SPERANTA – MAI

SPERANȚA – ȘTIRI

Misiune, călătorie, impresii din Ballarat

Sâmbătă, 4 Aprilie, 2015, Ballarat Christian Fellowship.

În sâmbăta Paștelui, Prima Biserică Baptistă Română din Melbourne a adus Evanghelia în Ballarat. Vreau să aduc mulțumiri Bisericii din Endeavour Hills, în numele comunității de români din Ballarat, pentru bucuria pe care au adus-o în mijlocul nostru, vestind Învierea Domnului și nădejdea vieții veșnice. Mulțumim întregii Biserici, păstorilor, cântăreților, șoferilor, cofetăreselor și, în mod special un mulțumesc pentru fratele Adrian Marin care a organizat această călătorie misionară. Mai mult decât orice, mulțumim Sărbătoritului nostru – Domnului Isus Hristos care a murit și a înviat din morți.

Programul sărbătoresc a început în duh de rugăciune, adusă de păstorul Teofil Ciortuz, de cântări și mulțumiri. În această Biserică, unde au răsunat imnuri de slavă peste o sută de ani, au adus închinarea lor coriștii, veniți din Endeavour Hills, sub bagheta dirijoarei Liliana Copocean. Sarah si Elizabeth Ciortuz au adus mărturia lor în cântarea –  I surrender all to Jesus. Luke Marin, Michael Terpea și Vlad au prezentat din Patimile Domnului descrise în Biblie.

Eu nu am fost atunci la Gabata

Când greaua sentință s-a dat

Dar știu că și eu ca și tata

Îl am ca strămoș pe Pilat, … Este mărturia pe versurile poetului Dugulescu, recitate de sora Magda Iuga.

Iată azi El și-a întors către tine fața!

Omule, fii înțelept! AZI PRIMEȘTE VIATA! – a fost invitația sorei Teodora Marin, pe versurile lui Costache Ioanid.

Grupul de fete, surorile Ciui, fratele Ivanco, familia Cerbu, alături de cor, au făcut împreună un frumos buchet de imnuri închinat Mântuitorului nostru.

Cuvântul Evangheliei a fost adus în dar micii comunități de români din Ballarat de către fratele păstor Busuioc Belciu care a depănat fuiorul amintirilor:

„Întâlnirea de azi amintește de prima Evanghelizare care s-a ținut pe pământul nostru – noaptea nașterii Domnului Isus. Atunci au fost mai mulți mesageri decât ascultători (mulți îngeri și doar câțiva păstori)”. Apoi,plecând de la cuvintele apostolului Pavel către corinteni: „V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece…” , păstorul Busuioc a continuat:

„Nu este nici un om fără păcat, nici măcar unul. Iar, după Legea pe care a dat-o Dumnezeu în Eden, plata păcatului este moartea (Geneza 2:16,17). Dumnezeu, în dreptatea Lui, nu a ocolit Legea aceasta ci a plătit El pentru noi  prin moartea Domnului  Isus. Dar Hristos a înviat a treia zi, după Scripturi, ca dovadă că ispășirea făcută de El a fost primită de Tatăl (Rom.4:24-25). El S-a arătat și Se arată încă pentru ca să întărească credința celor de atunci și de azi. Dacă acceptam să murim față de lume și păcat, El ne va învia din moartea păcatului. Dumnezeu să ne ajute, Amin”. Cuvintele păstorului au adus o proaspătă mireasmă peste întreaga Biserică.

În concluzie, păstorul Bisericii din Endeavours Hill, Teofil Ciortuz, a arătat din scripturi că Hristos a murit și a înviat ca noi să murim față de păcat și să trăim pentru neprihănire.

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire (1 Petru 2:24).

A continuat: „Oricât de ciudat ar suna, moartea lui Hristos în locul nostru și pentru păcatele noastre înseamnă că și noi am murit. Dar există un alt sens în care murim, tocmai pentru că Hristos a murit în locul nostru și pentru păcatele noastre.

El a murit ca noi să trăim; și a murit ca noi să putem muri. Prin urmare, a fi creștin înseamnă moarte față de păcat. Eul vechi care a iubit păcatul a murit împreună cu Domnul Isus, credinciosul este mort față de păcat, nu mai este dominat de atracțiile păcatului.

Și a mai adăugat fratele păstor: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10:45). Hristos nu a murit pentru ca noi să-L ajutăm, ci ca noi să putem vedea și savura infinita Sa valoare. El a murit pentru a ne dezvăța de plăcerile otrăvitoare și să ne încânte cu plăcerile frumuseții Lui. În acest fel noi suntem iubiți, iar El este onorat”.

