Cântarea de laudă vine

(urmare)

Suna telefonul de sărea inima în pieptul meu. Telefonul lui Dumnezeu. Am izbucnit în plâns și așa de fericit am fost. Am zis: “Mulțumesc, am înțeles”. Am rămas în Casa Domnului. Nu a trecut multă vreme și Cel care are în mâna Lui puterea, căruia I-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, așa a știut El să lucreze în inimioara șotiei mele și a învățat-o să ierte. Să iubească ceea ce era vrednic de disprețuit. Și in aceiași apă, în 31 Martie 1991 am încheiat legământul cu Dumnezeu.

Am rămas în adunare o vreme, liniștit, dar eram necăjit în același timp că nu știam să cânt. Când se cânta în Biserică parcă lua foc poporul, și eu stăteam ca mutul. Ce să cânt? Nu știam să cânt Cântările Domnului. Erau altfel de cele ce le cântam la petreceri. Nu se potriveau. Mi-am dat seama că nu sunt vrednic de Cântarea de laudă.

Într-o zi rămân în Biserică, lângă un bătrân unde îmi plăcea să stau (am iubit întotdeauna frații în vârstă). Fratele m-a întrebat: “Auzi, tot mă uit la dumneata. Când cântăm noi, de ce nu cânți ci plângi? Te-am urmărit eu de câteva ori.” “Frate, eu nu știu să cânt, deși în această viață îmi câștig pâinea cântând la lume, doară eu eram șeful fanfarei militare. Cântam toată ziua de răsuna orașul și mă plăteau bine, iar pentru Domnul nu pot să cânt. Știi frate, eu am promis lui Dumnezeu o Cântare de laudă și Dumnezeu mereu m-a întrebat de ea. Uite că m-am și pocăit și tot nu pot. Mă apasă mai tare ca oricând.” Bătrânul mă întreabă:

“Frate, dar Lui Dumnezeu I-ai cerut Cântarea asta de laudă?” “Nu frate. Nu vreau să mi-o dea Dumnezeu. Eu vreau să I-o dau Lui, să-I dăruiesc cea mai frumoasă cântare din inima mea pentru că El mi-a dat totul mie”. Știam acum. Mi-a dat pe singurul Lui Fiu și m-a mântuit. Eu vreau să Îi dau Lui cea mai frumoasă cântare de laudă. Așa gândeam eu. Bătrânul zâmbește: “Frate, noi nu suntem vrednici să Îi dăm lui Dumnezeu nimic. Nici măcar o cântare de laudă. Și cântarea de laudă o primim de la El. Când suntem curați și pregătiți, Dumnezeu ne dă cântarea pe care noi doar o cântăm. Dar este darul Lui”. Am înțeles. De nimic nu-s bun. Nici de Cântarea de laudă dacă El nu mi-o dă.

Am venit seara acasă și m-am rugat: “Doamne, scăpa-mă de povara Cântării de laudă. În acea noapte, la ora 3:05 a sunat telefonul lui Dumnezeu în inima mea. Am sărit din pat, sătul de somn, și am izbucnit în plâns. Am visat Cântarea de laudă. N-am făcut altceva decât să o scriu pe hârtie.

Pocăință, pocăință tu ne-apropii către cer,

Unde dragostea-i deplina și-unde lacrimile pier.

Așa a venit. Prin telefonul lui Dumnezeu.

Închei mărturia mea dar mai spun un pic. Iată ce sa întâmplat cu prietenii mei care au rămas la troaca cu roșcovele până când Dumnezeu, care este neîntrecut în bunătate și în îndurare, a făcut să sune telefonul și în inima toboșarului, Nicu Vinarz. El era un om care iubea alcoolul și era atâta de rău… Într-o noapte, și-a spart toată casa, toată agoniseala lui. A spart pe capul șotiei un casetofon și a fugit, sărmana, în niște barăci în fața blocului, desculță. Acolo a stat ascunsă toată noaptea. Era pe 14 Decembrie, toiul iernii. El a băgat groaza în vecini, dar nimeni nu l-a putut opri din nebunie.

La câteva zile omul acesta cade sub binecuvântarea lui Dumnezeu și se botează împreună cu sora Florina. Astăzi sunt administratori la orfelinatul din Oțelul Roșu din Banat, și ei se ocupă de copiii nimănui. 150 de copii le spun tati și mami.

La botez au invitat pe toți muzicanții, prietenii noștri. Eu am cântat atunci Cântarea de laudă cu care Dumnezeu m-a binecuvântat. Titel, Vili și ceilalți prieteni au rămas cuplați la legătura Dumnezeiască și rând pe rând, la câteva luni, au răspuns chemării lui Dumnezeu. Sunt frați în Biserica Baptistă, dar ce credeți că Dumnezeu nu știe să dea daruri tuturor copiilor care Îl cheamă? Nu ne iubește pe toți la fel? Dumnezeu i-a botezat pe toți cu Duhul Sfânt și cântăm din nou împreună.

