MINUTUL SPERANTEI – PASTOR NATANAEL COSTEA
Jun 12
MINUTUL SPERANTEI CU PASTOR NATANAEL COSTEA
„Lăsați copilașii să vină la mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei.” Luca18:16
Recent am fost gazdă la cinci copii sub șapte ani. Observându-i, am învățat multe de la ei. I-am văzut jucându-se și certându-se de la jucării. M-am simțit nevoit să merg să fac dreptate, dar de cele mai multe ori, imediat după ce copilul nedreptățit mi-a spus durerea lui, l-am văzut că-i trece, și merge și se joacă din nou cu cel care l-a supărat. Copiii știu să ierte și să nu țină necaz pe alți copii, sau pe părinți. Este bine să învățăm de la ei, să iertam așa cum iartă ei. Apostolul Pavel ne indemnă ca la răutate să fim prunci – copii (adică la inimă), iar la gândire , la minte, să fim oameni mari.
Verifică-ți inima și fii bun, iertător și îngăduitor. Isus a spus că doar cei a căror inimă este asemenea copilașilor, vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Fii și tu ca un copilaș și vei fi moștenitor al cerului.