Păstorul Bisericii gazdă, Phil Tong, a adus un salut întregii adunări, într-un scurt mesaj în limba engleză, tradus fiind de păstorul Teofil. El a adus o frumoasă imagine a intrării în Ierusalim a Domnului, Împăratul Păcii, Domn al neprihănirii.

Păstorul Teofil Ciortuz care a condus întregul program a binecuvântat întreaga Biserică, apoi, cu toții, ne-am îndreptat către holul Bisericii unde surorile, atât cele din Ballarat, cât și cele din Melbourne, au pregătit o masă îmbelșugată.

Mulțumim Domnului pentru această frumoasă întâlnire și sperăm că o să ne revedem curând.

C.O.

Ne vom întâlni la-acele țărmuri

STELA ȚUȚUIAN

Ne vom întâlni la-cele țărmuri

Acolo unde nu mai sunt dureri,

Unde sunt șterse lacrimile-amare

Acolo unde sunt doar mângâieri.

Ne vom întâlni la-acele țărmuri

Unde zburdă-n iarbă copilașii,

Unde apa-i rece, cristalină.

Sub un cer senin ne-or purta pașii.

Ne vom întâlni la-acele țărmuri,

Pe străzile de aur vom umbla

Și ne vom bucura o veșnicie

Cu Domnul în Împărăția Sa.

Ne vom întâlni la-acele țărmuri

Unde este poarta dimineților,

Cântece străbat din noi tărâmuri,

Este corul minunat al sfinților.

De vrei să fii și tu acolo

Omule, pregătește-ți viața.

Lasă ura, lasă vorba rea,

Privește-L pe Domnul în față.

Vei fi în locul unde nu-s dureri,

În țara cu eterne mângâieri.

Ne vom întâlni la-acele țărmuri,

Acolo, în Împărăția Sa

Cu toți acei care-au plecat în Domnul.

Cu toții veșnic ne vom bucura.

Atunci când Tu ne vei chema

Vom părăsi acest pământ.

Vom fi-n Împărăția Ta

Un loc curat, un loc prea sfânt.

Ne-om întâlni la-acele țărmuri…

17/10/2014, 12.15pm

Eu n-am fost atunci în Gabata

Petru Dugulescu

Eu n-am fost atunci în Gabata

Când greaua sentinţă s-a dat,
Dar știu că și eu, ca și tata,
Îl am ca strămoș pe Pilat.

Eu nu L-am lovit nebunește,
Cu pumn noduros, grosolan;
Dar simt că și-n mine zvâcnește
Prin vremi, acel sânge roman.

Noi n-am fost când gloata nebună
Strigând, pa Baraba-a ales;
Dar suntem citaţi împreună,
În marele lumii proces.

Români suntem astăzi sub soare,
Născuţi din ai Romei soldaţi
Și zic: decât alte popoare,
Noi suntem mai mult vinovaţi.

O limbă latină și dulce
Ne-a dat Dumnezeu să vorbim;
Ca scrisul de-atunci de pe cruce,
Ușor să putem să-l citim.

Romanii, pieiră din lume,
Cu scurgerea vremii s-au dus…
Dar noi le-am luat mândrul nume
Și sfânta credinţă-n Isus.

Istoria bimilenară
Un nume și-un crez ne-a păstrat;
Iar soarta când le-a fost amară,
Acestea tărie ne-au dat.

Și dacă martirii-n arene,
Plătiră al lor sânge ca preţ,
Să nu inventăm alte scene
Urmând strămoșescul dispreţ!

Să nu îi mai fim iar vrăjmașul
Ce cuiele-n mâini I-a bătut!
Ci să-L proclamăm ca sutașul,
Ca primul roman ce-a crezut!

Români, de pe glia străbună,
Vă-ntoarceţi sub cruce-napoi!
Primiţi, răspândiţi Vestea Bună-
Fiţi bravi, Dumnezeu e cu noi!

CU FARURILE APRINSE…

Îmi aduc aminte când m-am dus la studiul biblic prima dată, am ajuns acolo pe lumină dar când am plecat era noapte și la primul stop, un om a venit la geamul mașinii mele și a bătut în el. Eu m-am speriat, n-am știut ce vrea, dar el mi-a spus, ‘aprinde, doamnă, farurile’, că mergeam cu ele stinse în noapte.

La studiul biblic ținut de Lidia Crișan am învățat că Domnul Isus e Cuvântul, că eu habar nu aveam, și am învățat multe lucruri din Biblie.

Am început să învăț să mă rog, și Dumnezeu a lucrat la inima mea ca să mă schimbe, așa cum știe El, cu multă iubire și mare răbdare, iar în timpul slujbelor, de câte ori vorbea Fratele Crișan, parcă îmi vorbea Dumnezeu mie personal.

