Sărbătoarea nașterii Domnului

Sărbătoarea nașterii Domnului Isus a fost aleasă de Biserica creștină din secolul al treilea peste o sărbătoare păgână romană, Saturnaliile. Nu voi intra in detaliile sărbătorii păgâne romane Saturnaliile din 25 decembrie; aduc doar mențiunea că centrul acestei sărbători gravita în jurul celebrării nașterii multor zei ai timpului cât și că manifestarea socială a sărbătorii atingea conotații de desfrâu public cu orgii și chiar sacrificii umane sub formă de spectacol.

Una din intențiile conducătorilor bisericii creștine începând cu secolul 3 sau chiar mai devreme a fost să elimine, prin substituție actele sociale de păgânism.

Papa Grigore cel Mare, într-o scrisoare din anul 601 adresată unui misionar în insulele britanice, recomandă păstrarea templelor păgâne și prefacerea lor în biserici, precum și transformarea festivalurilor antice în sărbători ale martirilor creștini.

Biblia nu arată data exactă a nașterii Domnului însă descrie evenimente social istorice, respectiv recensământul roman, moartea împăratului Irod etc.

Evanghelia după Luca 2:8 arată detaliile păstorilor „care stăteau afară în câmp, și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor”. Acest tip de detalii conduc la concluzia tot mai mult acceptată că nașterea Domnului a fost între anii 7-5 Î.C., primăvara, în Betleemul din Iudeea și nu iarna în decembrie.

Acest scurt istoric propune să ne uităm la sărbătoarea nașterii Domnului prin mesajul Scripturii și nu prin intențiile oamenilor de adăugare sau modificare.

Statistica secolului 20 arată clar că sărbătoarea nașterii Domnului are conotații social laice cu alunecare mai mult spre aspectul familial, cel al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „daruri de la moș Crăciun”.

Certă este constatarea că după 2000 de ani „eliminarea prin substituție” nu este terminată, suprapunerile sacru și profan sunt în plină desfășurare.

Invitația mea pentru cititor este să privim la scena întrupării Fiului lui Dumnezeu așa cum o prezintă Scripturile.

Această privire sinceră poate fi începutul transformării personale, benefice spiritual și nu numai intelectual și informațional.
Domnul Isus întreabă între profan si sacru: „Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26).

Evanghelia după Ioan 1:14 ne comunică: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Evanghelistul Ioan, ucenicul iubirii, cel din grupul intim al Domnului Isus își scrie evanghelia mult mai târziu decât cei 3 evangheliști sinoptici. Evenimentele din perspectiva apostolului Ioan primesc mai degrabă accentul sacru. Domnul Isus este prezentat ca ”Singurul născut din Tatăl”, părinții umani nu sunt amintiți aici din motive de accent transcendent al umanității.

Apostolul Pavel scrie în Epistola către Filipeni 2:6-7 : „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”. El, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a hotărât să se „dezbrace”, să i-a „un chip de rob”, să se facă „asemenea oamenilor”.

Apostolul Ioan, în Evanghelie, la cap 10:17-18 subliniază din nou acest adevăr spus de Domnul Isus: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși să o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu, de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu”. Nimeni nu și-a hotărât ziua de naștere, nimeni nu a ales părinții sau locul nașterii în afară de Domnul Isus . Apostolul Pavel în Coloseni 1:17 ne spune: ”El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El”.

Am plecat de la provocarea din Ioan 1:14 – a privi Slava Domnului Isus, atotputerea, atotînțelepciunea Sa. Scopul este să pătrundă în noi dumnezeirea Lui. Transformarea noastră în bine, în chipul Lui este numai atunci când în noi pătrunde El.

Tiparul acestei transformări pe care mai târziu o vom sublinia prin ceea ce Scriptura o numește naștere din nou, nu este al nostru pentru că El a venit de la Tatăl aducând elementele Împărăției de sus.

