Undeva, într-un spital, un om zăcea bolnav de mulţi ani. Doctorul venea des pe la patul lui cu diferite medicamente dar bolnavul îşi pierduse speranţa, nici nu se mai uita la ele. Nici în doctor nu mai avea credinţă.

 Dar iată că într-o zi se apropie de el un om în vârstă, un om obişnuit, nimic special nu era pe faţa lui, şi nici halat de doctor nu purta.

Acest om se aşază lângă bolnav, îi zâmbeşte şi-l întreabă:

 “Ce faci tu aici, în patul meu?”

“Este patul meu de mulţi ani,” răspunde bolnavul.

“Poate, dar aici am zăcut eu 25 de ani, suferind de aceeaşi boală ca şi tine.”

“Şi cum te-ai sculat din pat? Cum te-ai vindecat? Eu credeam că boala asta este incurabilă. De ea a murit tatăl meu, şi bunicul meu, acum este rândul meu… Cine te-a vindecat, ce doctor ai avut, du-mă și pe mine la el.”

 Omul de la capătul patului îi zâmbeşte şi îi spune:

“Aşa ca şi tine am vorbit şi eu într-o adunare a sfinţilor. Le-am spus: ‘Aşa voi muri şi eu, cum a murit şi tata şi bunicul, doar… doar dacă se va găsi cineva să mă ajute… Tare aş vrea să fiu sănătos.’ Unul dintre sfinţi, pe nume Păstorul, mi-a spus: ‘Isus este doctorul tău, cheamă-L în ajutor şi El te va vindeca.”

Omul a spus mai departe bolnavului:

“Eu L-am chemat, m-a vindecat, acum este rândul tău, cheamă-L, pune-L la încercare, nu mai amâna, de ce amâni…?

Anonim 

 DIAGNOSTIC de C. Oprănescu

Umblam tăcut, de multă vreme

Printre străini, cu capu-n jos.

Un doctor ce-a privit spre mine

M-a diagnosticat: “lepros!”

Privirea să-mi ridic, cu teamă,

De multe ori am încercat

Dar orice om m-a luat în seamă“Lepros!” m-a identificat.                                                      

Eu am strigat în gura mare:

“Sunt doar un om nevinovat!”

Ecoul mi-a răspuns din noapte:

“Ești un lepros, ești un spurcat!”

M-am oglindit în apa lină

Privind atent la fața mea.

Dar iată, fața-mi e senină,

Nici urmă nu-i de rana grea.

Am înțeles că-această rană

Ascunsă-i înăuntrul meu,

În sufletul ce plânge-n taină

Că-i despărțit de Dumnezeu.

Și s-a-ntâmplat că-n acea clipă

Pe strada mea trecea Hristos.

M-a diagnosticat în pripă:

“Nu ești lepros, ești păcătos.”

Eu I-am șoptit cu voce stinsă:

“De vrei, poți să mă curățești…”

“Da, vreau”, cu dragoste-mi răspunse,

“Fii curățit, ai să trăiești!”

„…până la bătrâneța voastră Eu voi fi același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. V-am purtat și tot vreau sa vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc.”

 Duminica trecută, 23 noiembrie, am avut privilegiul de a mă bucura cu credincioșii din Biserica Maranata. Nu a fost o duminica cu nimic mai deosebită de altele, doar mesajul adus de Păstorul Cornel Ghiță a fost ca o rază a răsăritului strălucind peste apus, ca o boare primăvăratică adiind peste zăpada căruntă a iernii. Iată cum a fost:

 După citirea textului de mai sus, și invocarea Numelui Domnului peste Adunare, Păstorul a prezentat credincioșia lui Dumnezeu așa cum reiese din natură – o zi urmează alteia și un anotimp face loc altuia; și apoi, Credincioșia lui Dumnezeu desprinsă din Scriptură, chiar din versetul citat: „v-am purtat și tot vreau să vă mai port…” Mesajul a avut în atenție vârstnicii Biserici.

