON/Gamma-Rapho via Getty Images)

„Săracii sunt oameni minunați. Într-o seară am ieșit și am luat patru persoane de pe stradă“, mărturisea maica Tereza în discursul de acceptare a premiului Nobel pentru Pace, în 1979.

„O persoană era într-o stare teribilă – și le-am spus surorilor: Voi aveți grijă de celelalte trei, eu o iau pe cea care pare într-o stare mai dificilă. Așa că am făcut pentru ea tot ce a putut face dragostea mea. Am pus-o în pat și un zâmbet atât de frumos i-a apărut pe față. Mi-a luat mâna, după care a spus doar un singur cuvânt: Mulțumesc – și a murit.

Nu puteam să nu-mi analizez conștiința în fața ei și m-am întrebat ce-aș spune dacă aș fi fost în locul ei. Răspunsul meu a fost foarte simplu. Aș fi încercat să atrag puțin atenția asupra mea, aș fi spus că mi-e foame, că mor, că îmi este frig, că sunt în durere sau ceva, dar mi-a dat mult mai mult – mi-a dat iubirea ei recunoscătoare. Și a murit cu un zâmbet pe față.

Ca și acel om pe care l-am luat dintr-o canalizare, pe jumătate mâncat de viermi și l-am adus la casa noastră. <Am trăit ca un animal pe stradă, dar voi muri ca un înger, iubit și îngrijit.> Și a fost atât de minunat să vedem măreția acelui om care putea să vorbească așa, care ar putea muri așa, fără să învinuiască pe nimeni, fără să blesteme pe nimeni, fără să compare nimic. Ca un înger – aceasta este măreția oamenilor noștri. Și de aceea credem ceea ce a spus Isus: Mi-era foame – eram gol – eram lipsit de adăpost – eram nedorit, neiubit și ai făcut toate acestea pentru Mine.“

Când auzi astfel de lucruri este mai bine să taci și să lași Duhul lui Dumnezeu să lucreze dragostea Sa, în viața ta.