Noi sărbătorim nașterea Domnului, iar Dumnezeu vrea să sărbătorească Nașterea din nou a noastră. La această sărbătoare se referea Domnul Isus în Evanghelia după Luca 15:7 „Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci  și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință”.

Tiparul intrării Domnului Isus în omul păcătos este prin naștere din nou și pocăința. Prea ades cheltuim timp și energie pentru alternative venite din domeniul profan.

Am citit articole de Crăciun cu intenții bune în care se provoacă simpatia, compasiunea, mila cititorului față de copilul născut în ieslea de la Betleem. Prea ades tablourile pictorilor descriu vulnerabilitatea și fragilitatea Domnului Isus. Vedem pe Domnul Isus stând afară și bătând la ușa închisă sau uneori cerșind o bucată din pâinea noastră. Este o parte a adevărului, însă cu părți rupte din întreg. Adversarul sufletelor noastre reușește să prezinte un adevăr distorsionat care devine o minciună.  Domnul Isus corectează acest tipar uman tocmai într-o situație când la fel se credea că Dumnezeu are nevoie de compasiunea noastră.

În Evanghelia după Luca 23:28 ne scrie: „Isus S-a întors spre ele și a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine; ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri.”

Apostolul Ioan ne cheamă să ne uităm la gloria Domnului Isus. Trebuie să descoperim, uitându-ne atenți, că Domnul Isus decide, El este în control deasupra circumstanțelor în orice timp.

Tiparul privirii la gloria Domnului Isus ca „Singurul născut din Tatăl” apare și în Vechiul Testament.

Noi suntem chemați să privim cu fața descoperită la slava, gloria Domnului nu doar ca spectatori ci cu mult mai mult, ca participanți, ca cei care vom fi transformați din această experiență.

Transformarea aceasta este nașterea din nou în fața slavei Domnului și operată sau efectuată de Duhul Domnului. Acest lucru îl înțelegem din Epistola Apostolului Pavel către Corinteni:

„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, Slava Domnului, și suntem schimbați în acelaș chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”(2Corinteni 3:18)

Apostolul Pavel preia ideea revelată de Duhul Domnului, cel ce a inspirat Scriptura, în Exodul 34:35 unde ni se spune: „Copiii lui Israel se uitau la fața lui Moise și vedeau că pielea feței lui strălucea; și Moise își punea iarăși marama pe față până ce intra ca să vorbească cu Domnul”.

Atunci când stăm în relație cu Domnul, tiparul relației aduce schimbări ale ființei umane care din treaptă în treaptă sau din stagiu în stagiu sau din slavă în slavă aduce „chipul Lui” înăuntru nostru.

Nașterea din nou și pocăința aduce chipul lui Hristos în fiecare dintre noi.

Domnul Isus îi spune lui Nicodim, un om religios: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. (Ioan 3:3)

Nicodim ne reprezintă când dă expresie naturii noastre pline de sine, pline de tiparuri umane care ar accepta sugestii sau negocieri aduse în termenii noștri, începând de la relația discretă în funcție de avantajele sau dezavantajele social-religioase.

Prea ades oamenii ar alege relația cu Dumnezeu în termeni preconcepuți sau ajustați în funcție de particularitățile de existență individuală. Domnul Isus aduce tiparul Împărăției de Sus iar chemarea Lui mai răsună și astăzi : „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze”.

Plecarea sau călcarea pe urmele pașilor Domnului Isus ca viață zilnică, dovedește lepădarea de sine și nașterea din nou.

Cu ocazia sărbătorii nașterii Domnului vă dorim ca Domnul Isus să se nască în viața personală a fiecăruia. Pentru cei ce l-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domn le dorim să continue să privească Slava Domnului care, prin lucrarea Duhului Sfânt, ne transformă din slavă în slavă în același chip, al Lui.

Domnul Isus ne spune în Evanghelia după Ioan 14:6 „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. La Domnul Isus vă chemăm și numai la El, la nașterea din nou care face sărbătoare în cer, la dreptul câștigat de întruparea Domnului Isus.