Într-o zi, fratele Păstor de la Biserica Baptistă din Hațeg, Mihai Sîrbu, a trimis după mine la Deva și ne-a adunat pe toți. Era solemn și, cercetat, ne-a spus: “Băieți, azi noapte Dumnezeu mi-a vorbit prin Duhul Sfânt cu privire la voi. Trebuie să vă adunați toți și să începeți o nouă formație care se va numi grupul Harul. Să cântați pentru Dumnezeu și să mărturisiți până la marginile pământului despre ce v-a făcut El vouă. Așa mi-a vorbit mie Domnul”. Unul dintre frați a zis că, dacă este de la Dumnezeu să ne arate și nouă, și a deschis Biblia în două, acolo unde scrie “Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință și aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu”.

Noi vândusem instrumentele că am zis că dacă ne pocăim am gătat cu prostiile. Dar iată că ne pocăim și, după un an și ceva, Dumnezeu  ne adună din nou. S-a îngrijit El să primim instrumente cum n-am avut și n-am visat niciodată. Acuma mergem din loc în loc, prin toată țara și lumea și spunem ce ne-a făcut Dumnezeu.

Dacă cumva este cineva care citește această mărturie, la care nu i-a sunat niciodată telefonul în inimă, să știți că dumneavoastră trebuie să ridicați receptorul  și să așteptați ca să vă vorbească Dumnezeu.

AMIN

 

BINECUVANTATA-I VIATA

Binecuvântată-i viaţa
Împreună cu Isus,
Când îţi luminează faţa
Pacea Domnului Isus.

Pocăinţă, pocăinţă,
Tu ne-apropii către Cer,
Unde dragostea-i deplină
Şi-unde lacrimile pier.

Nu este copilărie
Mai plăcută Domnului,
Ca aceia-n care pruncii-s
Nelipsiţi din Casa Lui.

Ce frumoasă-i tinereţea
Cu Isus să o trăieşti,
Şi prin El orice ispită
Poţi atunci s-o biruieşti.

Când povara bătrâneţii
Vrea să te apese-n jos,
Duhul Sfânt te-ntinereşte
Şi-ţi dă aripi spre Hristos.

Read More

Pilda privighetoarei

 

Era o seară, ca de vise,

Cu stele sclipind, tremurânde…

Căsuțele cu porți închise

Primeau alinul lunii blânde.

 

În lunca din apropiere

Totul părea încremenit.

Prin ramuri, nici o adiere,

Credeai că totu-i adormit.

 

De-odată, dintr-un pom înalt,

O păsărică-și luă zborul.

Părea că va lua cu-asalt

Având ca țintă fixă, cerul…

 

Un sunet, ca a unei lire,

Străpunge liniștea-nserării,

Un cântec dulce și subțire,

Fermecător, ca briza mării.

 

Și-n cântul ei, privighetoarea,

Cântând cu-atâta măiestrie,

Parcă-și spunea când întristarea,

Când nesfârșita bucurie.

 

Părea natura-ncremenită

De trilul cel fermecător

Iar pasărea dezlănțuită

Cânta mai tare, mai cu dor.

 

Dar într-o zi, o cursă-ntinsă

Prin luncă, de un păsărar…

Privighetoarea-n laț fu prinsă

Și oferită ca bun dar

 

Unui copil bogat din sat…

Băiatul, plin de bucurie,

Pe gânduri nici că a mai stat

Și-o puse într-o colivie:

 

”-Te rog, iubită păsărică,

Să-mi cânți așa cum doar tu știi!”

”- Îmi pare rău, să nu-mi porți pică,

Nu pot cânta în colivii.

 

Eu cânt numai în înălțime.

Te rog, lasă-mă ca să zbor

Și voi cânta doar pentru tine

De sus, de-asupra norilor.”

 

”- Nu, nu te las” – zise băiatul –

”Vreau să te țin, să fii a mea.

Și-apoi, aș vrea să știe satul

Că ești aici când vei cânta.”

 

Și fără să mai scoat-o vorbă

Copilu-n casă a intrat,

Cu gândul la a sa captură

În patu-i moale s-a culcat…

 

Iar dimineața se trezește.

Prietenii, îi bat la poartă…

Ieșind afară-ncremenește;

Privighetoarea era moartă.

 

S-au dus atâtea seri senine,

Natura-ncremenită pare.

Privighetoarea nu mai vine

Să curme lunga așteptare…

****

Prin tainice cămări ascunse,

De prin adâncul inimii,

Atâtea suflete străpunse

Mai gem și azi in colivii…

 

Din spasmele dureri a morții

Ne strigă sufletele noastre

Cerând, prin pâlpâirea  vieții

Să le lăsăm în zbor spre astre:

 

”-Nu-i locul nostru-n colivie,

Nu ne legați de-acest pământ

Nu găsim nici o bucurie

Stând separați de Cerul Sfânt.”

 

Nu-nchide sufletul, amice,

Să-ți cânte după voia ta

Căci mâine, cu amar vei zice:

”- Ah! M-am jucat cu viața mea!”

 

MIRCEA ILAȘ

Read More

…CIP… CIRIP…

Domnul le-a creat pe păsări

Fără grijă-n astă lume

Nici să sape, nici să are,

Nici recolte să adune.

 

Le-a lăsat să zboare-n voie

Între cer și-ntre pământ,

Să înalțe către slavă

Mulțumiri prin al lor cânt.

