Securitatea națională a unei țări?

Daniela Ion – membră a Women Lawyers of Western Australia

Poate că pare greu de crezut, dar cea mai mare amenințare pentru securitatea națională a unei nații este păcatul. În Biblie putem citi că Dumnezeu a încheiat un legământ cu israeliții ca aceștia să trăiască după legile Domnului.

În Deutronom 28, Moise repeta termenii promisiunii pe care Dumnezeu a făcut-o cu israeliții. În versetul 1 putem citi: „Dacă vei asculta cu atenție de glasul Domnului Dumnezeului tău, dând atenție și împlinind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău îți va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ”. În acest verset este promisiunea pentru securitatea națională nu numai pentru israeliți, ci și pentru orice popor care ascultă de Domnul. Bunul Dumnezeu a dorit ca israeliții să fie un exemplu pentru toate națiile. În Deutronom 28:2, cuvântul Domnului ne spune: „Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău.”

Toate binecuvântările Domnului vor veni cu o singură condiție:  dacă ascultăm de glasul Lui. În zilele noastre, ideea ascultării de Dumnezeu, ca o caracteristică a caracterului poporului respectiv, este ceva  demodat.

Legea lui Dumnezeu

„Cele 10 porunci” pot fi considerate ca cea mai bună lege care a fost dată vreodată, prin care oamenii pot fi îndrumați atât personal, cât și colectiv. Aceste porunci pot fi considerate abecedarul unei vieți morale. Cunoașterea și punerea în practică a acestor porunci reprezintă securitatea unei națiuni. Cuvântul cheie al binecuvântărilor este ascultarea. Dacă vei asculta, „vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat la câmp”. (versetul 3) Acest verset vorbește despre o viață bună și fericită pentru fiecare.

Iubiți cititori, ne întrebăm ce dorim de la viață; vrem să fim sănătoși, fericiți, să avem pace și prosperitate? Dacă dorim toate acestea, le putem avea cu o singură condiție: să ascultăm de glasul Domnului.

Versetul 7 ne spune că: „Domnul îți va da biruință asupra vrăjmașilor tăi care se vor ridica împotriva ta: pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta.”Ceea ce Dumnezeu ne spune aici este că moralitatea oamenilor este strâns legată de securitatea națională. Dacă poporul respectiv ascultă de glasul Domnului, dușmanii lui vor fugi pe șapte drumuri.

Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a-și trăi viața în ascultare de Dumnezeu. Un popor pentru a fi binecuvântat de Dumnezeu este foarte important să aibă un caracter moral. Este Australia o nație care ascultă cu adevărat de Dumnezeu? Dar România, Canada, America? Dacă o nație are ca motto: „În Dumnezeu noi credem”, dar refuză să asculte sau să creadă în El, atunci cum poate aștepta protecția și binecuvântările Lui?

În concluzie, cea mai mare amenințare pentru securitatea națională a unei țări este de natură morală și spirituală. Dacă oamenii nu respectă legile lui Dumnezeu, vor suporta consecințele neascultării lor.

În concluzie, cea mai mare amenințare pentru securitatea națională a unei țări este de natură morală și spirituală. Dacă oamenii nu respectă legile lui Dumnezeu, vor suporta consecințele neascultării lor.

Iubite cititor, iubită cititoare, tu și eu ne putem bucura de binecuvântările Domnului dacă Îl vom asculta și Îi vom respecta legile.

 

Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea. (Marcu 12:29–31)

 

Read More

PETRU POPOVICI –  NAȘTEREA DIN NOU

 

 

Între farisei era un om cu numele de Nicodim, un fruntaș al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea…

 

Ttextul de mai sus îl prezintă pe Domnul Isus stând de vorbă cu unul din marii farisei ai vremii, Nicodim. Era ca și deputat în parlamentul sau sanhedrinul lui Israel.  Era fariseu și din cauza poziției sale nu a venit ziua, ci a venit noaptea. A stat de vorbă cu Domnul și cu vorbe măgulitoare I-a spus: „Știm că ești un om trimis de la Dumnezeu…” Și îmi place cum Domnul Isus îi retează toată lăudăroșenia lui și îi spune: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”.

Plecând de la aceste cuvinte, aș vrea să arăt că adevărații creștini sunt numai aceia care sunt născuți din nou. N-are importanță ce nume porți, ce religie, ci dacă ești sau nu născut din nou. Domnul spune că dacă cineva nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. Nu poate! Cei ce faceți parte dintr-o Biserică oarecare și nu aveți nașterea din nou, vă îndemn cu toată sinceritatea, nu țineți cont de ceea ce spune mama sau tata, sau vecinii, sau cutare sau cutare. Nu, asta te privește pe tine personal. Spun cu toată sinceritatea că dacă nu ai nașterea din nou, nu intri… Caută să o ai chiar astăzi.