Dragi cititori vă salut cu „Sărbători fericite în familie și societate” deasemenea vă salut cu două pasaje biblice: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți”. (Faptele Apostolilor 4:12).

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.

(Ioan 1:12, 13)

Păstor Daniel Peter Nicolici

Undeva, într-un spital, un om zăcea bolnav de mulţi ani. Doctorul venea des pe la patul lui cu diferite medicamente dar bolnavul îşi pierduse speranţa, nici nu se mai uita la ele. Nici în doctor nu mai avea credinţă.

 Dar iată că într-o zi se apropie de el un om în vârstă, un om obişnuit, nimic special nu era pe faţa lui, şi nici halat de doctor nu purta.

Acest om se aşază lângă bolnav, îi zâmbeşte şi-l întreabă:

 “Ce faci tu aici, în patul meu?”

“Este patul meu de mulţi ani,” răspunde bolnavul.

“Poate, dar aici am zăcut eu 25 de ani, suferind de aceeaşi boală ca şi tine.”

“Şi cum te-ai sculat din pat? Cum te-ai vindecat? Eu credeam că boala asta este incurabilă. De ea a murit tatăl meu, şi bunicul meu, acum este rândul meu… Cine te-a vindecat, ce doctor ai avut, du-mă și pe mine la el.”

 Omul de la capătul patului îi zâmbeşte şi îi spune:

“Aşa ca şi tine am vorbit şi eu într-o adunare a sfinţilor. Le-am spus: ‘Aşa voi muri şi eu, cum a murit şi tata şi bunicul, doar… doar dacă se va găsi cineva să mă ajute… Tare aş vrea să fiu sănătos.’ Unul dintre sfinţi, pe nume Păstorul, mi-a spus: ‘Isus este doctorul tău, cheamă-L în ajutor şi El te va vindeca.”

Omul a spus mai departe bolnavului:

“Eu L-am chemat, m-a vindecat, acum este rândul tău, cheamă-L, pune-L la încercare, nu mai amâna, de ce amâni…?

Anonim 

 DIAGNOSTIC de C. Oprănescu

Umblam tăcut, de multă vreme

Printre străini, cu capu-n jos.

Un doctor ce-a privit spre mine

M-a diagnosticat: “lepros!”

Privirea să-mi ridic, cu teamă,

De multe ori am încercat

Dar orice om m-a luat în seamă“Lepros!” m-a identificat.                                                      

Eu am strigat în gura mare:

“Sunt doar un om nevinovat!”

Ecoul mi-a răspuns din noapte:

“Ești un lepros, ești un spurcat!”

M-am oglindit în apa lină

Privind atent la fața mea.

Dar iată, fața-mi e senină,

Nici urmă nu-i de rana grea.

Am înțeles că-această rană

Ascunsă-i înăuntrul meu,

În sufletul ce plânge-n taină

Că-i despărțit de Dumnezeu.

Și s-a-ntâmplat că-n acea clipă

Pe strada mea trecea Hristos.

M-a diagnosticat în pripă:

“Nu ești lepros, ești păcătos.”

Eu I-am șoptit cu voce stinsă:

“De vrei, poți să mă curățești…”

“Da, vreau”, cu dragoste-mi răspunse,

“Fii curățit, ai să trăiești!”

„…până la bătrâneța voastră Eu voi fi același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. V-am purtat și tot vreau sa vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc.”

 Duminica trecută, 23 noiembrie, am avut privilegiul de a mă bucura cu credincioșii din Biserica Maranata. Nu a fost o duminica cu nimic mai deosebită de altele, doar mesajul adus de Păstorul Cornel Ghiță a fost ca o rază a răsăritului strălucind peste apus, ca o boare primăvăratică adiind peste zăpada căruntă a iernii. Iată cum a fost:

 După citirea textului de mai sus, și invocarea Numelui Domnului peste Adunare, Păstorul a prezentat credincioșia lui Dumnezeu așa cum reiese din natură – o zi urmează alteia și un anotimp face loc altuia; și apoi, Credincioșia lui Dumnezeu desprinsă din Scriptură, chiar din versetul citat: „v-am purtat și tot vreau să vă mai port…” Mesajul a avut în atenție vârstnicii Biserici.