***

Două păsări, două vrăbii

Fără griji, fără nevoi

Ciripeau sub bolta largă –

Vrabia și-un vrăbioi.

 

În picaj perechea-ajunse

Pe un stâlp de telegraf.

El, pe ciocul ei, depuse

Un sărut autograf.

 

Și i-a zis: “Hei, vrăbiuță,

Nu e bine cum trăim.

Hai în zbor la primărie

Și să ne căsătorim.”

 

“Da”, răspunse vrăbiuța,

“Și-om avea o nuntă mare…!

Deci să alergăm să strângem

Toate cele necesare”.

 

***

Cu aceste planuri bune,

Despărțindu-se în pripă,

Ei s-au apucat s-adune

Tot ce cade… sub aripă.

 

Ciuguleau de dimineață

La o moară lângă sat

Apoi se opreau în lanul

Cu grâu bun de secerat.

 

Trilul lor din zorii zilei

S-a schimbat într-un căscat

Ciripitul lor de slavă

Într-un nesfârșit oftat.

 

Aripioare zdrențuite,

Ciocul plin de julituri,

Ochișorii plini de lacrimi,

La lăbuțe bătături.

 

Se-odihneau puțin pe-o cracă

Și-o luau iar de la-început.

Dumnezeu privi spre păsări:

“Asta Eu nu v-am cerut!”

 

În sfârșit, au strâns atâta

Cât ei și-au planificat

Și zburând spre primărie

Pupăza i-a cununat.

 

Și-au întins o nuntă mare

Cum n-a mai fost în zăvoi

Iar întreaga adunare

A zis: “Halal vrăbioi!”

 

După nuntă, vrăbiuța,

La ureche, suspinând,

Ciripind, i-a spus în șoaptă:

“Iarna vine în curând.

 

Ploaia ne-o uda la pene

Și-o să ne îmbolnăvim.

Hai să ne-apucăm în grabă

Și un cuib să ne clădim.”

 

El i-a spus: “Da, ai dreptate!”

Și pe dat’ s-au apucat

Din crenguțe și surcele

Un cuib mic și-au ridicat.

 

***

După-o vreme, vrăbiuța,

Printre lacrimi i-a șoptit:

“Dragul meu, cuibarul nostru

E așa de prăpădit…

 

 

Uite-o pe cumătra Barză

Are-o casă cât un han

Și ce casă cu piscină

Are domnul Pelican.

 

Să zburăm din zori în seară

Cu voință și curaj

Să clădim pe-o creangă groasă

Cuib cu spa și cu etaj!”

 

***

Și din nou, din zori în seară

Când mai mult, și când un pic

Împreună adunară

Bob cu bob și spic cu spic.

 

Ciugulind de pretutindeni

Unde-un bob era rămas

Se-întâlneau doar câte-o dată

În cuibarul lor de-acas’.

 

Cuibul cu etaj e gata,

Un palat nemaivăzut.

Dumnezeu privi spre vrăbii:

“Asta Eu nu v-am cerut.”

 

***

Într-o seară, de prin lanuri,

Vrăbioiul se-întorcea

Bucuros, cu gușa plină.

Vrăbiuța-l aștepta.

 

Și-i arată vrăbiuța

Un ou alb și mititel

“Bănuiesc că-n scurtă vreme

V-om avea un prichindel.

 

O s-avem de-acum nevoie

Să zburăm mai cu folos,

Să ne creștem copilașul

Educat și sănătos”.

 

Deci s-au pus din nou pe  treabă

Și cloceau oul pe rând.

Zburau schimburi diferite,

Se-întâlneau din când în când.

 

De dormit dormeau în fugă

Până-n zori la ora trei

Când lucrau în schimb de noapte

Și luau oul cu ei.

 

Într-o zi, din coaja mică,

Fără pene și desculț,

Tremurând de frig și frică

A ieșit… un vrăbiuț.

 

Iar și iar porniră zborul

Agitat și plin de zel

Multe boabe să adune,

Să-l crească pe prichindel.

 

Să-l hrănească, să-l învețe

Să-l crească pe copilaș

“Adu-i pentru piciorușe

O pereche de-adidași!”

 

Strică, sparge un perete,

Fă-i un loc cum se cuvine

Adu-n graur să-l învețe

Vreo trei – patru limbi străine.

 

Zboară iar și-adună paie

Și-un alt cuib din nou ridică

Pentru pui când v-a fi mare

Și pentru-a lui păsărică.

 

Când își admirau succesul

Ce în viață l-au avut,

Dumnezeu privi spre păsări:

“Asta Eu nu v-am cerut!”

 

***

Într-o seară, vrăbiuța,

Gânditoare, i-a șoptit:

“Vezi tu dragul meu, se pare

Că ai cam îmbătrânit.

 

Aripile-ți sunt slăbite,

Nu mai țopăi ca-n trecut.

O furtună de te prinde

Te aruncă la pământ.

 

Uite cum pe lângă tine

Zboară toți în sus, spre cer.

Fii bărbat cum se cuvine,

Cumpără-ți elicopter!”

 

Au făcut apoi din frunze,

Din scaieți și păpuriș

O rampă de-aterizare

Tocmai sus, pe-acoperiș.