Nu după mult timp i-am zis soțului meu că eu mă botez, pentru că dacă Domnul Isus, care este Dumnezeu, s-a botezat, cine sunt eu să nu fac la fel?

John a zis, ‘dacă te botezi tu, mă botez și eu cu tine’ și uite așa, ne-am botezat amândoi. Dumnezeu să o binecuvânteze pe Lidia și pe Fratele Crișan și pe toți membrii bisericii care ne-au primit cu brațele deschise, ca pe niște rude dragi, dar rătăcite.

De la Gabi, Lidia și Măicuța am învățat să mă rog, de la fratele Crișan am învățat că Domnul Isus mă iubește, și să nu plec cu mașina până  nu mă rog, de la fratele Costică am învățat să nu vorbesc despre alții dacă, vorba dânsului, ‘aceia nu sunt de față, că e păcat’ și uite-așa am învățat de la fiecare câte ceva.

Sigur că sunt tot o păcătoasă, dar cu păcatele iertate, care este mare lucru pentru  mine, pentru că până atuncea făcusem numai păcate și nici măcar nu-mi dădusem seama și ce e mai rău e că nici nu-mi păsase, pentru că aveam alt stăpân, pe cel rău.

Nu mult timp după ce m-am botezat, a venit la școala unde eu predam matematica, un African-American comedian, și directorul școlii ne adunase pe toți, pe profesori și pe elevi, în sala de gimnastică să-l ascultăm.

Profesorii stăteau pe scaune în mijlocul sălii iar elevii stăteau pe jos, pe rânduri și clase.

Eu eram distrată și mă gândeam la ale mele dar l-am auzit pe comedian întrebând audiența: ’Care credeți voi că este frica cea mai mare a omului?’, și apoi a zis că cine va răspunde corect la întrebarea lui va primi de la el cinci dolari

Eu tocmai mă gândeam ce întrebare aiuristică, și regretam timpul irosit. În timp ce a-și putea să le fac capul tobă de matematică elevilor mei, trebuie să stau acolo și să-l ascult pe el. Unul dintre elevi a răspuns că este frica de a vorbi in public, altul a zis că este frica de moarte, și au mai răspuns și ceva profesori, dare eu pierdusem interesul și nici nu-i mai urmăream. Americanul a zis că niciun răspuns nu este bun. Atunci am auzit o voce, în engleză, zicându-mi: ‘To be separated from the love of God’, (să fii separat de iubirea lui Dumnezeu), și imediat pe românește, tot aceiași  voce mi-a zis: ‘Spune’.

Eu m-am uitat imediat la colegul meu să văd, el a auzit vocea, dar acela stătea liniștit pe scaun ca și cum nimic nu se întâmplase cu el.

Am știut imediat că este vocea lui Dumnezeu pentru că învățasem cu Lidia la studiul biblic, dar mi-am zis în gând că nu mă apuc eu să zic asta acolo și să îi fac pe toți, să se uite la mine ca la felul trei; dar atunci vocea iar a zis: ‘To be separated from the love of God’ după care mi-a zis ‘Spune!’

M-am gândit imediat că nu mă pot împotrivi dorinței lui Dumnezeu, mă gândeam că un pumn de țărână ca mine nu poate face asta și… am ridicat mâna, timidă, sperând că Americanul nu o să mă vadă, că stăteam mai prin spatele sălii.

Dar el m-a văzut imediat și zice: „Ia stați că o profesoară a ridicat mâna, și mă întreabă direct: „ce doriți să zice-ți?’, la care eu am mormăit încet că vreau să-i răspund la întrebare. El nu m-a auzit și mi-a zis să vorbesc mai tare și atunci am zis și eu cât de tare am putut, că vreau să-i dau răspunsul la întrebare.  ‘Foarte bine’ zice el, ‘care e răspunsul? Am repetat tare, exact ce mi-a spus Dumnezeu:

‘TO BE SEPARATED FROM THE LOVE OF GOD’.

Imediat americanul a zis că ăsta e răspunsul corect, aceasta este cea mai mare frică a omului, să fie separat de iubirea lui Dumnezeu, și mi-a trimis cinci dolari din mâna în mâna. Toți elevii au aplaudat că i-am luat banii dar de fapt ei nu au înțeles mai nimic.

Apoi multe zile după aceea elevii m-au întrebat ce am vrut să zic, iar eu le-am explicat. Acum știam. O colegă, care era soție de păstor, mi-a zis: ‘Dar nu ți-a fost frică să zici ce ai zis și să explici elevilor? Mie mi-e frică să le vorbesc de Dumnezeu.’

Nu mai știu ce i-am răspuns, dar îmi aduc aminte că citisem în Biblie că, dacă nu vorbim noi, vor vorbi pietrele și, cinstită să fiu, frică nu mi-a fost niciodată, nu aveam nimic de pierdut. Știam că Isus mă iubește.