 Bătrânețea are privilegiile ei. Prin ani de experiență trăită cu Dumnezeu, un bătrân, o bătrână își consolidează caracterul sfânt. Sunt multe amintiri sub frunțile ridate, multe succese și multe eșecuri, multe bucurii și multe dureri, multe victorii împotriva ispitelor și multe căderi, boli și însănătoșiri, mulți ani scurși în unda vremii – mai mulți în urmă decât înainte.

 La bătrânețe omul nu se mai gândește la afaceri, la lucrurile de pe pământ ci la Împărăția lui Dumnezeu, toamna este pe sfârșite, vine iarna… El va spune: „moartea nu mă înspăimântă, mi-e dor de cer, mă așteaptă Raiul!” Experiența părtășiei cu Domnul este scumpă; dorința este de a sfârși cu bine ceea ce am început.

 Totuși, nu este pensionare în slujba Domnului. Și cum ar putea să fie?! Ce să facem cu atâta experiență căpătată de-a lungul vieți? La bătrânețe putem pe bună dreptate să mărturisim:”Am fost tânăr și am îmbătrânit dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit”. Un bătrân poate mângâia în multe feluri un suflet trist: cuiva i-a murit cineva în familie, – Am fost și eu acolo, eu știu prin ce treci, dar știu că Domnul te va ajuta așa cum m-a ajutat și pe mine. Poate cineva are cancer –  Eu știu, și eu fac chimioterapie, dar mă încred în Domnul care ne-a purtat și vrea să ne mai poarte, încrede-te și tu…

 Nu lăsați valorile să fie irosite, uitați-vă în jur – Este cineva care are nevoie de mângâiere? S-o fac azi, acum; mâine zăpada iernii poate mă va acoperi. Nu toți oamenii pot spune: „Eu știu prin ce treci, și eu am fost acolo dar Domnul Isus a fost cu mine.”

 Slujba de duminică s-a terminat cu rugăciuni ale copiilor mari și mici, pentru aceia care le-au dat viață și i-au adus la binecuvântare.Apoi, un bătrân sau o bătrână este o binecuvântare în orice Biserică. Ei pot atenționa în caz de pericol. Pot sta  fermi de partea adevărului ca oameni încercați, cu multă înțelepciune dobândită prin umblarea lor cu Dumnezeu. Stând fermi, cu ochii deschiși la principiile Sfintei Scripturi, neschimbători, ei sunt cei care croiesc cărările drepte întărind, mângâind și zidind Biserica Domnului.

 C. Oprănescu

 DIN PARTEA COLECTIVULUI DE REDACȚIE

Mulțumim lui Dumnezeu pentru fericita oportunitate pe care revista Speranța o are de a intra în casele românilor creștini cu mesajul sfânt al Evangheliei, iar în această vreme de sărbătoare, cu mesajul nașterii Domnului și Mântiutorului nostru. Crăciunul este o sărbătoare în amintirea darului minunat pe care L-a făcut Dumnezeu omenirii. Acest dar este Domnul Isus Hristos. Chemăm creștinii români din această parte a lumii să se unească în celebrarea acestui nume scump în care avem mântuirea.

Sunt mulți în lume care ar vrea să șteargă această sărbătoare a creștinătății din calendare pe diferite motive speculative. Dar dacă nu avem naștere Domnului, înseamnă că nu avem nici viața Lui, nici moartea, și nici învierea. Dar noi știm în cine am crezu, de aceea să ieșim să colindăm, pe la case să urăm și să mărturisim tuturor că Isus s-a născut!

 Vrem să mulțumim fraților români care au înțeles importanța revistei Speranța în faptul că reprezintă valorile creștine ale românilor și ne unește, pe toți cei de acelaș grai, la ieslea din Betleem.