 

Au adus elicopterul

Și l-au pus la locul lui

Pe platforma de surcele

De de-asupra cuibului.

 

Greutatea e prea mare…

Vai!!! Cu toți s-au prăbușit.

Dumnezeu privea la păsări:

“Asta Eu nu v-am dorit!”

 

Morala:  …Cip… cirip…

Cip… cip…!

 

Epilog:

Oricât omul o s-adune

Cât trăiește pe pământ

Totul e deșertăciune,

Totu-i goană după vânt.

C. Oprănescu. Perth WA, 2005

Read More

 

Este lucrarea de misiune o chemare specială numai pentru slujitori ? Nu ! Domnul Isus a poruncit tuturor celor ce L-au primit pe El și sunt dispuși să umble în căile Lui să fie misionari. Așadar și eu și tu suntem chemați prin puterea Duhului Sfânt să câștigăm suflete pentru Hristos. Eficiența noastră în misiune depinde de mai multe aspecte. Sigur, misiunea se poate face intenționat, urmând o dorință constantă de a sluji și un program anume ; dar poate să fie făcută și accidental și ocazional, profitând de oportunitățile pe care le creează Dumnezeu într-un anume moment. În orice caz, trebuie să tindem la eficiență și credincioșie în lucrare.

 Eficiența noastră misionară depinde de ascultarea noastră față de Dumnezeu.

Suntem chemați să păzim toate lucrurile pe care El ni le-a poruncit. „A păzi” înseamnă a asculta toate poruncile date de Domnul ucenicilor la început și care sunt general valabile pentru noi astăzi. Urmându-L pe El, vom avea parte de aceiași promisiune făcută lui Petru și Andrei : „Vă voi face pescari de oameni.” (Mt.4:19)

Eficiența noastră misionară va fi în măsura în care ne bazăm pe puterea Lui, nu pe puterea noastră.

Prin dependență de Hristos pentru putere și înțelepciune ajungem să spunem și noi ca și ap. Pavel : „pot totul în Hristos care mă întărește.” (Fil.4:13). Nu există câștigători mari de suflete, ci doar un Salvator măreț. Atunci când nădăjduim în Domnul și suntem conștienți de prezența și însoțirea Lui permanentă, vom putea fi folosiți de Domnul în câștigarea de suflete.

Eficiența noastră în misiune vine și în urma acumulării de experiență.

Câștigăm încredere mărturisind cu regularitate. Numai așa putem experimenta ajutorul lui Dumnezeu în depășirea multor dificultăți. „Ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 4:3-5). Experiența ta poate fi împărtășită cu alții, ca sursă de ajutor, îmbărbătare sau model. Suntem capabili să învățăm lucruri noi, să ne adaptăm situațiilor sau să reușim în anumite împrejurări. Așa este și în misiune. Cuvântul este plin de exemple pozitive în acest sens, iar familiile multor misionari stau ca mărturie extraordinară a resurselor lui Dumnezeu.

Cred că noi toți dorim să fim folosiți de Dumnezeu în mântuirea oamenilor pierduți din jurul nostru ! Haideți să ne pregătim temeinic trăind o viață curată, o viață de renunțare, iubind pe Domnul și pe oameni, rugându-ne pentru ei și mărturisind cu încredere calea prin care orice om poate ajunge în Cer.

 

Read More

Câteva întrebări, Câteva răspunsuri… cu păstorul Nati Costea.

Speranța: Dragă Nati, dacă ai putea să fii altcineva,  cine ai vrea să fii?

Păstorul Natanael: Un Reînnoit Natanael Costea.

Speranța: Care este cea mai frumoasă Biserică pe care ai văzut-o?

Păstorul Natanael: Biserica din Ineu unde am crescut pentru ca am văzut-o cu cei mai sinceri ochi, ochii copilăriei.

Speranța: Cum ți-a plăcut Israelul?

Păstorul Natanael: Israelul e fascinant.  Mi-aduce dorul de cer – Ierusalimul adevărat.

Speranța: Cum vezi Ierusalimul Ceresc?

Păstorul Natanael: Nu mi-l pot imagina.  Gândesc prea structurat, pământește, în dimensiunile limitate și nu pot pătrunde acolo fără preconcepții.

Speranța: Care ți s-a părut cel mai interesant, ciudat, mijloc de transport pe care l-ai folosit?

Păstorul Natanael: O canoe în Delta Mekongului unde am intrat 12 persoane, unul în spatele celuilalt și am călătorit nemișcați mai bine de doua ore noaptea la o comunitate de frați băștinași.  Călătoria a devenit faimoasă sub sloganul, “NumBum in VietNam”.

Speranța: Care este cartea preferata?

Păstorul Natanael: New Testament Church, by Kevin Connor

Speranța: Încălțămintea preferată?

Păstorul Natanael: Șlapii.

Speranța: Cum vezi cerul?

Păstorul Natanael: De când m-am mutat la Perth îl văd; înainte nu prea (în Melbourne).  În clipa morții, Ștefan cu ochii pironiți spre cer a reușit să pătrundă cu

privirea acolo.  În Engleză spune că “he gazed intently into heaven”.  Cred că atunci când reușim să penetrăm cu ochii inimii colo, suntem transformați și ajungem ca și Ștefan, la punctul de neîntoarcere.