 Bătrânețea are privilegiile ei. Prin ani de experiență trăită cu Dumnezeu, un bătrân, o bătrână își consolidează caracterul sfânt. Sunt multe amintiri sub frunțile ridate, multe succese și multe eșecuri, multe bucurii și multe dureri, multe victorii împotriva ispitelor și multe căderi, boli și însănătoșiri, mulți ani scurși în unda vremii – mai mulți în urmă decât înainte.

 La bătrânețe omul nu se mai gândește la afaceri, la lucrurile de pe pământ ci la Împărăția lui Dumnezeu, toamna este pe sfârșite, vine iarna… El va spune: „moartea nu mă înspăimântă, mi-e dor de cer, mă așteaptă Raiul!” Experiența părtășiei cu Domnul este scumpă; dorința este de a sfârși cu bine ceea ce am început.

 Totuși, nu este pensionare în slujba Domnului. Și cum ar putea să fie?! Ce să facem cu atâta experiență căpătată de-a lungul vieți? La bătrânețe putem pe bună dreptate să mărturisim:”Am fost tânăr și am îmbătrânit dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit”. Un bătrân poate mângâia în multe feluri un suflet trist: cuiva i-a murit cineva în familie, – Am fost și eu acolo, eu știu prin ce treci, dar știu că Domnul te va ajuta așa cum m-a ajutat și pe mine. Poate cineva are cancer –  Eu știu, și eu fac chimioterapie, dar mă încred în Domnul care ne-a purtat și vrea să ne mai poarte, încrede-te și tu…

 Nu lăsați valorile să fie irosite, uitați-vă în jur – Este cineva care are nevoie de mângâiere? S-o fac azi, acum; mâine zăpada iernii poate mă va acoperi. Nu toți oamenii pot spune: „Eu știu prin ce treci, și eu am fost acolo dar Domnul Isus a fost cu mine.”

 Slujba de duminică s-a terminat cu rugăciuni ale copiilor mari și mici, pentru aceia care le-au dat viață și i-au adus la binecuvântare.Apoi, un bătrân sau o bătrână este o binecuvântare în orice Biserică. Ei pot atenționa în caz de pericol. Pot sta  fermi de partea adevărului ca oameni încercați, cu multă înțelepciune dobândită prin umblarea lor cu Dumnezeu. Stând fermi, cu ochii deschiși la principiile Sfintei Scripturi, neschimbători, ei sunt cei care croiesc cărările drepte întărind, mângâind și zidind Biserica Domnului.

 C. Oprănescu

Așteptarea așteptărilor

Marian Condrat

Din nou la ieslea Betleemului. Sau scurs ani, secole şi milenii de când în primitivul staul din Betleem, în condiţii sărăcăcioase venea în lume Mântuitorul ei. Ieslea Betleemului a ajuns cea mai cunoscută, cea mai discutată şi cea mai cântată, dintre toate câte au fost în lume.

Şi acum, iată-ne din nou la iesle: Naşterea Domnului trebuie sărbătorită acolo! Adevărul s-a născut acolo în ieslea Betleemului! Adevăr care nu poate fi găsit nicăieri în lume… Acolo, la iesle, aflăm adevărul; Adevărul lui Dumnezeu… O lume aştepta mântuirea. Trecuseră milenii de când rasa umană, în Eden, reprezentată de Adam şi Eva a ales calea neascultării de Dumnezeu. Apoi au urmat consecinţele. A urmat suferinţa, moartea, dar mai ales, despărţirea de Dumnezeu – groaznica despărţire de Dumnezeu. Generaţii una după alta au încercat, fără succes, să restabilească relaţia cu Dumnezeu. Nici standardele morale, nici ceremoniile religioase şi nici filozofia nu au adus salvare. Toate acestea au dovedit doar că omul nu se poate salva singur, el are nevoie de un Salvator. Iar Salvatorul de care avea nevoie omenirea s-a născut în ieslea Betleemului.