Dar… „cum se poate naște un om bătrân?”

Aș vrea să arăt acum necesitatea Nașterii din nou și posibilitatea nașterii din nou. Fiecare are nevoie de aceasta, căci nu se poate să împlinești voia lui Dumnezeu fără nașterea din nou. În Ieremia 13:23 citim: „Poate un etiopian să-și schimbe pielea, sau un pardos să-și schimbe petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”

Așa este, ca să faci voia lui Dumnezeu trebuie să fii născut din Dumnezeu. Prin nașterea firească, am moștenit de la părinți, așa cum spunea apostolul Petru, felul deșert de viețuire, înclinarea spre păcat. Nici cel mai frumos și drăguț copilaș pe care-l poartă mama lui în brațe, nu e sfânt al lui Dumnezeu, ci s-a născut cu firea păcătoasă; cum începe să crească, începe să săvârșească păcatul. De aceea, Dumnezeu promite că are să dea o inimă nouă omului: „Le voi da o altă inimă, și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, și le voi da o inimă de carne” Ezechiel 11:19.

Domnul îi spune lui Nicodim: „Nu te mira că ți-am spus că trebuie să vă nașteți din nou”. Fariseii trăiau o viață de ochii lumii, mult mai înaltă decât creștinii de astăzi, posteau, se rugau, (sunt creștini care nu s-au rugat niciodată). Fariseii aveau o religiozitate avansată, dar era ca un teatru. De aceea Domnul spune: „Trebuie să vă nașteți din nou!”

Să fiu mai pe înțeles:

Toți știm ce este un măr pădureț. Creșteau pe la marginea drumului, prin pădure, aveau și ghimpi. Așa, să zicem că l-ai luat să-l duci acasă. Poate că te gândești că, dacă l-ai sădit în grădină, o să-ți facă mere bune. Nu, vei constata că tot mere pădurețe va face. Poți să-i pui gunoi la rădăcină, tot degeaba. Firea lui este de măr pădureț. Poți să iei ciomagul sau parul, să-l bați, să-l zdrobești, tot mere pădurețe face. Nu poate altfel, există o lege a lui în toate fibrele lui să aducă mere pădurețe. Tot așa, omul păcătos nu poate să facă voia lui Dumnezeu. Nu poate. De aceea Domnul spune ca păcătosul trebuie să se nască din nou.

Nicodim n-a priceput. Domnul îi spune că trebuie să se nască din apă și din Duh.

Mărul pădureț poate produce mere bune dacă este altoit. Tatăl meu mi-a arătat, când eram mic, cum se altoiește un pom. A luat un briceag și a făcut o crestătură în coaja pădurețului, și a luat un mugur de la un măr bun, l-a pus acolo, apoi l-a înfășurat bine cu ață. După câteva săptămâni mugurul a crescut. Apoi s-a petrecut ceva măreț, părul pădureț a făcut pere bune. Acum, pomul era bun și nu mai putea da roade pădurețe. Avea o lege nouă pusă în el.

În Romani 8:2 citim: „În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții”.  Dumnezeu pune în adevăratul creștin o lege nouă. Legea de pe Sinai este legea veche care cerea să împlinim voia lui Dumnezeu. Era cerință, dar nu era putere. Legea nouă vine din lăuntrul nostru, pentru că acolo a pus-o Dumnezeu. De acolo vine cerință și putere. Pentru cel născut din nou, a trăi voia lui Dumnezeu este o desfătare. Ca să fiu mai înțeles: Dumnezeu a pus în noi foamea. Trebuie să ți se poruncească să mănânci? Nu, e o cerință lăuntrică și o putință să mănânci. La fel este cu nașterea din nou. Dumnezeu a pus în noi dorință și putere ca să împlinim voia lui Dumnezeu.

Domnul Isus mai vorbea aici de Apă și Duh. Când Domnul Isus vorbește, în capitolul următor, despre apa vieții, femeii samaritene, nu vorbește de apa din fântână, ci despre apa Cuvântului Sfânt, care astâmpără setea lăuntrică. Apa n-are putința să facă nașterea din nou. Ceea ce face nașterea din nou este Cuvântul Sfânt și Duhul Sfânt.

Nu vreau să spun nimic de la mine, ci din Cuvântul Sfânt: „Ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac” 1 Petru 1:23.