Speranța:  Iți place pâinea?

Păstorul Natanael: Da. Are gust de viață.

Speranța: Iubești pe mama ta?

Păstorul Natanael: Foarte mult.  E cea mai puternică ființă în credință, pe care o știu.

Speranța: Iubești pe soția ta?

Păstorul Natanael: Sunt topit în dragostea față de soția mea.

Speranța: Ai avea un loc preferat în cer?

Păstorul Natanael: Oriunde doar să pot să văd fața lui Dumnezeu și ochii Lui.

Speranța: Ce mai faci?

Păstorul Natanael: Nu ce vreau.  Înainte am făcut ce-am vrut, acum m-a câștigat Domnul și parcă nici nu mai știu să fac ceea ce făceam înainte.  M-a constrâns într-un colț cu dragostea Lui, m-a topit, m-a câștigat și acum nu pot decât să răspund dragostei Lui; să-L iubesc și să Îi slujesc.

Speranța: Ce ai de gând să faci în următoarele 2 ore?

Păstorul Natanael: Am să-mi duc fetița la Toddler Fest, să se joace cu animalele, iar în drum spre casă ne oprim să o surprindem pe mama cu un buchet de crini.

Speranța: Dacă ai mai avea 2 ore de trăit, ce ai face cu ele?

Păstorul Natanael: Aș râde, aș plânge și

mi-aș îmbrățișa soția și copila.

Speranța: Care o să fie primul tău cuvânt cânt Ȋl vei vedea pe Domnul Isus?

Păstorul Natanael: Aș înghiți în gol.

Speranța: Ai pace în inimă?

Păstorul Natanael: Tot mai multă.

Speranța: Te gândești vreo dată la Marius Gorcea?

Păstorul Natanael: Da, chiar deseori.  E o inspirație în călătoria vieții mele.

Speranța: Te rog să-mi dai un sfat.

Păstorul Natanael: Învață să primești.

Frate Natanael, mulțumesc din inimă

C.Opranescu

Read More

(urmare)

…dar eu de astăzi m-am hotărât să mă pocăiesc și să îmi schimb viața”.

Ea m-a lovit peste frunte și a zis: “Ai drac. Ai înnebunit?”  

 

A fost un șoc pentru ea.

A fost un șoc pentru ea. Niciodată nu m-a cunoscut. Pe mine nu m-a cunoscut decât Dumnezeu! Numai El m-a cunoscut. În rest am fost o mască, cum sunt toți oamenii fără Dumnezeu.

În starea aceasta, soția a spus: “Ești nebun. Nu te gândești la copilașii noștri. Vor fi marginalizați; te vor da afară din armată. Nu-i destul că am căzut eu cu scaunul cu tot?” Ea fusese Secretară de Partid pe Județ. Era șefă peste tot comerțul în județ. I-a fost greu când imediat a căzut din funcție și a ajuns vânzătoare la Alimentara. A fost un șoc. Dar că ne pocăim, că eu mă pocăiesc, asta a fost prea de tot. M-a înjurat, ce n-a făcut în viața ei până atunci și a spus: “Pleacă unde vrei. Du-te, să ne despărțim”. Încheiasem mascarada. Am ieșit din casă și plângeam. Altădată i-aș fi tras două palme și așa s-ar fi liniștit. Dar acuma, n-am mai putut. Mi-era rușine. Am plecat.

 Fanatica cu baticul fluturând

Unde să mă duc? Am stat pe bancă în fața blocului o vreme și dintr-o dată mi-am adus aminte că la scara următoare a blocului meu era o femeie foarte frumoasă care purta un batic atâta de lung și tot timpul era cu o trupă de copii pe lângă ea. Trăgea de copii toată ziua. Nu știu unde se ducea. Odată, în urmă cu 2 ani, mă enerva baticul acela. Ce tot flutura ea steagul acela? Și într-o zi, ca nebunul , i-am zis ceva … niște porcării …  Când i-am zis lucrurile acestea  a izbucnit în plâns și a zis: “Vai Tavi, Dumnezeu să te ierte pentru ce mi-ai spus. Să știi că de astăzi înainte am să mă rog pentru tine și pentru sufletul tău. Să știi că pentru asemenea păcate, Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe cruce. Dumnezeu să te ierte. “   De atunci, am ocolit pe femeia aceia și am zis: fanatica, nebuna.  Și-acum stând pe bancă în drum, după cearta cu soția, mi-am zis: “Unde să mă duc?” Parcă Dumnezeu îmi zicea: “Du-te la sora Doina. Bate-i la ușă.”  Și nu știu ce-am făcut. M-am trezit bătând la ușa ei. Când m-a văzut s-a speriat. A crezut că sunt beat, că vin iar… Dar eu am izbucnit în plâns și am zis: “ Doina te rog să mă ierți pentru ce ți-am spus atunci, pentru că eram beat și astăzi vreau să mă duci unde mergi tu și unde se adună pocăiții, că eu astăzi mă pocăiesc.” A văzut că nu mint pentru că eu eram cercetat de Duhul Sfânt, eram plin de lacrimi. Dintr-o dată i s-a luminat fața și a zis: “Slavă Ție Doamne. Tavi, tu știi că, de atunci, de câte ori te văd prin fața blocului, mă rog pentru tine și casa ta”. M-a dus așa cum duce mama copilul.