V-am povestit cele de mai sus ca o mărturie că Dumnezeu vorbește și azi oamenilor când crede El de cuviință, ca să-și împlinească planul Lui cel sfânt.

În altă ordine de idei, mărturisesc că am auzit și vocea celui rău, după un timp. Eram în mașină, conduceam pe autostradă cu 100km pe oră și plângeam în hohote pentru că fata mea trecea printr-un mare necaz și este fără credință. Dintr-odată am auzit o voce zicându-mi: ’acum apasă pe accelerator, și intră în camionul din stânga și o să scapi de toate necazurile’.

Imediat mi-a trecut automat plânsul și mi-am adus aminte ce mi-a zis Lidia, și am strigat cât am putut: ‘Înapoia mea satano!’ iar vocea a amuțit și n-am mai auzit-o niciodată.

Acestea sunt experiențele mele, poate or să vă ajute și pe dumneavoastră cu ceva, dragi cititori și cititoare. Când veți fi intr-o situație asemănătoare vă îndemn din toata inima mea de pocăită să  nu umblați în întuneric. Așa cum am fost atenționată eu de acel necunoscut, vă îndemn acum: Nu umblați pe întuneric. Aprindeți farurile. Umblați în Lumina Domnului Isus. El va veni curând. Vino, Doamne Isuse!

Domnul să fie cu dumneavoastră în anul acesta și întotdeauna. Amin.

Despina Bulmer, Perth

AMINTIRI CU SFINȚII  – Sabina Wurmbrand

Pentru cei care au cunoscut familia Wurmbrand, nu este un secret că tanti Bintea a fost un predicator “mai bun” decât nenea Richard. Există pe undeva o Biblie legată special, cu câte o foaie albă între fiecare două file ale Bibliei. Aceste foi albe au fost acoperite cu colecția de reflexii și meditații obținute din citirea ei zilnică. Îmi amintesc că fratele Aurel Popescu a cerut-o odată ca singură moștenire visată, ca semn de prețuire a prieteniei lor. Nu știu cine a rămas până la urmă cu această Biblie de studiu.Iată un eșantion din cugetările și meditațiile care poartă în mod inconfundabil amprenta personalității sorei Bintea:

Am găsit-o ca de obicei acasă, gata să ne zâmbească, gata să ne servească cu ceva bun, gata să ne asculte cu toată atenția și gata să ne împărtășească ceva din comorile umblării ei cu Dumnezeu. Venisem însoțit de o persoană aflată încă “în căutarea lui Dumnezeu.” Firește, sora Bintea avea ceva pregătit chiar pentru această ocazie:

“Am citit nu de mult un text din Geneza care mi-a dat mult de gândit. Este scris în Geneza 43:16 ceva despre un om numit Iosif și despre frații săi:

“Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului sau: “Bagă pe oamenii aceștia în casă, taie vite și gătește; căci oamenii aceștia au să mănânce cu mine la amiază”. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif și a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif și au zis: “Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noștri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi și să pună mâna pe măgarii noștri.” (Geneza 43:16-18) Sărmanii frați ai lui Iosif! Ei se temeau că Iosif plănuia să … le fure măgarii! Mai marele Egiptului tocmai dăduse ordin ca să se pregătească pentru ei un ospăț și ei se temeau că vor fi luați robi. Credeau că Iosif nu mai poate fără măgarii lor! Lor le era destinată partea cea mai bună a Egiptului, dar ei se gândeau că-și vor pierde măgarii!

Tot așa suntem și noi când este vorba să venim la Dumnezeu. Ne temem că ne va băga cu forța în casă ca să ne ia robi și ca să ne fure ce este al nostru … Domnul Isus ne pregătește un ospăț și Dumnezeu are deja pregătit pentru noi ce este mai bun în casa Sa veșnică, iar noi … ne tot gândim la măgarii noștri și ne temem de Domnul. Ni se pare că El vrea să ne jefuiască de ce este de drept al nostru, când El vrea de fapt să ne dea în dar tot ce nu este al nostru … tot ce este cu mult mai mult decât ceea ce ni se pare nouă că avem acum “al nostru.” În timp ce o ascultam, mă rugam pentru persoana care ne însoțise. Știam că sora Sabina vorbise pentru ea și doream ca vorbele acestea, atât de ironic de duioase să-i meargă direct la inimă. Nu mă îndoiesc că s-a întâmplat chiar așa. Cu tactul și priceperea ei neîntrecute, sora Bintea vestise Evanghelia așa cum se cuvenea, cu toată priceperea și dragostea unui câștigător de suflete.

amintiricusfinti.wordpress.com