Cuvântul Sfânt își face lucrarea la inima păcătosului, și Duhul Sfânt, ca un reflector, întâi îi arată că e vinovat în fața lui Dumnezeu. Și atunci, păcătosul se apropie de Dumnezeu, își plânge păcatul, își cere iertare. Atunci, viața păcătoasă o predă Domnului, că noi nu avem nimic bun să-I dăm. „Ia-mi inima mea, o Doamne”; și Domnul ia o așa inimă și o schimbă.

Există posibilitatea aceasta de schimbare prin Cuvânt și Duhul Sfânt.

Eu nu vă pot da nicio altă cale, căutați să găsiți Calea Evanghelică. Pe această Cale omul devine schimbat, firea rea si ticăloasă devine schimbată. Omul care a fost ca un leu, devine ca un miel. Am văzut această schimbare în multe suflete.

Avem un Dumnezeu minunat, de aceea spun, adevărații creștini care în ziua cea mare vor fi primiți în corturile veșnice, sunt oamenii care au acceptat ca Duhul Sfânt să lucreze în viața lor. Și-au predat viața în mâna Domnului. Când am un ceas care s-a stricat, nu mă duc cu el la fierar, mă duc la ceasornicar. Când inima s-a stricat, du-te cu ea la Domnul Isus, El poate să o schimbe.

Din copil al diavolului să devii copil al Domnului, ce glorios este lucrul acesta. Iată ce spune Cuvântul în Evanghelia după Ioan 1:11-13: „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.

Dacă nu L-ai primit pe Domnul Isus ca Salvator al tău, spune-I așa, în tăcerea sufletului tău: „Doamne, vino și în inima mea, Doamne, mântuiește-mă”. Apoi să nu ții seamă de ce vor spune alții. Când Domnul Isus, după Înviere, a vorbit cu Petru la Marea Galileei, i-a spus multe, și Petru, a întrebat: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Era vorba de Ioan, cu care Petru era bun prieten și voia să știe ce va fi cu el. Domnul Isus îi răspunde: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!”

Ce-ți pasă ție? Dacă toți se vor lepăda, vor fugi, tu urmează-L pe Cristos. Dacă se va ajunge la așa vreme încât urmașii lui Cristos să treacă prin foc și prin apă, ce-ți pasă ție? Tu urmează-L pe Cristos.

Ne așteaptă gloria, ne așteaptă cununa.

Doamne, ajută-ne să Te urmăm până la capăt.

O, Suflet trist… O, suflet trist, îngenunchiat de-amar, Păcat, durere, suferință. Pe-un drum spre iad, pavat cu jar Mergeai, năuc, în necredință.   Vedeai lumina prin tunel Şi, poate că din teamă, Orbecăiai umblând prin el Şi n-o băgai în seamă.   Dar azi eşti nou, din Duh născut. Lumină şi iertare Tu ai primit, nu eşti pierdut, Ce bucurie mare.   Şi fraţi o mie ţi-ai făcut, Păcatele-s iertate, În ochii Domnului, plăcut, Tu eşti acuma frate.   O, suflete, trist mai erai Şi plin de griji amare. Tu ai găsit drumul spre Rai Urmând sfânta chemare. Dan Plugaru

 

Read More

Revista Speranta Oct 2015

Read More

MĂRTURIE –  ADRIAN  BURGHELEA

Abigail – „Dumnezeu, izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”

 Fiind acolo încătuşat, mi-a venit în minte scena răstignirii Mântuitorului. Atunci am fost îngrozit de faptul că Dumnezeu va scoate într-o zi la iveală tot ceea ce am făcut.

Chiar acolo, legat cu cătuşe de un calorifer, în sediul poliţiei, acolo mi-am mărturisit viaţa păcătoasă înaintea lui Dumnezeu şi L-am rugat pe Domnul Isus Cristos să vină în viaţa mea şi să-mi conducă El viaţa. Mi-am încredinţat viaţa în mâna Lui şi am recunoscut că pentru faptele pe care le-am făcut merit să mor, aşa cum au murit tâlharii răstigniţi pe cruce.

L-am rugat pe Domnul ca, dacă a avut milă şi S-a îndurat de un tâlhar care s-a recunoscut păcătos înaintea Lui, şi l-a iertat, să-mi dea şi mie iertarea de păcate pentru povara pe care o aveam pe suflet.

Imediat am simţit că sunt iertat, că am o viaţa nouă, şi aceasta numai pentru că Dumnezeu a avut milă de mine.