 Așa am ajuns în adunare.

Când am văzut Biserica din Deva, prima dată când am intrat in Casa Domnului, poate că erau 20, 30 de ani de când am intrat în vreo Biserică; când am văzut oamenii în adunarea veche din Deva, erau sute de oameni, mi-am zis: ”Acuma, dar dacă mă cunoaște cineva?” M-am dus pe ultima bancă și m-am băgat între niște bătrâni, mi-am băgat capul între umeri și am stat să văd ce se întâmplă. Nu a durat mult, minunea s-a întâmplat. S-au ridicat toți în picioare și au început să se roage. Ce rugăciune mai era… Pentru mine a fost ceva înfricoșător. Când am auzit pe bătrânul din stânga: “Doamne, te rog să ai milă de conducerea țării, de Securitate și de armată, să-i pocăiești pe toți.” Când a zis așa, m-am gândit rapid: Ăsta mă cunoaște. M-am tras către cel din dreapta. Ăla zicea: “Doamne te rog să ai milă de toți prietenii care au venit astăzi pentru prima dată în Casa Ta, și să-i pocăiești pe toți.” Și ăsta mă cunoaște. Așa m-am speriat; numai că s-a terminat rugăciunea și dintr-o dată s-a făcut liniște și tocmai din față, a rămas un glas vorbind. Parcă era o trâmbiță. Un glas de om bătrân; nu-l vedeam din pricina mulțimii. Glasul acela mi-a rămas pentru totdeauna întipărit în inimă zicând:  “Ascultă bărbatule, care astăzi ai intrat pentru prima dată în Casa în care se cheamă Numele Meu”. Am simțit că din creștet până în tălpi încep să îmi fugă săgeți. M-am înfrigurat tot și m-a luat un tremurat.  Iar el: “Să știi că Eu, Domnul, ți-am dat darul cântatului dar tu ce ai făcut cu darul Meu? Ai ajuns să cânți destrăbălării și urâciunii, oamenilor veacului acestuia. Eu te-am pus deoparte din pântecele mamei tale pentru o mare lucrare. Eu ți-am fost mama și tata când erai printre străini”.

Dintr-o dată am văzut școala militară de la 15 ani. Părinții mei, la 15 ani ai mei, au divorțat. Singur copil la părinți. Tata, din cauza alcoolului, ne-a părăsit. La câțiva ani a și murit. Dumnezeu mi-a purtat de grijă. Eu am crezut că îmi poartă de grija armata și Ceaușescu și acum îmi spune glasul acela: “Eu ți-am fost mama și tata când erai printre străini”. Mi-am dat seama că așa era și m-a luat un plâns de cred că deranjam pe cei din jurul meu, așa zgomotos plângeam. Și parcă bătrânul m-ar fi văzut, continua: „Nu mai plânge că toate lucrurile au vremea lor. Astăzi te-am adus în Casa Mea căci voiesc să fac din tine un stâlp al Bisericii, ca prin gura ta să Îmi proslăvesc Numele prin cântări de laude și osanale. Amin”.

 Domnule, vă rog să mă pocăiți și pe mine.

Așa mi-a vorbit mie Dumnezeu atunci. Până la sfârșitul adunării nu am mai auzit cântări, nu am mai auzit nimic. Am tot plâns și am tot plâns. Îmi vedeam viața depărtată de Dumnezeu în destrăbălare și urâciune și la sfârșit, când deja frații ieșeau pe ușă, am venit în față și am văzut la cor niște bărbați mai în vârstă. Am întrebat sincer: “Care este șeful aici?” Unul cu părul alb, cred că i-a fost milă de mine, zice: “Da, poftiți, ce doriți?” “Domnule, vă rog frumos să mă pocăiți și pe mine.” Eu eram căpitan, om cu facultate. Om care am citit cărți multe și mă credeam cât de cât cult. Nimic nu știam. Era vai de mine. Omul acela se uită cu milă la mine și spune: “Domnule, noi nu putem pocăi pe nimeni. Pocăința este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor. Și cine aude chemarea pocăinței nu mai are liniște în viața lui și în așternutul lui până ce nu împlinește ceea ce trebuie împlinit. Noi oamenii, doar te putem boteza. Cum n-am lega noi cu lanțuri și cătușe pe copii noștri, uite așa am târî noi orașul întreg și i-am pocăi pe toți, dac-am putea. Dar nu putem. Lucrul acesta este chemarea lui Dumnezeu. Este chemarea care nu vine în urechi, ci în inima omului.”

 …am auzit soldatul.

Așa mă evangheliză în câteva cuvinte bătrânul acela și dintr-o dată… am auzit soldatul. Telefonul, din inima omului. Duhul Sfânt pe care Dumnezeu L-a așezat aici (în inimă) și prin care El cheamă oamenii la mântuire. Extraordinar. Soldatul avea dreptate. Iată că Dumnezeu stă de vorbă și cu mine.

va urma.