Lumea noastră are la fel de mare nevoie de Salvatorul care sa născut în ieslea Betleemului. Este timpul potrivit să alergăm la ieslea Betleemului – acolo vom găsi mântuirea de care avem nevoie! Atâtea voci oferă soluţii şi promit salvarea; dar vai, prea multe promisiuni neîmplinite! Printre vocile care promit, este o voce diferită, vocea lui Dumnezeu. Ceea ce El promite aduce la îndeplinire. Aleluia!!! La ieslea Betleemului, Cuvântul lui Dumnezeu, profeţiile Sale au devenit fapte. El a promis un Salvator – Mesia – şi L-a trimis la ieslea Betleemului. Dumnezeu este demn de încrederea noastră. Ieslea Betleemului ne aminteşte de credincioşia lui Dumnezeu; ea ne inspiră credinţa noastră în El.

O fecioară şi logodnicul ei aşteptau deznodământul. Tânăra Marie, a fost pusă la încurcătură. Tot la încurcătură a fost pus şi logodnicul ei Iosif. Spre mirarea lor, îngerul Domnului le-a prevestit o naştere neobişnuită şi ei au acceptat-o. Ei nu ştiau ce urma să se întâmple – aşteptau un deznodământ. La ieslea Betleemului a avut loc marele deznodământ. Fecioara a născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Mântuitorul!

Ieslea Betleemului este locul unde şi astăzi au loc marile deznodăminte. Acolo aflăm ce este în stare Dumnezeu să facă cu noi şi prin noi. El este Dumnezeul minunilor, şi El este gata să le aducă la îndeplinire în viaţa noastră: suntem noi gata să le acceptăm? O stea aştepta să strălucească. Profetul a rostit Cuvântul Domnului: ”Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată întunericul acopere pământul, şi negură mare – popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale.”(Isaia 60:1-3) La ieslea Betleemului a strălucit slava Domnului şi pe bolta cerului a apărut o stea deosebită prin strălucirea ei. Ea a pus magii pe drumuri, şi i-a condus la Betleem, la Salvatorul născut în acea iesle.

Să apucăm şi noi pe drumul ce duce spre iesle, spre cel ce este „Lumina Lumii”. Cerul întreg aştepta să sărbătorească. „O mulţime de oaste cerească” au lăudat pe Dumnezeu în noaptea în care în ieslea Betleemului s-a născut Mântuitorul (Luca 2:13-14). Naşterea Pruncului din Betleem a fost iniţiativa lui Dumnezeu şi cerul aştepta cu nerăbdare „împlinirea vremii”. Cerul întreg a sărbătorit cu bucurie naşterea Fiului Lui Dumnezeu în lume.

Ieslea Betleemului  a unit în sărbătoare cerul şi pământul. Ea continuă să unească în sărbătoare cerul şi pământul ori de câte ori alergăm să ne întâlnim cu Mântuitorul. Pentru adevăraţii oameni credincioşi, Naşterea Mântuitorului, a Domnului Isus Hristos, a fost totdeauna şi trebuie să fie un motiv de sărbătoare dominată de închinare. Bucuria mântuirii şi pacea cu Dumnezeu trebuie să determine inimile noastre de a-l lăuda pe Dumnezeu. Acestea sunt cu adevărat „Sărbători fericite”. Esenţa aşteptărilor, în fiecare an, ne îndreaptă inimile spre ieslea Betleemului şi sărbătorim Naşterea Domnului. A devenit această sărbătoare o formă, o tradiţie sau o zi când servim o masă specială sau avem un program diferit la biserică? Am rămas doar cu cadourile aduse copiilor de Moş Crăciun? Colindele răsună în gol, au devenit tradiţii religioase? Dacă aşa stau lucrurile, sărbătorim noi oare cu adevărat Naşterea Domnului? Ieslea Betleemului ne provoacă la credinţă, la închinare, la ascultare de Dumnezeu. Aceasta este esenţa aşteptărilor. Aceasta este esenţa sărbătorii!

Sărbători fericite!