 

…………………………………………………………………………………………………

Am avut această ocazie deosebită să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Spun „să mă întâlnesc cu Dumnezeu” pentru că eu nu L-am cunoscut pe El şi, ca urmare, am trăit în păcat, în nelegiuire şi le-am făcut ruşine părinţilor. Când am plecat de acasă, o parte dintre prieteni m-au primit, atâta timp cât puteam să produc bani. Banii aceştia veneau din furt, din spargeri de apartamente, din tâlhării. Tâlhăream oameni pe stradă, la întuneric, şi-i deposedam de tot ce aveau.

Când nu mai aveam bani, chiar şi acei prieteni mă respingeau. Astfel am ajuns să dorm în subsoluri de blocuri sau pe faleza Dunării, în Galaţi, sub cerul liber.

Într-o zi, fiind singur în garsoniera unui prieten, am avut şansa să mă întâlnesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. Era o broşură cu Evanghelia după Luca şi cu imagini din filmul despre viaţa Domnului Isus Cristos.

Aveam planificată o spargere pentru ziua respectivă, însă când am luat broşura aceea în mână, am fost captivat de ea şi când am terminat de citit, nu m-am mai dus.

O imagine a rămas în inima mea şi de atunci sunt profund marcat: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit între doi tâlhari. Eu m-am identificat foarte bine cu acei doi tâlhari. N-am fost cu nimic mai presus decât ei – am făcut rău şi am adus nenorocire, amar şi suferinţă familiei mele şi celor care m-au cunoscut.

Unul dintre tâlhari s-a unit cu norodul şi a început şi el să-L batjocorească pe Isus, spunând: „Nu eşti Tu Cristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi”.

Însă celălalt tâlhar, deşi sfâşiat de chinurile de pe cruce, a avut putere să recunoască cine era el, de fapt. Ba chiar l-a mustrat pe colegul lui şi i-a spus: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut niciun rău”.

Pentru ceea ce am făcut în trecut, şi eu meritam să fiu pedepsit de Dumnezeu. Însă Dumnezeu S-a atins de viaţa mea în locul acela. Eu, tâlharul pocăit, am spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!”.

………………………………………………………

În timp ce eram arestat, mi-am dat seama că pe poliţişti puteam să-i mint, puteam să ascund de ei ceea ce am făcut, dar de Dumnezeu nu voi putea fugi la nesfârşit. Ştiam că viaţa mea, prin mila lui Dumnezeu, nu va mai fi aceeaşi.

Au urmat anii de închisoare. Am primit 8 ani şi 4 luni pentru furt şi tâlhărie, dar perioada mi s-a redus la 5 ani, pe care i-am executat zi la zi.

Eram într-o cameră cu 100 de deţinuţi când grefierul a venit să-mi anunţe sentinţa. Atunci eu I-am mulţumit lui Dumnezeu cu glas tare. Cei din cameră au zis: „Tu eşti nebun! Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti la puşcărie!”. Dar eu ştiam că perioada care urma avea să fie o perioadă deosebită în viaţa mea.

Am întâlnit, în acești ani grei, oameni care veneau şi ne aduceau Vestea Bună a Evangheliei, pentru ca şi noi, cei care eram închişi, să auzim despre dragostea lui Dumnezeu, despre Isus Cristos care a venit să ne mântuiască chiar şi pe noi, care eram la închisoare.

Cuvântul lui Dumnezeu spune în Evanghelia după Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Mi-am dat seama că şi noi, cei care am comis acele fapte, facem parte din „lumea” aceasta iubită de Dumnezeu, şi noi avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, şi pentru noi a murit Isus Cristos.

Salvarea din viaţa de păcat i-o datorez numai Lui.

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

Acum sunt căsătorit. Soţia mea se numeşte Aurora, este o soţie minunată şi un ajutor deosebit pentru mine. Ea mi-a spus: „Dacă Dumnezeu a şters trecutul tău, cine sunt eu ca să privesc în urmă?”.

Avem şi o fetiţă, care se numeşte Abigail. Acest nume înseamnă: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”. Dumnezeu este, cu adevărat, izvorul oricăror bucurii şi fericiri pentru viaţa mea de familie şi pentru mine – un păcătos care am cunoscut harul lui Dumnezeu. Ori de câte ori îmi strig fetiţa, eu fac afirmaţia: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”.