Read More

INTERVIU CU PĂSTORUL TEOFIL CIORTUZ – PRIMA BISERICĂ ROMÂNĂ DIN AUSTRALIA

De curând, păstorul Ciortuz a preluat conducerea Bisericii Baptiste din Endeavour Hills, venind din România împreună cu familia. Pentru a afla mai multe detalii despre dumnealui, l-am rugat să ne acorde acest interviu pe care-l prezentăm cititorilor.

 SPERANȚA: Frate păstor Teofil Ciortuz, ce ne puteți spune despre dumneavoastră – familie, slujire?

Păstorul Teofil: Sunt în vârstă de 47 de ani, sunt căsătorit cu Ana și împreună avem trei fiice, Oana, Sarah și Elizabeth. L-am primit pe Domnul Isus în inima și viața mea în anul 1982, în biserica natală, Biserica Baptistă din Brăila. La absolvirea liceului am urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea de Vest (Timișoara) și, după șapte ani de predare a matematicii la liceu, am urmat cursurile Southeastern Baptist Theological Seminary din North Carolina, Statele Unite, seminar pe care l-am absolvit în anul 2000. Am păstorit biserici baptiste în Timișoara, New York, și Lugoj, desigur și în localități învecinate celor menționate mai înainte. De câteva săptămâni slujesc ca păstor al Primei Biserici Baptiste Române din Australia.

SPERANȚA: V-ați născut într-o familie de creștini baptiști. Când, cum și unde v-ați întâlnit cu Domnul?

Păstorul Teofil: Da, m-am născut într-o familie de credincioși baptiști care au avut grijă să își trăiască credința în modul cel mai practic și frumos. Am crescut în biserică, aș spune pe prima bancă a bisericii, chiar în apropierea orgii bisericii. Acolo am învățat să cânt la orgă, am învățat versete biblice, am învățat că viața de credință înseamnă slujire activă în biserică. Pentru o vreme, această slujire a fost mecanică, ba chiar fățarnică, dar, în urma cercetării Duhului Sfânt care mi-a arătat adevărata mea față, m-am pocăit, am primit iertarea Domnului și am căpătat o inimă nouă și o identitate nouă. M-am întâlnit cu Domnul Isus în anii adolescenței și am capitulat înaintea crucii Sale într-o zi de sâmbătă, în camera mea, acasă, după ce am cântat câteva cântări la orgă. Am îngenunchiat și mi-am predat inima Domnului. A fost experiența ”drumului Damascului” pentru mine. Acela a fost începutul vieții noi pentru mine. Continui să mă minunez de felul în care Dumnezeu avea pregătite pentru mine locuri și modalități de slujire. Glorie Domnului!

SPERANȚA: Spuneți-ne, vă rugăm, câte ceva despre slujirea din America.

Păstorul Teofil: Am slujit o biserică baptistă română în New York. Experiența lucrului în diaspora românească mi-a prins foarte bine. În timpul slujirii mele la New York, Dumnezeu m-a ajutat ca, împreună cu credincioșii din New York, să plantăm o biserică românească în orașul Philadelphia din statul Pennsylvania. După șase luni de la înființare, biserica a adus un păstor și lucrarea merge înainte până în ziua de astăzi. Slavă Domnului! Am fost o simplă unealtă în mâna Domnului. Bisericile românești din America colaborează în principal la nivelul tinerilor care pot călători destul de ușor și pot vizita biserici din alte state, dar colaborarea între biserici se vede și la nivelul întrunirilor anuale la Convenția Bisericilor Baptiste Române din America și Canada. Astfel de întruniri sunt ocazii extraordinare de colaborare și înviorare spirituală. Din nefericire, faptul că pe alocuri există rupturi în biserici conduce la împiedicarea părtășiei între biserici care au trecut prin tragedia ruperii. Nu trebuie să uităm că Domnul Isus ne-a chemat și s-a rugat pentru unitatea în Trupul Său, Biserica.

SPERANȚA: Întors în România ați lucrat într-o biserică din Lugoj. Am vrea să împărtășim cititorilor felul în care bisericile din Banat colaborează între ele.

Păstorul Teofil: Am păstorit Biserica Baptistă „Harul” din Lugoj. De fapt eram o echipă pastorală formată din frații păstori David Nicola, Ionel Tuțac și eu. Biserica din Lugoj este privită de mulți în țară și în străinătate ca o biserică exemplu. Din această biserică au mers păstori și misionari în multe împrejurimi și chiar în alte zone din țară, în Oltenia, precum și în Serbia. Bisericile baptiste din Banat colaborează în cadrul celor două comunități, Comunitatea Timișoara și Comunitatea Reșița. Credincioșii se vizitează, colaborează în misiune, păstorii vizitează alte biserici în special la servicii de evanghelizare sau la sărbători. Există o frumoasă colaborare regională care a condus la o părtășie și căldură spirituală. Biserica Baptistă din Lugoj are o frumoasă colaborare și cu Biserica Penticostală Filadelfia din Lugoj și cu Biserica Reformată. Cred că păstorii bisericilor au un rol nespus de important în motivarea bisericilor la colaborare și părtășie. Tonul este dat din amvon.