 Ne rugăm ca Domnul să trezească un sentiment de responsabilitate față de această misiune a revistei Speranța în inimile tuturor creștinilor din Australia.

Dumnezeu este acela care ne dă și voința și înfăptuirea.

Vă dorim tuturor      UN CRĂCIUN FERICIT!

CU DUMNEZEU, CU OAMENII LUI DUMNEZEU, PENTRU OAMENI

Redacția

 Revista „Speranța” este editată de Biserica Speranța

12 Brighton Street Flemington Victoria 3031 AU

Pastor Daniel Nicolici    Phone: 0412166800

Așteptăm părerile și sugestiile, dorințele și întrebările Dumneavoastră. De asemenea, dacă cineva dorește să-și publice o scurtă povestire pe o temă creștină, o creație personală, o mărturie sau o scurtă meditație creștină, poate să o facă prin intermediul Revistei Speranța.

Trimiteți la adresa: conopran@iinet.net.au.

Așteptarea așteptărilor

Marian Condrat

Din nou la ieslea Betleemului. Sau scurs ani, secole şi milenii de când în primitivul staul din Betleem, în condiţii sărăcăcioase venea în lume Mântuitorul ei. Ieslea Betleemului a ajuns cea mai cunoscută, cea mai discutată şi cea mai cântată, dintre toate câte au fost în lume.

Şi acum, iată-ne din nou la iesle: Naşterea Domnului trebuie sărbătorită acolo! Adevărul s-a născut acolo în ieslea Betleemului! Adevăr care nu poate fi găsit nicăieri în lume… Acolo, la iesle, aflăm adevărul; Adevărul lui Dumnezeu… O lume aştepta mântuirea. Trecuseră milenii de când rasa umană, în Eden, reprezentată de Adam şi Eva a ales calea neascultării de Dumnezeu. Apoi au urmat consecinţele. A urmat suferinţa, moartea, dar mai ales, despărţirea de Dumnezeu – groaznica despărţire de Dumnezeu. Generaţii una după alta au încercat, fără succes, să restabilească relaţia cu Dumnezeu. Nici standardele morale, nici ceremoniile religioase şi nici filozofia nu au adus salvare. Toate acestea au dovedit doar că omul nu se poate salva singur, el are nevoie de un Salvator. Iar Salvatorul de care avea nevoie omenirea s-a născut în ieslea Betleemului.

Lumea noastră are la fel de mare nevoie de Salvatorul care sa născut în ieslea Betleemului. Este timpul potrivit să alergăm la ieslea Betleemului – acolo vom găsi mântuirea de care avem nevoie! Atâtea voci oferă soluţii şi promit salvarea; dar vai, prea multe promisiuni neîmplinite! Printre vocile care promit, este o voce diferită, vocea lui Dumnezeu. Ceea ce El promite aduce la îndeplinire. Aleluia!!! La ieslea Betleemului, Cuvântul lui Dumnezeu, profeţiile Sale au devenit fapte. El a promis un Salvator – Mesia – şi L-a trimis la ieslea Betleemului. Dumnezeu este demn de încrederea noastră. Ieslea Betleemului ne aminteşte de credincioşia lui Dumnezeu; ea ne inspiră credinţa noastră în El.

O fecioară şi logodnicul ei aşteptau deznodământul. Tânăra Marie, a fost pusă la încurcătură. Tot la încurcătură a fost pus şi logodnicul ei Iosif. Spre mirarea lor, îngerul Domnului le-a prevestit o naştere neobişnuită şi ei au acceptat-o. Ei nu ştiau ce urma să se întâmple – aşteptau un deznodământ. La ieslea Betleemului a avut loc marele deznodământ. Fecioara a născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Mântuitorul!