Din „Vieți transformate”, Radio Vocea Evangheliei Timișoara

 

Read More

ZARURILE

 

„Isus zicea: «Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!» Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți”. (Luca, capitol 23, versetul 34)

Cazino! Marea aventură. Dacă câștig, om m-am făcut. Dacă pierd?! Ce-am avut și ce-am pierdut?! În chiloți am trecut Dunărea! Este păcat să joci jocuri de noroc? Nu este păcat? Cine știe… Dumnezeu știe, și eu știu, și tu știi…

Să vă spun o întâmplare adevărată.

A venit un prieten din lumea veche, de păcat, pe care Dumnezeu a lăsat-o în urma mea. El mi-a spus:

– Îmi ajunge, nu mai vreau să trăiesc ca până acum. Mi-am predat viața Domnului Isus. Găzduiește-mă pentru o vreme, pe mine, pe soția mea și copilașii mei. O să fim mulți, o să ne rugăm împreună Domnului și poate o să-mi ierte păcatele și o să mă primească.

Lacrimi de bucurie, lacrimi scumpe, lacrimi neînțelese de nimeni, doar de noi amândoi. Am pornit împreună încet, încet, încă un pas, și încă unul, am început urcușul pe dealul Golgotei, pe poteca îngustă, umăr la umăr. Cântări, rugăciuni și chemări sfinte ne însoțeau. Săgețile arzătoare ale celui rău ne sângerau ființele. Urcușul la Golgota nu este ușor dar frunțile noastre se ridicau către Tine, Doamne. Cântam împreună o cântare nouă:

„Curățit ești de păcat și înnoit?

Prin sfânt sângele lui Isus?”

Casa Domnului ne așteaptă. Este Duminică dimineață. Prietenul și fratele meu și-a pus un costum pe care nu-l mai îmbrăcase de multă vreme. Stăteam în picioare, față în față și vorbeam fără grijă, nepăsători și liniștiți. Prietenul meu bagă mâna în buzunarul hainei nepurtată de multă vreme. Când o scoate afară, în palmă-i lucesc două zaruri albe ca două cranii uitate de timp în ascunzișul întunericului.

Două zaruri albe, cu puncte negre săpate pe toate fețele. A privit lung, tăcut la zarurile din palma lui. Am privit și eu și am întins mâna dreaptă. El le-a lăsat să alunece din palma lui într-a mea. S-au rostogolit cu un zornăit surd, cunoscut, ascuns într-un ungher al minții. Cunosc de mult atingerea lor în palmă e o atingere veche, pierdută… Le amestec în pumn și le arunc pe masă. Un zar cade pe covor. În tăcere, prietenul meu îl ridică, le împreună pe amândouă în palma stângă și le privește. Și eu le privesc cum lucesc. Atunci, în acel moment, se hotăra veșnicia pentru noi. Eu aveam bani în buzunar, și el avea banii lui. Dacă i-am fi scos și i-am fi pus pe masă, în următoarele secunde, am fi devenit vrășmași unul altuia. Pleoapele mi se zbăteau, ca o amețeală îmi era răsuflarea și am simțit o șoaptă atingându-mi fruntea: „Ferește-te de șarpele cel vechi…”

Pe ușă, în tăcere, a intrat mama. În tăcere a privit la mine, la prietenul și fratele meu, a luat zarurile din palma lui și a ieșit în tăcere. Prietenul meu și-a ascuns palma în buzunar, eu m-am așezat pe scaun. Priveam afară, la palmierii din grădină și în minte mi-a răsărit o întrebare, ca o melodie: „Ești născut din nou? Curat prin sângele lui Isus?”

Asta s-a întâmplat într-o duminică dimineața, înainte să ne suim la Casa Domnului, când eu și prietenul meu stăteam față în față și vorbeam fără griji, liniștiți, nepăsători.

Tu, care citești aceste rânduri, tânăr sau bătrân, om liber sau rob, să nu uiți că undeva, în întuneric, stă și așteaptă el, șarpele cel vechi, înșelătorul. Poate ești la mii de kilometrii de mama ta, și glasul ei nu poate străbate până la tine să te prevină, sau poate glasul ei s-a stins de mult.

Ascultă, dar, cu atenție glasul Domnului care te cheamă:

,,Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n’are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase”. (Isaia, capitol 55, versetele 1 și 2)

Costică Oprănescu

 

Read More

August 2015

CERE ȘI ȚI SE VA DA

Cu 200 de ani în urmă, Domnul Isus umbla prin Israel învățând pe popor, vindecând pe cei bolnavi și vestind mântuirea prin credință. În același timp, trăia și un om bolnav, cu trupul plin de răni, acoperit de lepră. Cumva, acest om bolnav, auzise de Domnul, de dragoste Lui pentru oameni, de dragostea lui pentru păcătoși și chiar pentru vrășmași. Auzise de promisiunea Lui  Isus: „Cereți și vi se va da”. Promisiunea aceasta îl obseda.