SPERANȚA: Biserica pe care o păstoriți acum în Melbourne are o tradiție de zeci de ani. În acest timp din această biserică s-au desprins câteva alte biserici în Australia și local. Având în vedere experiența din Lugoj, prin comparație, ați vedea posibilă continuarea de plantare de noi biserici?

Păstorul Teofil: După experiența pe care am avut-o în plantarea de biserici atât în America cât și în România, cred că oriunde există un grup de oameni care au nevoie de mântuire și care nu beneficiază de o biserică evanghelică vie în apropiere, acolo există posibilitatea de a înființa o biserică. Ba mai mult, dacă există și un nucleu de credincioși (cum ar fi o familie sau un grup de familii de credincioși), o biserică nouă poate să fie plantată. Acesta este modelul nou-testamental pentru extinderea lucrării Domnului. Cred că plantarea de biserici trebuie încurajată, pentru că astfel mai mulți păcătoși pot auzi Evanghelia, mai mulți lucrători din bisericile existente se pot implica în lucrarea Domnului și ne împlinim mandatul de a merge și a vesti Evanghelia.

SPERANȚA:  În Australia, cu ceva ani în urmă a existat Asociația Bisericilor Baptiste Române. A rămas o amintire, un simbol. Vi s-ar părea o inițiativa binevenită încercarea de a reface această Asociație?

Păstorul Teofil: După părerea mea, Asociația Bisericilor Baptiste Române din Australia este o necesitate. Deși distanțele sunt mari, eu cred că păstorii baptiști români trebuie să dea tonul pentru rugăciune, părtășie, vizitare, planificare, împărtășirea viziunii. Dacă nu noi, atunci cine? Deasemenea, cred că tinerii din bisericile noastre, fiind mai mobili decât alte segmente de vârstă, pot fi un vârf de lance în această privință. Îmi amintesc că am fost la Sydney în anul 2008 cu ocazia ultimei Convenții a Tinerilor Baptiști din Australia. Consider că tinerii pot avea inițiativa re-organizării unei părtășii inter-bisericești în Australia și, după ei, și restul bisericilor, putem reorganiza Asociația Bisericilor Baptiste Române din Australia. Desigur, va trebui definit scopul și misiunea acestei Asociații, vor trebui făcuți câțiva pași organizatorici, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu dorința de unitate în inimă, putem înainta către acest obiectiv.

SPERANȚA: Revista Speranța dorește să fie vocea tuturor Bisericilor noastre. Pe lângă partea spirituală, artistică și de promovare, revista are rolul și intenția de a apropia Bisericile locale și de a chema păstorii la colaborare. Ne puteți da un sfat cum am putea ajunge la realizarea acestui ideal?

Păstorul Teofil: Când este vorba de apropiere și colaborare, mă gândesc la modelul roții cu spițe. Cu cât spițele se îndepărtează de butucul roții, cu atât ele sunt mai separate unele de altele, dar cu cât se apropie de butucul sau axul roții, cu atât spițele se apropie unele de altele mai mult. Dacă centrul vieții și părtășiei noastre este Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, cu cât fiecare ne apropiem de El, cu atât vom fi mai aproape și unii de alții. Un prim secret al apropierii între noi este apropierea de Domnul Isus care ne unește. Un al doilea secret este deschiderea inimii; când suntem gata să ne deschidem inima să ne împărtășim bucuriile sau necazurile, cu atât devenim mai apropiați unii de alții. Nu putem să dăm mâna unii cu alții stând fiecare pe malul său de apă, ci trebuie să facem pași pe punte și ne vom apropia. Politica individualismului nu este o poziție biblică. În al treilea rând, măsuri practice ca rugăciunea, studiul biblic, activități comune, predicarea în bisericile surori, încurajarea vizitelor cântăreților în alte biserici, încurajarea activităților tinerești, pot fi punți de legătură între biserici și între păstori.

SPERANȚA: Puteți să ne relatați o întâmplare deosebită din viața dumneavoastră de slujire.

Păstorul Teofil: Eram păstorul unei biserici și aveam rugăciune în fiecare marți cu frați și surori iubitori de rugăciune. Într-o marți căutam un cuvânt de la Domnul cu care să vin înaintea fraților. Dumnezeu mi-a dat o parte din versetul din Neemia 6:9 „Acum, Dumnezeule, întărește-mă!” Nu aveam nici cea mai mică bănuială ce avea să urmeze: în chiar acea seară avea să se abată peste mine una dintre cele mai mari încercări ca păstor, dar Dumnezeu mă pregătea prin acest text scurt, dar puternic. A trebuit chiar să ajung în spital ca să experimentez puterea de vindecare a Domnului. Dumnezeu este credincios și m-a scos pe mal teafăr și mult binecuvântat. Laudă Domnului! El merită toată gloria. Nu sunt decât un om cu slăbiciuni, dar Dumnezeu este nespus de puternic și bun. Glorie Lui!

Am mulțumit frumos păstorului Teofil pentru bunăvoința cu care ne-a acordat acest interviu, urându-i prietenie veșnică cu Dumnezeu – TEOFIL,  în tălmăcire, înseamnă Prietenul lui Dumnezeu.

 

 

 

Read More