Ieslea Betleemului este locul unde şi astăzi au loc marile deznodăminte. Acolo aflăm ce este în stare Dumnezeu să facă cu noi şi prin noi. El este Dumnezeul minunilor, şi El este gata să le aducă la îndeplinire în viaţa noastră: suntem noi gata să le acceptăm? O stea aştepta să strălucească. Profetul a rostit Cuvântul Domnului: ”Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată întunericul acopere pământul, şi negură mare – popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale.”(Isaia 60:1-3) La ieslea Betleemului a strălucit slava Domnului şi pe bolta cerului a apărut o stea deosebită prin strălucirea ei. Ea a pus magii pe drumuri, şi i-a condus la Betleem, la Salvatorul născut în acea iesle.

Să apucăm şi noi pe drumul ce duce spre iesle, spre cel ce este „Lumina Lumii”. Cerul întreg aştepta să sărbătorească. „O mulţime de oaste cerească” au lăudat pe Dumnezeu în noaptea în care în ieslea Betleemului s-a născut Mântuitorul (Luca 2:13-14). Naşterea Pruncului din Betleem a fost iniţiativa lui Dumnezeu şi cerul aştepta cu nerăbdare „împlinirea vremii”. Cerul întreg a sărbătorit cu bucurie naşterea Fiului Lui Dumnezeu în lume.

Ieslea Betleemului  a unit în sărbătoare cerul şi pământul. Ea continuă să unească în sărbătoare cerul şi pământul ori de câte ori alergăm să ne întâlnim cu Mântuitorul. Pentru adevăraţii oameni credincioşi, Naşterea Mântuitorului, a Domnului Isus Hristos, a fost totdeauna şi trebuie să fie un motiv de sărbătoare dominată de închinare. Bucuria mântuirii şi pacea cu Dumnezeu trebuie să determine inimile noastre de a-l lăuda pe Dumnezeu. Acestea sunt cu adevărat „Sărbători fericite”. Esenţa aşteptărilor, în fiecare an, ne îndreaptă inimile spre ieslea Betleemului şi sărbătorim Naşterea Domnului. A devenit această sărbătoare o formă, o tradiţie sau o zi când servim o masă specială sau avem un program diferit la biserică? Am rămas doar cu cadourile aduse copiilor de Moş Crăciun? Colindele răsună în gol, au devenit tradiţii religioase? Dacă aşa stau lucrurile, sărbătorim noi oare cu adevărat Naşterea Domnului? Ieslea Betleemului ne provoacă la credinţă, la închinare, la ascultare de Dumnezeu. Aceasta este esenţa aşteptărilor. Aceasta este esenţa sărbătorii!

Sărbători fericite!

Fulgi de nea încep să cadă
Peste satul liniștit
Dinspre deal, peste livadă
Viscol mare de zăpadă
S-a pornit

Ici si col’ mai latră-un câine
Iar prin fumul de la casă
Un miros plăcut de pâine,
Și colaci făcuți pe mine
Se tot lasă

Bucuros e fiecare
În întregul nostru sat
Fiindcă noaptea asta-i mare,
E Ajun de sărbătoare

Așteptat.

E curat în orice casă,
Lemnele-s acuma jar,
Bunătăți pe orice masă,
Și-un plăcut Crăciun în casă,
Este iar.

Iar de jos din vadul morii
Atmosfera-i tot mai plină
Parcă ne cuprind fiorii
Așteptând colindătorii
Ce-or să vină.

 Și-au ajuns în curte’n dată,
Dar cu pasul monoton.
Și în noaptea minunată
La chitară-ncepe-o fată
Și dă ton.

  S-a născut Isus Mesia
Din fecioară preacurată”.
Brusc, ne umple bucuria
Și răsună melodia
Valea toată.

 “Ca și Îngerii-n câmpie
Slavă Domnului Î-i dăm
Bună pace și-armonie
Între cei plăcuți să fie
Colindăm”.

“C-a venit din Strălucire
Leru-i ler și flori de măr
Fiul Celui din Mărire
Sa ne-aducă Mântuire
Și-adevăr”.
…………………………………….

O cât e de minunată
Vestea c-a venit Mesia
Doamne fă ca-n viața toată
Să-mi rămână neschimbată
Bucuria.