Dar iată că, într-o zi, Domnul Isus și leprosul își încrucișară drumurile. „Cereți și vi se va da”, răsună în mintea omului bolnav.

„Acum este momentul”, gândește el și, închinându-se, cere: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești”. Răspunsul vine direct, neașteptat de simplu: „Da, vreau, fii curățit!” Domnul nu l-a întrebat nimic. Nu i-a zis: „Omule, mărturisește, mai întâi, păcatele, pocăiește-te, și apoi te curățesc”. Nu i-a spus decât: „Da, voiesc, fii curățit”.

Și azi, promisiunea Domnului Isus este aceeași: „Cere și ți se va da!”

Dragă cititorule, dragă cititoare, dacă te privești în oglindă, poate o să-ți placă ceea ce vezi. Tinerețea, frumusețea, sănătatea poate îți vor răspunde din oglindă. Dar sufletul nu-l poți oglindi. Un suflet fără Isus este plin de răni, însângerat, bolnav. Poate ai încercat să-l bandajezi. Ai acoperit răni deschise, nevindecate și poate încă le mai acoperi. Degeaba, este incurabil… Doar puțin curaj îți trebuie. Acolo unde ești, ieși înaintea Domnului. Închină-te lui și îndrăznește, cere: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești…”

Apoi așteaptă în tăcere. Vei fi martor la miracolul vindecării tale, a transformării tale, a înnoirii tale.

Doar cere și ți se va da!

Constantin Oprănescu

 

DIAGNOSTIC

 

 

Umblam tăcut de multă vreme

Printre străini, cu capu-n jos.

Un doctor ce-a privit spre mine

M-a diagnosticat: „lepros!”

 

Privirea să-mi ridic, cu teamă,

De multe ori am încercat,

Dar orice om m-a luat în seamă

„Lepros!” m-a identificat.

 

Eu am strigat în gura mare:

„Sunt doar un om nevinovat!”

Ecoul mi-a răspuns din noapte:

„Ești un lepros, ești un spurcat!”

 

M-am oglindit în apa lină

Privind atent la fața mea.

Dar iată, fața-mi e senină,

Nici urmă nu-i de rana grea.

 

Am înțeles că-această rană

Ascunsă-i înăuntrul meu,

În sufletul ce plânge-n taină

Că-i despărțit de Dumnezeu.

 

Și s-a-ntâmplat că-n acea clipă

Pe strada mea trecea Hristos.

M-a diagnosticat în pripă:

„Nu ești lepros, ești păcătos.”

 

Eu I-am șoptit cu voce stinsă:

„De vrei, poți să mă curățești…”

„Da, vreau”, cu dragoste-mi răspunse,

„Fii curățit, ai să trăiești!”

 

CREAȚIE SAU EVOLUȚIE?

Păstor Gavrilă Crișan

„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El” (Romani 1:20).

Este o mare deosebire între a vedea ce este în jur și a privi la ceva în particular, ori a cerceta ceva cu atenție.

Datorită cercetărilor atente, costisitoare și migăloase, în secolul al XX-lea s-au făcut salturi în știință. De la mersul pe jos s-a ajuns la zborurile cosmice, omul a pășit pe lună. În toate domeniile sunt realizări uimitoare ale geniului omenesc. În tot acest timp, însă nici un animal nu a excelat în a descoperi ceva, sau să învețe să scrie, să citească sau să vorbească. Însă tot ce descopere omul, sau realizează, a fost mai întâi, creat sau realizat în natură. Cineva a pus niște legi în astronomie și-n chimie, și-n alte domenii, legi care nu pot fi modificate. Iată câteva:

Zborul. Ca omenirea să ajungă la aparate de zbor, la sateliți și la rachete interplanetare, ce sunt cu miile în jurul pământului, au trebuit mii de minți omenești, să cerceteze, să încerce, să realizeze ceea ce avem azi. Dar, privind în jur, la o gâză, la o muscă, la o vrabie sau la un vultur, ne minunăm cu câtă ușurință și ce uimitor zboară ele… Oare cum?

 

Aer condiționat. Cine le-a învățat pe albine să-l facă? Albinele au sângele rece, și totuși, iarna produc căldură în stup, iar vara răcoare. Ce laborator are albina să producă mierea din polen? Dar cine a pus polenul în floare? Cine a făcut florile?

Radarul sau sistemele de orientare sunt doar replici rudimentare a ceea ce au păsările migratoare sau unele specii de pești, în instinctul lor special de orientare.

Televiziunea, fotografia, sunt și ele ceva asemănător cu ochiul omenesc. Dar cine a făcut optica ochiului?

Oare se poate compara orice pompă mecanică cu inima omului? Ea pompează de 100.000 de ori pe zi, fără întrerupere și fără reparații, 60, 70, sau chiar peste 100 de ani.

Computerele sau creierele electronice se pot asemăna cu creierul omenesc dar nu se pot, nicidecum, compara cu el. Computerele sunt programate de către creier. Dar cine a creat creierul, care este doar o mică parte a sistemului minune pe care-l numim om?

Dacă aceste „paralele”, copiate cu ingeniozitate de mintea omenească, nu au apărut la întâmplare, dacă alfabetul nu

s-a făcut singur, nu s-a aranjat în cuvinte și nu s-a organizat singur într-un manual de clasa întâi, cum, atunci, tot ce ne înconjoară, tot ceea ce are omul, a putut să apară la întâmplare? Dacă nu ne putem permite să ne imaginăm că un ceas a apărut la întâmplare, fără un făcător, cum de îndrăznim să ne gândim că universul, că omul, au apărut fără un Creator?

 

MĂGARUL ȘI ARCA LUI NOE – PREOT IOSIF TRIFA (1888-1938)

Într-o strânsură de oameni se vorbea ceva în legătură cu potopul și corabia lui Noe.

Un tânăr ce umblase prin școli și se ținea „învățat mare”, lua în zeflemea cele spuse în Sfânta Scriptură despre corabia lui Noe.
– Eu, zicea tânărul, ca om de școală, nu mai pot crede astăzi în astfel de basme! Cum oare ar fi putut încăpea toate dobitoacele într-o barcă lungă de 300 de coți și lată de 50 de coți? Și pe deasupra să aibă și mâncare pentru ele!… Să creadă cine poate astfel de basme!…”

Atunci, ridicându-se un bătrân credincios, grăi astfel:

– Dragii mei, eu am auzit o istorie pe care o povestea moșul meu, și pe care spunea că a auzit-o și el din ceilalți bătrâni.
Cică atunci, când începuseră ploile potopului, Noe a poruncit dobitoacelor să intre în corabie. A strigat cămila de la sud:

– Cămilă, intră în corabie ! Și cămila îndată a intrat. A strigat ursul de la nord:

– Ursule, intră în corabie! Și ursul îndată a intrat. A strigat elefantul și elefantul îndată a intrat.

Într-o vreme, iată, vine și măgarul. Noe îl strigă:

 

– Măgarule, intră în corabie ! Dar măgarul s-a oprit cu mirare în ușa corabiei, zicând:

– Ce înseamnă această barcă ? Uite, e numai de 300 de pași lungă și de 50 lată, și Noe vrea să ne strângă în ea pe toate dobitoacele; ba încă și mâncare să ne pună ! Cămila, ursul, elefantul și celelalte animale au intrat pentru că sunt dobitoace proaste și nu-și dau seama ce fac… Eu însă, care am studiat prin școli și am învățătură multă, nu pot crede într-un astfel de lucru imposibil… Așa judecându-se măgarul, zăbovea să intre în corabie. Noe, îi strigă:
– Măgarule ! Aici nu-i vreme de ocoșelile tale ! Marș înăuntru !… Și apucându-l Noe de urechi, îi trase una bună măgarului, mai omenindu-l și peste spate cu un băț. Și a intrat măgarul în corabie și a aflat și el loc împreună cu toate dobitoacele. De atunci are măgarul urechile lungi ca și chip al îndărătniciei!
– Te rog să nu mă vatemi ! Grăi atunci tânărul cel „învățat”, între râsetele oamenilor. Și de atunci nu s-a mai apucat să combată cele spuse în Sfânta Scriptură.

Trăim vremurile când credința s-a înlocuit cu mintea și iată rezultatul se vede din plin !
Lungește, Doamne, urechile noastre, numai să fim în Corabia Ta cea bună ce ne poartă la veșnica bucurie !

 

 

 

Încă o povestire a Preotului Iosif Trifa

Creştini cu numele

Un ofiţer povestea:

„Eram la un regiment cu recruţi ce veniseră numai de câteva zile.

Într-o dimineaţă, mă gândesc să aleg pe cei care cunosc ceva meserie.

Îmi aşez soldaţii şi încep cu cei ce se pricep la rotărit.

– Rotarii să păşească înainte! – strig eu.

Câţiva feciori păşesc înainte.

Îl întreb pe cel dintâi:

– Dar tu, băiete, unde ai învăţat rotăritul?

– Să trăiţi, domnule căpitan, eu nu-s rotar… mă cheamă numai Ion Rotariu, dar de când sunt n-am lucrat la roţi.

Ofiţerul făcea haz de această întâmplare.

Eu însă văd în ea un tâlc creştinesc.

Şi pe cei mai mulţi oameni de azi îi cheamă numai „creştini”, dar pentru Hristos şi sufletul lor lucrează tot atât de mult cât spunea „Rotariul” din militărie că a lucrat la roţi.

 

AȘA… ȘI-AȘA…

 

Se-ntorcea un om pe cale

De la crâșmă, pe-nserat,

Clipocind în ploaia mare

Mort de frig și mort de beat.

 

S-a împiedecat de-o piatră

Și-a căzut cu susu-n jos.

Să se scoale nu mai poate

Nici n-ar fi de vreun folos.

 

 

 

Deci, a sforăit în voie

Două ore și jumate

Tăvălindu-se-n mocirlă

Când pe burtă, când pe spate.

 

S-a trezit în miez de noapte

Mort de foame și-nghețat

Și, șontâc, șontâc, spre casă

Îngrozit, s-a îndreptat.

Căci nevasta îl așteaptă,

Pocăită de curând,

Cu un sucitor în mână

Și scântei pe nări scoțând.

 

Nici n-a apucat, săracul,

Să-și atârne șapca-n cui

Că o sută de ibrice

Au zburat în capul lui.

Îmbrâncit pe ușă-afară

Iar în ploaie, iar în frig…

„Dacă asta-i pocăință…(hâc!)

Nu e bună de nimic…”

S-a culcat pe pragul ușii

Bucuros că e ateu

Iar nevasta, la căldură,

Se ruga lui Dumnezeu.

 

Asta le era viața,

Omul blestemându-și soarta,

Ea cu Biblia-ntr-o mână

Și cu sucitoru-n alta.

Până într-o zi, femeia

Neputând să mai trăiască,

S-a apropiat de pastor

Rugându-l s-o sfătuiască.

El i-a ascultat pricina

Clătinându-și fruntea sa.

I-a șoptit apoi în taină:

„Tu să faci așa… și-așa…”

 

Alergând acas’, femeia

Domnului s-a închinat.

Iată, vine și bărbatul

Pe furiș și mort de beat.

Ea întinde mana-n grabă

Sucitorul să îl ia

Dar păstoru-i vine-n minte:

„Tu să faci așa… și-așa…”

 

„Dragul meu bărbat, poftește,

Apă caldă am să-ți pun

Iată, baia te așteaptă

Cu șampon și cu săpun.

Iar apoi îți fac o ciorbă

Cum n-am făcut niciodat’

Și cearșafuri moi și albe

Am să îți aștern pe pat.”

 

Și n-au fost doar vorbe goale,

Ea la lucru s-a încins.

El credea că-i somn de noapte

Și că totul e un vis.

Dar în zori deschide ochii…

E-îmbrăcat în pijama!!!

Iar alături, pe măsuță

O ceșcuță de cafea!!!

 

A plecat de-acas’ cu gândul

C-a avut un vis ciudat,

Ori nevasta, din greșeală,

Cu-n alt om l-a confundat.

„Am s-o încerc în seara asta!”

Zise omul curios

Și-și turnă în cap o sticlă

Cu vin roșu și spumos.

 

Și… împleticindu-și pașii

Printre crengi și bolovani

Intră treaz, întâia dată,

După douăzeci de ani.

Ea, văzându-l de departe

Și simțind duhoarea rea

Și-a reamintit de pastor,

„Tu să faci așa… și-așa…”

 

„Intră dragul meu în casă

Tare mult azi te-am dorit,

Haine calde și curate

Pentru tine-am pregătit.

Și ți-am pregătit cuvinte

Vechi de două mii de ani

Mărturia pocăinței

Sufletului meu sărman.”

 

La luat apoi de mână

Și cu drag la sărutat.

El, uimit, i-a spus  în șoaptă:

„Vreau să știi că nu sunt beat.

Îți promit că de acuma

Nu mai beau pe cât trăiesc

Am o singură dorință,

Și eu să mă pocăiesc.”

 

 

Și-apoi, unul lângă altul

Ei luară Biblia

Și-au citit acolo unde

Domnul spune „așa… și-așa…”

Costică Oprănescu

Perth 1995

 

Read More

SPERANȚA. AUGUST 2015

Read More